Se apropie momentul în care e perfect acceptabil și chiar indicat să fii sclipitoare ca artificiile și efervescentă ca șampania! Sărbătorile de iarnă sunt prilejul perfect de a purta cele mai glam ținute, completate de coafuri și machiaje pe măsură. Am selectat cele mai trendy look-uri ale acestui sezon pentru a-ți găși inspirația, indiferent dacă stilul tău e excentric, clasic sau natural.
Goth
Părul răvășit într-un mod studiat alături de tenul porțelanat, sprâncenele fixate ascendent, tușele subtile de gri ce încadrează ochii și rujul negru cu reflexii albastre parcă spun fără cuvinte că ești foarte cool și nu te-ai străduit prea mult. Acest look semnat Yamamoto e ideal pentru un party urban, mai excentric.
Grunge
Deși pe fond acest look este grunge (vezi părul textural și voit dezordonat), accesoriile glam precum clamele și colierul alături machiajul neutru îl aduc în actualitate. E un stil ideal pentru petrecerile care se țin în cluburi sau pentru întâlnirile cu prietenii.
Barbie
Pentru o petrecere tematică, nu te sfii să abordezi tema barbie cu o coafură și un machiaj șaizecist (de ce nu, o perucă), accesorii bogate și strălucitoare și haine lucioase. Și kitch-ul are estetica lui, în special într-un context favorabil.
Apres-ski
Într-un peisaj montan se pretează un machiaj super-fresh, cu ten nude, ruj neutru, pleoape accentuate de o nuantă naturală de maro, mascara transparentă sau brună și… cireașa de pe tort: o nuanță de blush ce pendulează între piersică și roz ce îți oferă o mină luminoasă și radiantă, ca și cum abia ai coborât de pe pârtie.
Al Italiano
La o petrecere cocktail, într-un cadru romantic sau formal nu poți da greș cu acest look clasic în care ochii sunt accentuați de tuș, genele îmbrăcate în două straturi de mascara, iar buzele bine conturate strălucesc într-o nuanță tulburătoare de rubiniu.
Retro
Inspiră-te din farmecul divelor anilor 20 cu această coafură tip Marcel, în care părul are un aspect lăcuit, de vinil, dar și buzele la fel, în tușe de corai și oranj. Păstrează restul machiajului natural pentru a permite coafurii și rujului să strălucească!
Diafan
Este o regulă nescrisă ca, atunci când porți o rochie statement, să porți un machiaj soft și feminin. Mizează pe farmecul tenului de porțelan și pe trucuri discrete de conturare și renunță la pigmenții puternici și la rujurile în nuanțe acide. Oferă părului un aspect natural, dar totuși studiat, cu o cărare pe mijloc și o fixare medie.
Spy Girl
Pentru un look misterios și sexy poți apela la machiajul smokey, care a reapărut în tendințe în acest sezon deoarece îl iubim pentru efectul dramatic pe care îl oferă privirii. Tenul are trucuri de iluminare iar pe buze optează pentru o nuanță neutră și mată. Părul cu efect wet este în continuare trendy, atâta timp cât coafura are un aer androgin.
Summer glow
Chiar și banala coadă de cal poate fi adusă în actualitate cu un twist precum taparea șuvițelor ce încadrează fața. Pentru o astfel de coafură alege un machiaj sidefat, în nuanțe de arămiu și mizează pe farmecul fardurilor de obraz cremoase, ce oferă tenului o nuanță pârguită și healthy, ca și cum tocmai te-ai întors de la plajă.
Back to black
Clasic, dar totuși modern. Grafismele realizate cu fard negru reprezintă un machiaj statement în sine. Așa că, dacă optezi pentru acest look, păstrează tenul, buzele chiar și ținuta în nuanțe subtile și cuminți. Desigur, poți accesoriza acest machiaj cu o pereche de cercei superbi, pentru un plus de dramatism.
Citește și:
Tendințe în manichiură pentru iarna 2020
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/beauty/machiajul-perfect-pentru-petrecerile-de-sfarsit-de-an-686958/