Prima pagină » 10 celebrități care au vorbit deschis despre viața lor sexuală

10 celebrități care au vorbit deschis despre viața lor sexuală

Autor: admin
0 comentarii

Este destul de greu să fii vedetă deoarece fanii tăi întotdeauna vor dori să știe cât mai multe despre tine, inclusiv despre viața personală. Unele celebrități sunt foarte discrete și nu își încalcă niciodată limita pe care și-au impus-o, pe când altele ne împărtășesc detalii surprinzătoare.

Cu toate acestea, prin intermediul declarațiilor pe care ei le fac, aflăm care sunt obsesiile lor, dar și lucruri neștiute din viața intimă. Așadar, iată 10 celebrități care au fost sincere cu privire la viața lor sexuală:

1. Miley Cyrus

În decembrie 2018, Miley Cyrus i-a dezvăluit prezentatorului Howard Stern faptul că Liam Hemsworth, partenerul ei de la acea vreme, a salvat animalele pe care le aveau de la incendiile care amenințau California. Pe lângă asta, ea a spus și care a fost modalitatea prin care i-a mulțumit, mai ales că ei aveau o relație la distanță. „Avem o viață obișnuită. De asta există FaceTime, pentru Cybersex.”

2. Justin Bieber

Recent, Justin Bieber a fost întrebat de către un fan în cadrul concertului pe care l-a avut pe Arena O2 ce anume face el într-o zi obișnuită. „Depinde de persoana cu care sunt în acea zi. Când sunt cu soția mea, noi.. cred că puteți ghici ce facem. Este destul de nebunesc.. cam asta facem noi. Ne place să ne uităm la filme pe Netflix și să ne relaxăm.”

3. Travis Scott & Kylie Jenner

În septembrie 2019, cu o lună înainte ca Travis Scott și Kylie Jenner să se despartă, rapperul a declarat pentru Playboy faptul că viața lor intimă este mult mai interesantă de când au devenit părinți. „Foarte mulți susțin că, atunci când ai un copil, viața ta personală are de suferit, dar eu simt că este chiar opusul.” Și Kylie a făcut câteva declarații, spunând faptul că: „Acest lucru îmi amintește că maternitatea și sexualitatea pot coexista și, doar pentru că ești mândră de sexualitatea ta, nu înseamnă că ți-ai pierdut valorile sau nu ești o mamă bună. Poți fi sexy, dar și o mamă grozavă.”

4. Chrissy Teigen

Chrissy Teigen a spus într-un interviu pentru Women’s Health faptul că, de când a devenit mamă, viața ei, dar și a lui John Legend, soțul ei, s-a schimbat destul de mult, preocupându-se atât de creșterea celor doi copii, cât și de carierele lor. „Este amuzant pentru că, dacă el are un spectacol undeva și merg și eu și mă gândesc: „Oh, ce sexy este”, probabil că în acea seară vom face sex.”

5. Kim Kardashian

Cele mai citite articole

Probabil că nu te aștepți ca o celebritate precum Kim Kardashian să fie reticentă să vorbească despre viața ei, chiar și intimă. Însă, ea a declarat în octombrie 2018 pentru Richardson Magazine că există o diferență între viața ei publică și cea privată. „Mă simt destul de inconfortabil să vorbesc despre sex și sunt conservatoare când vine vorba de asta. Pot să fiu complet dezbrăcată în fața a 50 de persoane pentru o ședință foto, dar în intimitate sunt timidă și nesigură. Cu siguranță am două personalități complet diferite. Cred că, de când am devenit mamă, sunt mult mai încrezătoare să mă arăt și în ipostaze mai sexy.”

6. Jenna Dewan

Chiar dacă Jenna Dewan și Channing Tatum s-au despărțit, actrița a făcut câteva mărturisiri în anul 2016 pentru Cosmopolitan USA despre viața lor personală. „În mod cert avem o viață sexuală fericită și sănătoasă. Există momente în care ești prea ocupat sau obosit. Trebuie să am o conexiune emoțională destul de puternică. Trebuie să fiu în locul potrivit.”

7. Channing Tatum

În cadrul aceluiași interviu, și Channing Tatum a vorbit despre cât de important este sexul într-o relație. „Eu și cu sexul suntem prieteni. Este ceva care îți îmbogățește viața. Este una dintre cele mai clare forme de comunicare.”

8. Demi Lovato

Demi Lovato a fost extrem de sinceră în documentarul ei, Demi Lovato: Simply Complicated și a vorbit despre viața ei intimă: „Există o judecată asupra femeilor care au relații intime ocazionale. Eu cred că este vorba despre corpul meu și alegerea mea, și este captivant să ai o conexiune cu o persoană. Este distractiv.”

9. Ryan Reynolds

Ryan Reynolds este cunoscut pentru declarațiile sale extrem de sincere, iar ceea ce a spus el privind viața lui intimă nu ar trebui să ne mire. În 2016 el a câștigat premiul MTV Movie Awards pentru interpretarea sa din Deadpool, iar în timpul discursului de mulțumire, a făcut o referire la soția sa, Blake Lively. „Vreau să îi mulțumesc soției mele, Blake. Tot ce fac este să o fac să râdă, în special în timpul sexului.”

10. Joe Jonas

Joe Jonas a dezvăluit în anul 2016 faptul că piesa „Be Mean” vorbește despre anumite fetish-uri pe care le are. „Simt că sunt liber să vorbesc despre asta și da, toată lumea ar trebui să încerce ceva nou în dormitor. Cu siguranță este distractiv atunci când aduci un bici, piele și orice altceva pentru a intra în acea atmosferă de BDSM.”

Citește și:
10 celebrități care au apelat la mame surogat pentru a avea copii

Foto: Profimedia, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/10-celebritati-care-au-vorbit-deschis-despre-viata-lor-sexuala-710052/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si