Prima pagină » De ce pasiunea e mai presus decât orice scuză

De ce pasiunea e mai presus decât orice scuză

Autor: admin
0 comentarii

De ce pasiunea e mai presus decât orice scuză

Încă din copilărie, Iris era pasionată de croitorie, părinții ei însă nu au susținut-o în visul său de a deveni creatoare de modă, așa că s-a resemnat și a urmat o facultate în domeniul finanțelor. La 32 de ani lucra într-o bancă, job care îi aducea o siguranță financiară, însă pe care nu a reușit să-l îndrăgească niciodată. Se sufoca într-un orășel din provincie și simțea că viața ei se oprise în loc. Până într-o zi în care a decis că a venit momentul să o ia de la zero. Și-a dat demisia și s-a înscris la o școală de haute couture din Paris, cu toate că soțul și părinții ei nu îi susțineau demersul.

Așa începe povestea eroinei din cartea pe care o citesc în prezent, eroină, al cărei portret convingător de femeie în căutarea fericirii și a împlinirii, m-a pus pe gânduri. Eram în drum spre birou, spre Pipera, acolo unde, hai să recunoaștem, sunt mulți oameni care nu iubesc ceea ce fac, și analizam oamenii din jurul meu ca să-mi fac o idee despre cum arată angajatul împlinit la job. Mă uitam în jur și pot spune cu sinceritate că puțini păreau fericiți.

Cele mai citite articole

Tot atunci îmi puneam tot felul de întrebări: De ce unii oameni stau la un job care nu le aduce mulțumire? De ce acceptă să fie nefericiți și nu-și urmează visul? Le găseam tot felul de scuze, de la situația financiară, la acea zonă de confort, din care e al naibii de greu de ieșit.

Cum ar fi dacă la 32 de ani, ca în cazul eroinei din carte, ai ajunge să faci lucrurile din inerție și nicidecum din pasiune? Din toată povestea asta am extras câteva concluzii care sper să-ți fie și ție utile. Momentul potrivit pentru a face o schimbare este atunci când observi că nu mai duci pasiunea cu tine la birou, ci o lași acasă, într-un raft prăfuit de multă vreme.

Citește mai departe AICI

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/de-ce-pasiunea-e-mai-presus-decat-orice-scuza-621678/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si