Prima pagină » Noutati despre ultimul sezon din Game of Thrones

Noutati despre ultimul sezon din Game of Thrones

Autor: admin
0 comentarii

Noutati despre ultimul sezon din Game of Thrones

Nu mai incape nicio indoiala. Ultimul sezon din indragitul serial de televiziune Game of Thrones va fi difuzat incepand cu luna aprilie 2019. Acest lucru a fost confirmat atat de reprezentantii HBO, cat si de unii dintre actorii serialului, printre care  si Maisie Williams, interpreta personajului Arya Stark. ,,In decembrie vom termina productia, iar in aprilie se va difuza primul episod’ a declarat aceasta pentru metro.co.uk.

Ultimul sezon al productiei, inspirata de seria fantasy Cantec de gheata si foc a scriitorului George R. Martin, va avea 6 episoade, de cate 90 de minute, pline de drama, actiune si surprize, asa cum ne-a obisnuit de la debutul francizei in 2010.

Inca din 2016 se stia ca acesta va fi ultimul sezon al serialului, Casey Bloys, director HBO, afirmand: ,,Producatorii au un plan strict in legatura cu numarul de sezoane pe care il vor produce…Daca s-ar putea, as mai cere inca zece sezoane, dar facem tot ce trebuie pentru a obtine cea mai buna versiune a show-ului’. De scenariul celor sase episoade se vor ocupa David Benioff, D.B. Weiss, Bryan Cogman si Dave Hill.

In ciuda masurilor draconice de securitate luate de producator, in presa au aparut unele informatii despre ceea ce se va intampla in acest ultim act. In ciuda acestor scapari in presa, casele de pariuri online au inclus in ofertele lor pariuri legate de acest film, cum ar fi Conducatorul Westeros la finalul serialului sau personajele care vor supravietui pana la final.

Jurnalistii de la Entertainment Weekly au aflat ca primul episod al seriei a 8-a va incepe cu sosirea la Winterfell a lui Jon Snow si a reginei Daenerys, in fruntea armatei acesteia, o trimitere la sosirea regelui Robert Baratheon la Cetatea Stark in primul sezon.  Aici vor gasi pe Sansa Stark, nemultumita de noua iubita a fratelui vitreg, pe Arya Stark, care va avea parte de o reintalnire emotionanta cu Jon, fratele favorit, pe Sam si Bran, care tocmai au descoperit ca Jon Snow este fiul lui Rhaegar Targaryen si mostenitor al tronului. Va fi o intalnire palpitanta si pasionata a personajelor, dintre care unele cu o istorie contradictorie, pe masura ce toti se pregatesc sa faca fata inevitabilei invazii a armatei mortilor.

Cele mai citite articole

Au fost necesare 55 de nopti pentru a filma scenele de lupta dintre oameni si White Walkers. Acestea au fost finalizate dupa inca cateva saptamani in studio. Batalia va avea mai multe puncte de interes, ea interconectand mai multe personaje implicate in propria poveste de supravietuire. Peter Dinklage (Tyryon Lannister) declara ca lupta din ultimul sezon va face ca Batalia Bastarzilor sa arate ,,ca un parc tematic’. Pentru a realiza acest lucru, Castelului Winterfell, fortareata familiei Stark, i-au fost adaugate un exterior, o curte mai mare si mai multe camere interconectate.

Pentru realizarea acestui ultim sezon, au fost readusi in cadrul echipei directorul Miguel Sapochnik, regizorul David Nutter, asistenta de productie Caroline Alderson, supraveghetorul VFX  Joe Bauer si producatorul VFX Steve Kulback. Ultimul episod al serialului va fi regizat de Davis Benioff si Dan Weiss. Conform unor speculatii, printre personaje vor aparea o fata nordica de 8-9 ani si un baiat putin mai mare ca varsta. Actrita Danielle Galigan va reaparea in rolul ,,Sarra’, despre care fanii speculeaza ca ar fi Sarra Frey, nepoata lui Walder Frey , tanara cu care ar fi trebuit sa se casatoreasca Robb Stark.

Fanii asteapta cu nerabdare difuzarea ultimului sezon din acest film, dupa 1 an si 8 luni de asteptare. Finalul va fi unul fericit, dar traseul pana la stabilirea lui va fi unul plin de suspans. Productia a schimbat si viata actorilor care au jucat pe parcursul celor 8 sezoane. Jason Momoa, care a lansat de curand Aquaman, dar l-a jucat si pe Khal Drogo in Game of Trones,  a marturisit ca in ciuda faptului ca a vizitat platourile de filmare, nu are idee despre cum se va termina filmul. La randul sau, Emilia Clarke, regina Daenerys in film, a declarat pentru Vanity Fair la terminarea filmarilor:

,,M-a distrus! Cineva va tine minte pentru mult timp cum a fost Daenerys’.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/advertorial/noutati-despre-ultimul-sezon-din-game-thrones-643757/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si