Din păcate, femeile sunt blamate pentru faptul că nu sunt într-o relație (deși acesta ar fi lucrul care le face fericite), iar motivele ar fi destul de multe, printre care faptul că ar avea alte priorități, nu își doresc să se implice într-o relație sau pur și simplu nu și-au găsit până în prezent persoana potrivită lor.
Însă, cel mai important lucru de punctat este faptul că întotdeauna trebuie să faci ceea ce simți că îți face bine și să nu cedezi presiunilor pe care societatea le-ar dicta. Chiar dacă ne dorim să fim într-o relație, trebuie să ne dăm seama când anume suntem pregătite pentru una și când suntem dispuse să iubim din nou.
De asemenea, este esențial să conștientizezi faptul că nu ar trebui să te implici în relații care nu au viitor și în care simți că nu poți evolua alături de partener. În tot drumul nostru către fecirire, trebuie să ne dăm seama că fericirea adevărată este cea pe care o avem alături de propria persoană, fără să ne ajutăm de diferiții parteneri din viața noastră și de o idee preconcepută despre fericire.
Iar dacă simți o foarte mare presiune asupra ta din cauza faptului că nu ești într-o relație, află că ar trebui să apreciezi acea perioadă deoarece te poate ajuta în foarte multe privințe, în special în ceea ce privește ceea ce îți dorești pe viitor. Așadar, iată care sunt motivele pentru care este o alegere potrivită să fii singură:
1. Te ajută să îți dai seama cine ești cu adevărat
Atunci când suntem într-o relație, ne dedicăm atât de mult partenerului încât acest lucru ne face să uităm de noi și de cine suntem cu adevărat. Fie că până acum ai avut relații de lungă durată, sau din contră, ai ales să nu te implici emoțional, conștientizează de acum și fă o schimbare în ceea ce privește felul în care te raportezi la relații. Pune-te pe primul loc, iar această perioadă în care nu ești într-o relație te va face să realizezi că meriți mult mai mult.
2. Ai mult mai multă încredre în tine
Încrederea de sine se poate pierde extrem de ușor când suntem într-o relație, mai ales atunci când ești într-o relație toxică, în care partenerul nu te apreciază, nu te iubește, te critică constant și mereu ar avea câte ceva de schimbat la tine. Însă, atunci când nu ești într-o relație, ar trebui să îți concentrezi atenția asupra propriei persoane și să faci în așa fel încât să fii împăcată cu tine.
3. Îți dai seama care sunt compromisurile pe care ești dispusă să le faci
Cele mai citite articole
Ne este tot mai greu să facem compromisuri, chiar și într-o relație, dar care ar fi răspunsul din spatele acestui motiv? Ei bine, răspunsul ar avea în vedere faptul că ne dorim mereu să deținem controlul. Dar, de cele mai multe ori, atunci când suntem singure, devenim conștiente de faptul că nu ar trebui să avem mereu dreptate, că este posibil să greșim și că suntem într-o permanență schimbare.
4. Ești mult mai atentă la persoanele din jurul tău
Când suntem într-o relație, ne interesează doar partenerul pe care îl avem alături, ceea ce este și normal, însă, în momentul în care nu mai suntem într-o relație, suntem mult mai atente la persoanele din jurul nostru și faptul că există mai mulți pretendenți față de cum ne așteptam. În mod cert, există în această lume și persoana potrivită pentru tine, dar contează să ai răbdare să o găsești și nu îți pierzi speranța. Se poate întâmpla ca persoana potrivită ție să fie chiar în cercul tău de prieteni sau să o întâlnești într-un context neobișnuit.
5. Îți clarifici prioritățile din viața ta
Prioritățile și felul în care le gestionăm sunt extrem de important când vine vorba de dezvoltarea noastră și de atingerea obiectivelor pe care ni le propunem. Într-o relație ne interesează mai mult ceea ce face partenerul, iar noi nu suntem în lista de priorități, ceea ce nu este deloc în regulă. Dar, cu toate acestea, atunci când ești singură, îți vei da seama mult mai bine de limitele pe care trebuie să ți le impui, de ceea ce îți dorești pe viitor, dar și ceea ce te face fericită.
6. Nu este o dramă dacă ești singură!
Frica de singurătate este una dintre temerile care ne vor urmări toată viața, iar motivul este destul de simplu. Suntem obișnuiți încă de mici să trăim alături de cineva, fie că vorbim de familie, prieteni, iar ulterior parteneri. Iar dacă aveai impresia că este o dramă faptul că ești singură, află că NU este! Este o perioadă excelentă în care te poți preocupa de tine și în care să îți dai seama că fericirea ta este mai presus de orice.
Citește și:
9 lucruri pe care NU ar trebui să le faci la începutul unei relații
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/6-motive-pentru-care-este-o-alegere-potrivita-sa-fii-singura-686950/