Confesiune: Și dacă, totuși, eu sunt de vină?

Nu este o confesiune cu final fericit, poate asta ar trebui să știi de la bun început. Dar sunt sigură că multe femei se vor regăsi în cuvintele mele.

A încerca să îți găsești un partener potrivit ție după ce ai petrecut 8 ani într-o relație sigură, fericită și plină de momente frumoase, este mai greu decât mi-aș fi imaginat. Da, poate și dating-ul s-a schimbat și poate că și așteptările mele au ajuns la un nivel mai înalt (nu te gândi la celebra frază „deștept, frumos și cu bani”).

De ce este atât de greu să găsești o persoană cu care să poți vorbi pe orice temă, cu care să ai o chimie, care să nu te judece de la prima întâlnire, care să nu își dorească doar sex? Poate ți-ai pus și tu această întrebare. Da, este foarte greu și tind să cred că deja este imposibil.

Știu că teoria e plictisitoare și ai auzit-o de atâtea ori așa că aș vrea să îți împărtășesc din experiențele mele, după 2 luni extrem de ciudate de întâlniri și flirt.

Prima întâlnire după ce am decis să pun capăt unei relații care nu ducea nicăieri a fost cu un bărbat cu care interacționasem de câteva zeci de ori pe facebook – Amuzant, politicos, capabil să poarte conversații interesante ore în șir. Timp de 3 ore cât a durat întâlnirea mi-a povestit, cu foarte, foarte puține cuvinte, cât de apreciat este el la locul de muncă, despre pasiunea lui pentru mașini, mi-a reproșat că am ales să beau un pahar de vin („Tu știi câte accidente de mașină se întâmplă de la un singur pahar de vin? Ești inconștientă? Face rău și organismului! Alcoolul îngrașă”).

Nu îmi aduc aminte de când nu m-am mai plictisit și enervat în același timp la o întâlnire! Ca să nu mai vorbim de faptul că părea foarte mândru de faptul că el și-a comandat apă (doar mie mi se pare ciudat??) și mult prea interesat de ce postau prietenii lui pe Instagram. Recunosc că, după prima oră, mi-am petrecut restul întâlnirii conversându-mă cu altcineva pe Facebook și povestind despre una dintre cele mai dezastruoase întâlniri din viața mea. Punctul culminant a fost finalul serii când el a considerat că ar fi momentul perfect să își încerce norocul și să îmi declare că i-ar plăcea să vadă „cum fac cafeaua pentru a doua zi dimineața”. Really???? Cam la asta se rezumă tot? Să îți mai spun că nici nu știu cu ce rapiditate m-am suit în taxi și am plecat spre casă? Singură, ca să ne înțelegem! Și nici nu ne-am conversat de atunci.

Există numeroase studii care ne avertizează despre frecvența cu care au loc relații între colegii de muncă și atunci când lucrezi într-o multinațională cu sute de colegi, mai devreme sau mai târziu, cumva, ți se ivește și o astfel de ocazie. O invitație simplă la ieșit la cină și un pahar de vin cu un coleg nu mi s-a părut nimic deplasat, chiar dacă nu știam prea multe despre acea persoană doar că mi se părea un bărbat matur, interesant și simpatic cu care schimbasem câteva fraze la fumat. Întâlnirea nu s-a concretizat, fiind nevoită să amân din cauza unei probleme personale, însă acest lucru mi-a oferit suficient timp ca să mă interesez și despre el. Și, ghici ce? Este însurat și are și copiii!!!! Recunosc că mi se pare că ai nevoie de mult tupeu ca să lansezi o invitație unei colege atunci când ești conștient că ar putea afla detalii despre tine. Însă asta e nimic. Surpriza cea mare a venit însă în momentul în care l-am confruntat. „Și, de ce te deranjează acest lucru?”, a fost replica lui. Nu știu cum ai fi reacționat tu la această întrebare, dar eu aproape că am luat-o la fugă. Încă un eșec notabil, terminat și cu priviri ciudate surprinse de atunci prin birou.

Ion Barbu - descoperă viața și opera unuia dintre cei mai cunoscuți poeți români

Rase de câini utilitari - cei mai buni câini de lucru

Curiozități despre albine - ce rol au în ecosistem și de ce sunt atât de importante

Zacuscă de ciuperci - Cum se face zacusca pentru iarnă?

Cum identifici o melodie cu telefonul daca nu ști titilul sau cântărețul

Și, ghici ce, povestea nu se termină aici. Ar fi prea plictistor, nu? Totul a început cu un superb buchet primit într-o seară acasă, fără nicio carte de vizită, fără niciun indiciu cu privire la expeditor. Și, ca orice social media addict, am considerat că merită postat pe Insta story și cu speranța că cel care l-a trimis își va dezvălui identitatea, deși eram conștientă că trebuie să fie o persoană foarte apropiată care îmi cunoștea adresa de acasă.

Timp de două zile, nimic. Un telefon primit ulterior a făcut lumină, însă nu m-a determinat să mă bucur, ci să arunc buchetul. Tu ce reacție ai fi avut dacă ai fi aflat că un fost iubit, acum căsătorit și cu care nu ai mai vorbit de cinci ani, s-a gândit că un buchet este primul și cel mai bun pas spre a te convinge să aveți o relație de genul „friends with benefits”?

Poate vei spune că am avut eu ghinion și într-un timp atât de scurt am trăit așa o tragi-comedie. Vreau să cred că nu așa sunt toți bărbații, interesați cel mai mult de sex și nu de o relație sau de conversații cu substrat. Și, atunci, oare eu sunt de vină? Eu atrag acest gen? Acceptarea unei invitații la cină vine automat la pachet cu sex?

Trăim vremuri în care totul se întâmplă cu viteză, totul este pe repede-nainte, dar poate este cazul să ne oprim și să gândim mai bine la persoanele pe care le acceptăm lângă noi, chiar și pentru o simplă ieșire în oraș.

Și nu, acest articol nu se vrea a fi o critică la adresa tuturor bărbaților, căci știu din experiență cum este să poți purta conversații ore în șir cu un bărbat (chiar și unul sub 30 de ani) și să te simți în siguranță că îi poți spune orice și nu te va judeca, nu te va critica și nici nu se va gândi cum să ajungeți mai repede în dormitor.