Prima pagină » 9 cupluri de actori care au avut o chimie extraordinară

9 cupluri de actori care au avut o chimie extraordinară

Autor: admin
0 comentarii

Dacă aveai impresia că doar Angelina Jolie și Brad Pitt au format unul dintre cele mai frumoase cupluri, atât pe platourile de filmare, cât și în viața reală, află că mai sunt o mulțime de exemple de cupluri de actori care ne-au impresionat, atât prin rolurile pe care le-au interpretat, cât și prin intensitatea cu care le-au interpretat. 

Iar dacă ești o fană a poveștilor de dragoste, fie ele clasice sau moderne, aceste cupluri care au interpretat rolul unui cuplu în filmele în care au jucat, s-au potrivit atât de bine, încât am putea crede cu ușurință că au format un cuplu și în viața reală. Iată care sunt cele nouă cupluri de actori care au o avut o chimie extraordinară pe platourile de filmare:

1. Angelina Jolie și Brad Pitt

În mod cert, Angelina Jolie și Brad Pitt vor rămâne unul dintre cele mai frumoase cupluri. Iar dacă vorbim de filmele în care cei doi au jucat, cel mai recent este filmul By The Sea, care spune povestea a unui cuplu proaspăt căsătorit care decide să își petreacă vacanța într-un oraș la malul mării, dorindu-și în același timp să își salveze și căsnicia. Un alt film în care cei doi au jucat este și Mr. & Mrs. Smith. Filmul surprinde povestea unui cuplu care ascunde un secret cu adevărat neașteptat, și anume amândoi sunt asasini plătiți.

2. Sandra Bullock și Keanu Reeves

Sandra Bullock și Keanu Reeves au apărut pentru prima dată împreună în filmul Speed, din anul 1994. Filmul spune povestea lui Jack Traven, interpretat de Keavu Reeves, care reușește să salveze un autobuz plin de oameni. De asemenea, cei doi au mai jucat și în filmul The Lake House, care spune povestea lui Kate Forster, care abia s-a mutat din Illinois. Ea lasă un bilet în cutia poștală pentru persoana care va veni să locuiască, iar ea îl întâlnește pe Alex Wyler, un bărbat de care se îndrăgostește.

3. Tom Hanks și Meg Ryan

Tom Hanks și Meg Ryan sunt recunoscuți pentru rolurile pe care le-au interpretat, atât împreună, cât și separat. Dacă ești adepta filmelor de dragoste, află că Tom Hanks și Meg Ryan sunt un alt cuplu care au avut o chimie cu adevărat surprinzătoare în filmele în care au jucat. Iar printre aceste filme se numără Joe Versus The Volcano, Sleepless In Seattle, You’ve Got Mail, Ithaca sau You’ve Got Mail.

4. Emma Stone și Ryan Gosling

Cu siguranță Emma Stone și Ryan Gosling au jucat într-unele dintre cele mai frumoase comedii romantice. Cei doi au jucat în Crazy, Stupid, Love în anul 2010. Un alt film în care ei au mai jucat este și La La Land, un film care spune povestea de dragoste dintre Mia și Sebastian, care împart aceeași pasiune, și anume muzica.

5. Kurt Russell și Goldie Hawn

Cele mai citite articole

Kurt Russell și Goldie Hawn formează unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood. Cu toate că cei doi nu sunt căsătoriți, pentru ei nu a contat să aibă un act prin care să își demonstreze iubirea, ci au contat sentimentele pe care le au unul față de celălalt. Cei doi au jucat împreună în mai multe filme, precum Overboard, Swing Shift, The One and Only, Genuine sau Original Family Band. 

6. Kate Winslet și Leonardo DiCaprio

Din lista noastră nu putea lipsi cuplul format din actorii Kate Winslet și Leonardo DiCaprio. Cei doi au jucat într-unul dintre cele mai importante și cu adevărat senzaționale filme din industria cinematografică, mai precis Titanic. Cei doi au interpretat rolul lui Rose, respectiv Jack și au reușit să aibă o chimie incredibilă, fiind considerați unul dintre cele mai puternice cupluri de actori.

7. Julia Roberts și Richard Gere

Julia Roberts și Richard Gere au jucat împreună în comedia romantică Pretty Woman. Julia Roberts interpretează rolul unei prostituate care reușește să îl impresioneze pe un om de afaceri extrem de bogat, care o plătește pentru a petrece cu ea un weekend. În cele din urmă, ei se îndrăgostesc unul de celălalt. Cei doi au mai jucat și în filmul Runaway Bride din anul 1999.

8. Matthew McConaughey și Kate Hudson

Matthew McConaughey și Kate Hudson sunt un alt cuplu care au reușit să aibă o conexiune intensă pe platourile de filmare. Cei doi au jucat în filmul How to Lose A Guy in 10 Days, care surprinde modul prin care Andie, interpretată de Kate trebuie să scrie un articol despre femei și greșelile pe care ele le fac în relații, iar astfel ajunge să îl întâlnească pe Benjamin, un bărbat extrem de convins că poate face o femeie să se îndrăgostească de ea în zece zile. Matthew McConaughey și Kate Hudson au mai jucat și în 2008 în filmul Fool’s Gold.

9. Jon Hamm și Kristen Wiig

Jon Hamm și Kristen Wig au avut o chimie cu adevărat interesantă în filmele în care au jucat, și spunem asta deoarece ei au fost protagoniștii unor momente amuzante. Cei doi au jucat în filmul Friends with Kids, în anul 2011, dar și în 2012, în comedia romantică Bridesmaids.

Citește și:
10 filme care au o poveste captivantă și nu te vor plictisi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/9-cupluri-de-actori-care-au-avut-o-chimie-extraordinara-687256/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si