Ești încrezătoare când vine vorba despre cariera ta, te simți împlinită pe toate planurile, mai puțin în cel personal și asta deoarece îți lipsește partenerul perfect. Ți se pare o descriere potrivită?
Ei bine, dacă răspunsul tău este afirmativ, atunci este momentul să analizezi puțin situația și să îți dai seama că lucrul de care ai cu adevărat nevoie este ca tu să capeți mai multă încredere în tine, mai ales când vine vorba despre relații.
Așadar, transformă toate nesiguranțele tale în putere și ia controlul asupra acestui capitol din viața ta. Înainte să te gândești însă la partenerul perfect, renunță la aceste 5 lucruri, deoarece altfel nu vei reuși ceea ce îți propui.
1. Renunță la ideea potrivit căreia ai nevoie de un partener în viața ta
Da, este normal să îți dorești să ai o persoană alături, însă nu ar trebui să reprezinte o nevoie pe care nu o poți îndeplini.
Este o diferență majoră între a-ți dori cu adevărat asta, deoarece dacă doar încerci să acoperi un gol, o nesiguranță, un partener nu te va face fericită. Adevărata satisfacție și fericire va veni atunci când îți dorești să fii cu o persoană pentru că o placi cu adevărat și nu pentru că ai nevoie de ea.
2. Renunță la a face pe plac tuturor
De obicei avem o mulțime de nesiguranțe atunci când ieșim la întâlniri sau când avem o relație, deoarece încercăm să facem pe plac unei anumite persoane. Evident, este perfect normal să îți dorești să fii plăcută și să respecți câteva reguli, însă este complet greșit să renunți la propriile principii și la ceea ce îți dorești pentru a fi acceptată și iubită de către un parter.
În plus, nimeni nu poate fi perfect, așadar nu-ți mai face atât de multe griji dacă cel pe care îl placi te aprobă sau nu. Este mai important să te iubești și să fii împăcată cu tine, nu să depinzi de alte persoane, nu crezi?
3. Renunță la nevoia de a-ți controla partenerul
Un lucru este sigur: nimănui nu-i place să fie controlat sau să fie schimbat de către persoana iubită. Încearcă să îl accepți pe cel de lângă tine așa cum este sau pur și simplu renunță la el. Nici tu nu ți-ai dori (așa cum am precizat anterior) să te schimbi pentru a mulțumi o persoană, așadar nu-i cere lui asta. Așadar, dacă tu vrei lucruri diferite, este perfect în regulă să renunți la el. Desigur, dacă este vorba despre a avea o alimentație mai sănătoasă sau să faceți mai mult sport împreună, atunci ai putea să îi vorbești despre aceste lucruri, fiind un subiect care l-ar putea ajuta și pe el.
4. Renunță la teama de a fi rănită sau trădată
Acesta este poate cel mai dificil lucru deoarece, după ce ai fost rănită, înșelată, este puțin probabil să te poți deschide unei alte persoane cu ușurință. Încearcă să îți dai seama că nu a fost vina ta și acum pur și simplu meriți ceva mai bun.
Nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul, așadar, deși este bine să fii prudentă, încearcă să dai mereu o șansă celor care par cu adevărat interesați de tine. Nu te teme de o nouă relație și, cel mai important, nu compara niciodată actualul partener cu foștii iubiți.
5. Nu-ți mai plânge de milă
Ei bine, da, este momentul să auzi și acest lucru. Trecând probabil prin o mulțime de situații dificile, ai început să te obișnuiești cu tristețea, așa că pare că o atragi mereu.
Încearcă să îți schimbi atitudinea și să îți formezi noi obiceiuri, să fii mai recunoscătoare pentru toate lucrurile pe care le-ai obținut și să ai încredere că vei găsi persoana potrivită pentru tine.
Citește și:
Semnele care arată că ești mult prea dependentă de partenerul tău
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro