Agendă încărcată pentru februarie

Agendă încărcată pentru februarie

Până pe 16 feb., la Galeria Galateca (BCU) este deschisă expoziția „De la Geneză la Revelaţie’ semnată de Maria Cioată și David Leonid Olteanu. Maria Cioată a prezentat proiectul în 2017 și la Bienala de artă de la Florența, dar asta are mai puțină importanță, veți descoperi, oricum, niște bijuterii de lucrări, în care forma creează fondul, exact ca o geneză, iar detaliile și finețea execuției, elevează ideile suport ale artistei.

1 feb., Happy Cinema, documentarul „Salvador Dali – În căutarea imortalității’. Aproape două ore alături de Salvador Dali, și viața poate să înceapă.

3 feb., Happy Cinema, de la Royal Opera House, transmisiunea operei „La Traviata’ de G. Verdi. Este un spectacol la superlativ. În rolul Violettei, Ermonela Jaho, excepționala soprană albaneză, regia este semnată de extraordinarul Richard Eyre, deci, nu rămân de luat decât batistele. Pentru nostalgici, set ul este un revival al producției din 1994, premieră datorită căreia soprana Angela Gheorghiu, în rolul Violettei, a devenit peste noapte cel mai vânat star internațional.

7,8 feb., Ateneul Român, un concert special ce are printre lucrările prezentate „ Concertul pentru duduk, violă şi orchestră’ de Adrian Enescu, o raritate în sălile de concerte. Dacă mai adăugăm, una din cele două simfonii scrise în cheie minoră de W.A.Mozart, „Simfonia nr. 25′ alături de superba „Simfonie fantastică’ a lui Berlioz, se conturează o seară de vis. La pupitrul Filamonicii „George Enescu’ se va afla Horia Andreescu, soliști, Cosmin Rafael Bălean-duduk, Cynthia Păuna-violă.

23-27 feb., Ateneul Român, Conferinţele „Despre lumea în care trăim” susținute de Fundația Humanitas Aqua Forte. Moderatorul Mirela Nagâț îi va avea, pe rând, invitați pe Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Corneliu Bjola, Ioan Stanomir, Jim Baggott, și mulți alții. Dacă tot nu mai avem timp să deslușim cu gândirea proprie ce se întâmplă în lume, merită, măcar, să ne informăm de la unii dintre cei mai de seamă intelectuali români și străini contemporani.

27 feb., Sala Radio, concertul ce ne oferă bucuria (rară) de a-l vedea la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, dar și auzi ca solist, pe concertmaestrul celebrei Concertgebouw Orchestra, violonistul Liviu Prunaru. Mozart, Haydn și Mendelssohn ‘vor veghea’ ca totul să fie încântător.

28 feb., 1 martie, Ateneul Român, un mini-regal concertistic. Filarmonica „George Enescu’ va fi dirijată de maestrul Christian Badea iar solistă va fi Ioana Cristina Goicea, una dintre violonistele noastre de succes pe plan mondial. Lucrările cântate sunt la fel de incitante ca protagoniștii, Erich Wolfgang Korngold cu „Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35′ și „Simfonia nr. 5, în re minor, op. 47′ de Dmitri Şostakovici. Perfect pentru începutul de primăvară.

Text: Dana Cristescu
Foto: PR-online, personale

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/agenda-incarcata-pentru-februarie-645097/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania