Probabil că fântânile de la Unirii nu sunt primele obiective pe lista ta de atracții atunci când te plimbi prin București, dar asta nu înseamnă că nu îți pasă de demolarea/modificarea lor. Ce e drept, fântânile care împodobesc de atâția ani bulevardul fac parte din identitatea orașului – și, că îți plac sau nu, sunt acolo ca un fel de mărturie a felului în care partea aia de oraș a fost deja desfigurată. Și, așa cum alte capitale europene au grijă să își păstreze inclusiv amintirile triste (probabil că Berlinul este un exemplu care excelează în acest sens), tot în felul ăsta fântânile cam murdare și cam urâțele spun o poveste. Despre demolarea unor cartiere pentru a lăsa loc Palatului Parlamentului, despre dramele oamenilor care trăiau acolo și așa mai departe.
Așa că, atunci când a ieșit la iveală faptul că fântânile de la Unirii sunt demolate și că vor fi modificate, pe social media s-a iscat o aprigă dezbatere despre soarta lor. Între timp, lucrurile s-au mai lămurit.
Se pare că fântânile de la Unirii nu sunt propriu-zis demolate, ci modernizate. Asta au declarat reprezentanții Apa Nova, cei care se ocupă de toată povestea. Contactați de publicația Hotnews, aceștia au spus că: “Proiectul de reabilitare a fântânilor din zona Unirii este unul extrem de amplu, atât la nivel de elemente arhitecturale, cât și la nivel tehnic. De asemenea, suprafața mare a fântânilor a generat evaluări multe și complexe ale proiectului în sine, înainte de orice implementare. De aceea, procesul presupune repararea sau refacerea pereților laterali ai fântânilor, care includ ornamente și elemente arhitecturale, dar, de asemenea, procesul include înlocuirea instalațiilor, echipamentelor, luminilor, camerelor tehnice, placărilor, mozaicurilor, și altor elemente arhitecturale ori ornamentale din interiorul fântânilor perimetrale. În cadrul proiectului s-a constatat că, din cauza uzurii fizice avansate (de mai bine de 30 de ani aceste fântâni nu au fost renovate), se poate reține în noua lucrare cel mult 10% din partea placată. Zidul de îmbinare dintre fântâni va comporta lucrări de demolare deoarece tehnologia care va fi inclusă în fântâna din cadrul noului proiect impune existența unei suprafețe plane neobturată de pereți. Acest perete este singura zonă care comportă astfel de intervenții”.
Ce mai e de știut este că lucrările pentru proiectul de modernizare a fântânilor de la Unirii se vor desfășura până în septembrie, și vor fi renovate toate cele 17 fântâni. Un comunicat al Primăriei spune că fântânile noi vor deveni o atracție urbană, cu “un spectacol de apă, lumini și muzică, în patru regimuri de funcționare: weekend va funcționa în regim de spectacol stradal. Apa Nova București va efectua aceste lucrări în cadrul unui program de investiții din fonduri proprii, în valoare de 7 milioane de euro, în baza obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Municipiului București”.
Dacă ți se pare că sună SF, ei bine, este. În plus, se vehiculează și o încercare grandomană de a intra în Cartea Recordurilor cu cel mai lung traseu de arteziene din lume, dar povestea asta a fost dezmințită de Mihai Savin, directorul general adjunct de la Apa Nova, care a povestit mai multe despre proiect la ProTV.
Iar publicația Libertatea a obținut și planșele lucrărilor, care arată că fântânile de la Unirii vor deveni un ansamblu grandios, cu tuneluri de apă, acces din patru direcții (dinspre Dealul Patriarhiei, Hanul lui Manuc, magazinul Unirea, Hotel Horoscop), lumini, muzică și tot ce li se mai pare edililor că reprezintă culmea sofisticării în ziua de azi. Conform reporterilor Libertatea, proiectanții spun că este nevoie de pompe de apă complexe, iar acum există o competiție între cele mai bune firme europene care se ocupă de instalații pentru fântâni arteziene.
Și, între timp, sculptorul Grigorie Minea, care a lucrat în anii ’80 la realizarea ansamblului arhitectural, a declarat pentru Libertatea că ideea Primăriei de a renova în felul ăsta fântânile de la Unirii nu e cea mai bună. De fapt, în cuvintele lui: “E vorba de o incultură crasă în sistemul nostru de administraţie şi guvernare. Oricâte bune intenţii ar avea, sunt nişte idioţi! Cel mai trist lucru e că se distruge personalitatea oraşului, pentru că monumente de acest fel trebuie conservate, în niciun caz demolate. Acolo s-a muncit vreo 3 ani de zile pentru realizarea acestor fântâni, au fost proiectele, apoi s-au făcut modelajele, apoi transpuse în materiale definitive.”
Citește și:
Memorialul Holocaustului e cel mai hot loc de sedinte foto din Bucuresti
Foto: Forumart
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro