Prima pagină » Millie Bobby Brown e starul de care cu toții avem nevoie

Millie Bobby Brown e starul de care cu toții avem nevoie

Autor: admin
0 comentarii

Millie Bobby Brown e starul de care cu toții avem nevoie

„Voi vorbi pentru milioanele de copii ale căror voci au fost reduse la tăcere de mult prea mult timp. Voi aduce în discuție problemele cu care se confruntă copiii vulnerabili din toată lumea. Asta include a-i reprezenta în locuri unde nu au avut până acum un loc la masa negocierilor.” – discursul acesta nu-i aparține lui Nelson Mandela, ci unei actrițe dintr-un serial Netflix, care la 14 ani devenea cea mai tânără ambasadoare UNICEF și cea mai tânără persoană inclusă de revista Time în topul celor mai influenți oameni din lume. O cheamă Millie Bobby Brown, dar s-ar putea să o știi ca Eleven, personajul pe care îl interpretează în Stranger Things, ajuns acum la al treilea sezon.

Acțiunea serialului creat de frații Matt și Ross Duffer are loc în anii 80 într-un orășel american fictiv și are tot ce îi trebuie unui tribut adus acelor vremuri. Avem clasica gașcă de băieți care ar vrea să se îndrepte mai repede spre adolescență, a căror viață este dată peste cap de dispariția unuia dintre ei și de tot felul de evenimente supranaturale. În încercarea de a desluși misterele li se alătură Eleven – numele vine de la tatuajul pe care îl are pe braț –, proaspăt evadată dintr-un laborator unde se fac niște experimente suspecte. Și pentru că vorbim de un serial care privește nostalgic spre filme ca E.T., Stand by Me sau Aliens, o avem în distribuție pe Winona Ryder, cu care Bobby Brown împarte câteva trăsături fizionomice.

Dacă despre Eleven nu știm la început mare lucru în afară de faptul că are puteri telekinetice și o privire care ar pune pe oricine în dificultate (la propriu și la figurat), despre Millie Bobby Brown avem mai multe informații: s-a născut în Spania, dar patru ani mai târziu s-a mutat cu familia în Marea Britanie și apoi în Statele Unite, unde a început să primească roluri mici în seriale. Stranger Things a transformat-o în vedeta momentului. A ajuns la un milion de follower-i în mai puțin de o zi (acum are aproape 21 de milioane), a fost model pentru brand-uri ca Moncler sau Calvin Klein, a fost nominalizată la două premii Emmy, a apărut pe coperta celor mai importante reviste din lume, l-a întâlnit pe Obama și a făcut senzație la Jimmy Fallon Show cântând o piesă a lui Nicki Minaj. În tot timpul ăsta, copilăria și tranziția spre adolescență i-au fost imortalizate în film. Pentru rol a trebuit să se radă în cap, iar primul ei sărut a avut loc în fața camerei, pe platourile de filmare, cu partenerul ei de ecran.

Toate lucrurile astea ar fi greu de asimiliat pentru oricine, dar Millie Bobby Brown nu s-a lăsat copleșită. În schimb, și-a dat seama de puterea celebrității și de modul în care o poți folosi pentru a promova valorile în care crezi, devenind o adevărată activistă pentru drepturile copiilor. E limpede pentru oricine: e deja un star.

ELLE: Înainte ca Stranger Things să aibă premiera, ai avut vreodată sentimentul că viața așa cum o știi nu va mai fi la fel niciodată?
MILLIE BOBBY BROWN: Am știut dintotdeauna că lucrăm la ceva special. Simțeam asta, dar cu toatea astea, nu ne-am gândit niciodată că publicul va rezona cu serialul în felul în care a făcut-o. E incredibil.

ELLE: Popularitatea ta a crescut, practic, peste noapte. Cum ai gestionat asta? A fost entuziasmant, un pic înfricoșător sau ambele?
M.B.B.: A fost cu siguranță un parcurs interesant. Câteodată copleșitor, alte dăți palpitant. Ce a fost cel mai frumos la succesul serialului a fost faptul că mi-a oferit posibilitatea de a împărtăși mesaje importante.

ELLE: Cum e să știi atât de devreme ce vrei să faci? Crezi că vei face actorie toată viața?
M.B.B.: Am fost pasionată de actorie dintotdeauna, încă de dinainte de a ști că aș putea face o carieră din asta. Dar mă pasionează foarte multe lucruri și îmi doresc să evoluez, să cresc ca artist și ca om. Sunt tânără și am toată viața în față. Tocmai mă pregătesc să produc primul meu film, abia aștept să aflu mai multe despre acest proces.

ELLE: În primul sezon, Eleven nu vorbește foarte mult, așa că ai avut misiunea dificilă de a exprima gânduri și emoții fără a spune nici o replică. Ți s-a întâmplat ca din cauza asta să internalizezi mai mult acele sentimente? Cum ai reușit să lași în urmă secvențele traumatizante?
M.B.B.: Multe lucruri pot fi spuse fără să vorbești. Frații Duffer sunt niște scriitori incredibili, tot ce aveam nevoie să știu am găsit în paginile scenariului. Îmi place foarte mult să ascult muzică, iar pentru anumite secvențe mai emoționale, ascultam înainte o anume melodie sau playlist pentru a intra mai ușor în starea de care era nevoie. După filmare, de obicei am nevoie de câteva minute în care pur și simplu să respir sau să plâng. Echipa noastră e minunată și ne permite să ne luăm tot timpul de care avem nevoie.

ELLE: Simți presiunea de a face de acum încolo roluri cât mai diferite, pentru a arăta că poți interpreta și alt gen de personaje?
M.B.B.: Nu aș spune că simt vreo presiune – am avut și alte roluri înainte de Eleven și, deși acesta e cel mai recognoscibil pe care l-am avut până acum, am evoluat și am învățat datorită fiecărei experiențe de care am avut parte. Iubesc să fiu actriță și să mă transform în tot felul de personaje. E palpitant și stimulator în același timp.

Cele mai citite articole

ELLE: Am citit într-un interviu că singurele lucruri pe care frații Duffer ți le-au spus când ai dat proba au fost că numele personajului e Eleven și că ar trebui să te gândești la E.T. Când au început să îți dea mai multe informații despre rol?
M.B.B.: Mi-au recomandat să văd anumite filme, care să-mi servească fie ca inspirație, fie pentru a afla mai multe despre perioada aceea. Am aflat mai multe detalii despre parcursul lui Eleven pe măsură ce am început filmările. Fraților Duffer le place să ne implice în procesul creativ – deseori ne întrebau cum credem că ar reacționa personajul nostru într-o anume situație.

ELLE: Te-ai mutat de foarte multe ori până acum. Ce mai înseamnă acasă pentru tine?
M.B.B.: Pentru mine, acasă e acolo unde este familia mea. Sunt norocoasă că familia a putut să fie alături de mine, indiferent unde am lucrat, iar fratele și surorile mele îmi sunt cei mai buni prieteni. Ador să petrec timp cu ei și cu animalele mele!

ELLE: Cât de ciudat a fost că primul tău sărut a avut loc în serial și toată lumea a putut să îl vadă?
M.B.B.: Ha! A fost ciudat! DAR – câți oameni pot să spună că primul lor sărut a fost documentat de o cameră de filmat? O să pot să le arăt asta copiilor mei într-o zi, ha-ha… Din fericire, Finn și cu mine suntem prieteni apropiați și profesioniști, iar frații Duffer au avut grijă să nu ne simțim ciudat.

ELLE: E nevoie de mult curaj pentru a susține cauze și, de cele mai multe ori, gradul de vizibilitate la care ai ajuns atrage mulți hater-i. Ai fost vreodată victima bullying-ului?
M.B.B.: Am fost hărțuită – atât la școală, când eram mai mică, cât și online. E ceva groaznic. Câteodată, când ești demoralizată, cel mai bun lucru este să faci un gest drăguț pentru altcineva. Dacă unul dintre follower-ii mei se simte trist, i-aș zice să trimită energii pozitive unui prieten sau să facă un gest drăguț pentru un străin. Când începi să împarți pozitivitate, se întoarce la tine înzecit.

ELLE: Când ți-ai dat seama că ai posibilitatea de a-i inspira pe alți tineri și să produci schimbări? Ce înseamnă activismul pentru tine?
M.B.B.: Activismul înseamnă a-mi folosi vocea pentru a susține cauze importante. Sunt foarte norocoasă să am o platformă care îmi oferă oportunitatea de a distribui mesaje. Sunt foarte multe probleme cu care se luptă copiii din întreaga lume – sărăcie, foamete, cyber bullying. Sunt în culmea fericirii pentru că am fost numită UNICEF Goodwill Ambassador și îmi doresc să ajut la rezolvarea unor astfel de probleme, cu care cei mai vulnerabili copii din lume se confruntă zilnic.

ELLE: Cine sunt eroinele tale, femeile pe care le admiri?
M.B.B.: Am avut întotdeauna o deosebită considerație pentru femeile din familia mea – bunica mea, mama mea, surorile mele. Le-am admirat întotdeauna și pe Audrey Hepburn și Angelina Jolie, pentru ce sunt ca artiste, dar și pentru activitatea lor activistă și umanitară.

ELLE: Practic, ai crescut odată cu Eleven. Care sunt lucrurile pe care le aveți în comun?
M.B.B.: Amândouă suntem puternice, dar putem fi și vulnerabile și sensibile câteodată. Ea are super-puteri, dar îmi place să cred că și eu pot să fac o diferență, în felul meu.

ELLE: Ce ar trebui să ne așteptăm de la Eleven în sezonul 3?
M.B.B.: Păi… este vara dragostei. Așa că va fi interesant de văzut cum evoluează relația dintre Mike și Eleven. Vom putea de asemenea să vedem cum Eleven va continua să descopere cine este ca persoană și își va explora latura feminină.

Citește și:
Actorii din Stranger Things vorbesc despre adolescența în fața camerelor de filmat

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/millie-bobby-brown-e-starul-de-care-cu-totii-avem-nevoie-689535/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si