Prima pagină » 10 orașe pe care ar trebui să le vezi prima dată când călătorești singură

10 orașe pe care ar trebui să le vezi prima dată când călătorești singură

Autor: admin
0 comentarii

Dacă nu ai călătorit niciodată singură, prima ta destinație este cea care te va influența cel mai mult pe viitor, așadar este bine să te informezi înainte să o alegi.

Există destinații în care te vei descurca mai ușor, locuri mai sigure, însă totul depinde de tine și de ceea ce vrei să faci/să vizitezi în această vacanță. Astfel, în funcție de nivelul tău de încredere și de doza de aventură pe care vrei să o ai, ți-am pregătit 10 orașe în care persoanele aleg să călătorească singure.

1. Lisabona, Portugalia

Lisabona este un oraș perfect pentru cei care călătoresc singuri pentru prima dată. Nu ar trebui să îți faci prea multe griji în privința siguranței, Portugalia fiind pe locul trei în topul celor mai sigure țări din lume și vei găsi tot felul de activități interesante. Te poți plimba pe străduțele vechi din Bairro Alto, poți urmări spectacole de fado sau te poți face mici excursii de o zi la obiectivele turistice aflate în apropiere, de exemplu Palatul Sintra.

2. Sydney, Australia

Dacă îți dorești o adevărată aventură, poți călători pe un alt continent. Sydney este oraș îndepărtat, însă te vei descurca ușor cu limba vorbită. În plus, dacă ești pasionată de sporturile nautice, aici este locul tău. Poți încerca să faci surf, iar dacă ești o persoană destul de sociabilă, poți cunoaște persoane noi cu care poți pleca în diferite drumeții, existând numeroase trasee cu peisaje spectaculoase. Nu uita de petrecerile ținute pe plajă. Este bine de știut că prețul unui bilet de avion poate fi destul de costisitor și, având în vedere că este bine să stai cel puțin două săptămâni, va fi bine să te pregătești financiar pentru această vacanță.

3. Varșovia, Polonia

Varșovia seamănă destul de mult cu capitala României, însă asta nu înseamnă că nu ar trebui să vizitezi orașul. Programează-ți vacanța primăvara, când copacii înfloresc și te vei îndrăgosti cu siguranță de oraș. Partea bună este că nu sunt diferențe de preț, așadar nu va fi deloc o vacanță costisitoare.

4. Taipei, Taiwan

Dacă vrei să mergi într-un loc foarte îndepărtat, dar să te simți în siguranță, Taipei este destinația potrivită. Este un oraș foarte bine organizat, sigur pentru cei care călătoresc singuri și poți face o mulțime de lucruri. Bucură-te de varietatea de fructe și degustă tot felul de preparate mai puțin obișnuite. În Taipei vei găsi numeroase muzee și expoziții interesante. Cel mai bine este să te înscrii într-un tur cu experți pentru a te bucura de o experiență completă.

5. Cape Town, Africa de Sud

Cele mai citite articole

Cape Town este un loc în care trebuie să ajungi, fie că preferi să călătorești singură sau nu. Dacă alegi însă să te aventurezi, află că este o destinație preferată de multe persoane care aleg să călătorească singure, cu rucsacul în spate, așadar vei găsi cu siguranță numeroase persoane interesante cu care să îți petreci timpul. Fă drumeții, vizitează cele mai importante puncte turistice și nu uita să te relaxezi. În plus, dacă îți place vinul, poți merge pe o plantație faimoasă de viță de vie, Cape Winelands.

6. Chiang Mai, Thailanda

Poate ți se pare o destinație mai puțin obișnuită, însă fiind un oraș plin de expați, îți va fi foarte ușor să comunici cu cei din jur. Este un oraș perfect dacă vrei să te regăsești sau să te relaxezi. Poți vizita templele sau sanctuarele de elefanți. În plus, încearcă să deguști cât mai multe preparate culinare pentru o experiență completă.

7. Londra, Anglia

Londra este probabil orașul pe care îl poți vizita cel mai ușor, existând zilnic numeroase zboruri. Este un oraș în care vei găsi mereu ceva de făcut, fie că vizitezi cele mai importante muzee, expoziții sau evenimente. În plus, te poți bucura și de viața de noapte, orașul fiind cunoscut pentru atmosfera specială.

8. Praga, Republica Cehă

Praga este un oraș în care trebuie să ajungi. Fiind una dintre cele mai populare capitale europene, va fi mereu plină de turiști, iar asta înseamnă că te vei putea adapta foarte ușor. Plimbă-te pe străzille vechi și admiră arhitectura clădirilor. Participă la diferite tururi și nu uita să faci și o croazieră pe Vltava.

9. Puerto Viejo, Costa Rica

Costa Rica este o țară în care îți vei face destul de ușor prieteni. În plus, vei fi constant uimită de peisajele pe care le vei vedea. Te poți aștepta să întâlnești numeroase grupuri de turiști, care vor să exploreze zona la fel ca tine. Încearcă să te bucuri de numeroase experiențe. Dă-te cu tiroliana prin junglă, încearcă să faci surf sau relaxează-te la băile termale.

10. Tokyo, Japonia

Dacă ți-ai dorit mereu să vezi Japonia, însă nu ai convins niciodată pe cineva să meargă cu tine, află că este o țară destul de sigură pentru a călători și singură. Este bine să îți rezervi cel puțin două săptămâni dacă vrei să vizitezi Tokyo, orașul fiind unul foarte bine dezvoltat. Vei descoperi o cultură diferită, noi preparate culinare și o istorie care te va fascina.

Citește și:
10 destinații perfecte pentru o vacanță de vis în sezonul rece

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/10-orase-pe-care-ar-trebui-sa-le-vezi-prima-data-cand-calatoresti-singura-697517/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si