Prima pagină » Cum să alegi fondul de ten perfect pentru tine

Cum să alegi fondul de ten perfect pentru tine

Autor: admin
0 comentarii
Cum să alegi fondul de ten perfect pentru tine

De la a găsi nuanța perfectă de fond de ten până la aplicarea corectă astfel încât să nu existe pete inestetice, ți-am pregătit un mic ghid despre cum să alegi fondul de ten perfect pentru tine.

Găsirea nuanței perfecte

Cu siguranță ai observat că unele culori ți se potrivesc mai bine decât altele atunci când vine vorba de machiaj. Așa că primul lucru pe care ar trebui să îl faci atunci când ești în căutarea fondului de ten perfect) este să îți cunoști subtonurile pielii, pentru a face cele mai bune alegeri. Subtonurile pielii tale sunt reci, calde sau neutre.

Dacă nu știi cum să alegi fondul de ten perfect există un test simplu pe care îl poți face. Alege două nuanțe de fond de ten, cele mai apropiate de culoarea pielii tele, aplică-le pe ten și apoi mergi la lumină naturală pentru a vedea care este cea care se contopește cu tenul tău. De menționat: dacă ai pistrui, testează nuanța fondului de ten pe o zonă întreagă, nu numai pe cea cu pistrui.

Găsește formula potrivită

Atunci când alegi un nou fond de ten este important să iei în considerare atât tipul pielii tale, cât și gradul de acoperire pe care ți-l dorești. Știm că deja pare o poveste fără sfârșit, dar ar fi de precizat că gradul de acoperire variază de la mic și mediu la mare, în funcție de genul de produs ales: bb cream, cc cream, fond de ten lichid sau serum, fond de ten solid sau sub formă de pudră. Următorii pași te vor lămuri mai bine cum să alegi fondul de ten perfect.

Cel mai bun fond de ten pentru pielea grasă sau predispusă la acnee

Dacă ai tenul gras sau predispus la acnee, cea mai bună variantă pentru tine este să alegi formule lichide, minerale sau sub formă de pudră care nu îți vor irita tenul și nici nu îți vor bloca porii. Sfat: caută pe etichetă cuvântul noncomedogenic. Iar pentru lupta contra acneei, ar trebui să conțină ingrediente precum acid salicilic sau zinc.

Cum să alegi fondul de ten perfect pentru pielea uscată sau matură

Formulele lichide sunt mai ușor de aplicat și oferă un grad medium de aplicare fără a scoate în evidență zonele afectate de pete pigmentare sau riduri adânci. Pentru a obține un rezultat cât mai aproape de perfecțiune, aplică înaintea fondului de ten un ulei hidratant. Și dacă îți faci probleme cu privire la porii măriți sau liniile fine, adaugă în uleiul de ten câteva picături de iluminator lichid pentru un efect de blurare.

Cel mai bun fond de ten pentru pielea normală

Cele mai citite articole

În primul rând ar trebui să fii în al nouălea cer de fericire pentru că te numeri printre persoanele care au tenul normal. Atunci când ești în căutarea fondului de ten perfect pentru tine, tot ce ai nevoie este o formulă care să acopere zonele cu diferențe de culoare (care de obicei se află în jurul nasului și a gurii), fără să acoperi în totalitate tot tenul. Chiar și o cremă nuanțatoare sau un fond de ten serum vor fi suficiente.

Cum să aplici corect fondul de ten

Ok, acum că ai găsit nuanța și formula perfectă de fond de ten, trebuie să ai grijă și la modul de aplicare astfel încât să nu strângă sau să se estompeze în zonele în care chiar ai nevoie de acoperire. Ce trebuie să reții: mai puțin este mai bine. Decât să aplici fondul de ten în cantități mari, mai bine punctează pe anumite zone și apoi, folosind pensule sau un beautyblender, întinde-l uniform pe toată suprafața tenului.

Nu uita de acest loc

Cheia obținerii unui look natural și care să te ajute să ai un aspect odihnit și fresh este acest mic secret pe care îl vom împărtăși cu voi. Este mai degrabă un loc pe care puține dintre noi îl iau în considerare atunci când folosesc fondul de ten. Este vorba de pleoape! Da, ai citit bine. În special dacă nu folosești fard de pleoape, aplicarea unui strop de fond de ten pe pleoape îți va lumina întreaga față. Încearcă și ne vei mulțumi.

Citește și:
TOP 15 Cele mai HOT parfumuri de primăvară, care te vor cuceri iremediabil

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/cum-sa-alegi-fondul-de-ten-perfect-pentru-tine-657356/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si