Prima pagină » Practici bune pentru un corp armonios și frumos

Practici bune pentru un corp armonios și frumos

Autor: admin
0 comentarii
Practici bune pentru un corp armonios și frumos

Dar cum îți iei elan să te apuci de treabă, când sala de sport este iadul pe pământ? O ocolești, găsești alte soluții și îți vezi de viață, pentru că se poate și altfel.

Nu toată lumea este fericită cu gândul de a merge la sala de sport, cu atât mai mult în mod constant, și nu toate suntem capabile să renunțăm la ciocolată sau la porția de pâine, iar asta nu este un păcat suprem, ci dimpotrivă. Poftele sunt un semn de sănătate, atâta timp cât ni le satisfacem cu măsură, ca orice lucru în viața asta. Doar că devenim conștient blocate în anumite standarde și același stil de viață – acasă, serviciu, acasă – , și nu facem nimic pentru a ieși din această capcană, iar organismul țipă după ajutor din toate încheieturile.

Dacă la 20 de ani corpul are resursele necesare pentru a se realimenta, reechilibra și vindeca de la sine, mai târziu vei resimți sedentarismul, excesele alimentare sau stilul de viață galopant. Așadar, dacă trebuie să schimbi ceva, acel lucru este mentalitatea, pentru că grija de sine, cu tot ce implică ea – hrană bună, mișcare, somn de calitate, timp pentru tine –, este o ambiție sănătoasă, ambiția supremă. Iar dacă tu nu ai grijă de tine, nimeni nu o va face în locul tău; conceptul de wellbeing acaparează deja cât mai mulți adepți, încurajând chiar disciplina față de propria persoană, pe care o poți practica și tu.

Încearcă ceva ce nu ai mai făcut!

Nu te încăpățâna să alergi pe bandă sau să faci exerciții de cardio dacă nu te simți bine făcându-le. Înlocuiește-le cu altceva, cu alte forme de mișcare, care ți se potrivesc mai bine. Presupunând că vrei să slăbești – discuția tipică pentru această perioadă din an –, o poți face și altfel, nu bazându-te doar pe jogging, pentru că de fapt acțiunea de a slăbi implică mult mai mulți factori, de la alimentație la tipologia fiecărui corp.

De exemplu, combinarea mai multor tipuri de mișcare poate avea rezultate uimitoare în modelarea corpului: combină clasele de yoga cu ore de Pilates, box, înot, practici în aer (aerial fitness sau aerial yoga, hoop etc.). Dacă vrei să slăbești prin yoga, de exemplu, trebuie să știi că există diferite tipuri de yoga (Hatha, Ashtanga, Bikram), cu rezultate diferite: la capitolul calorii, stilul Hatha te ajută să arzi aproximativ 200 la oră, în timp de Bikram dublează numărul acestora, pentru că se practică în mediu încălzit și umed, deci are efect de saună; este un punct de plecare ideal, dacă vrei să dai jos kilograme.

Așa că, în loc să îți forțezi genunchii pe o bandă de alergat, ai această soluție. Apoi, dacă vrei să sculptezi anumite zone ale corpului, alege Pilates la aparat (Reformer Pilates), deoarece te ajută punctual să lucrezi exact ceea ce îți dorești mai mult, fie că e vorba de coapse, abdomen, fesieri sau brațe. Nu toate slăbim la fel și nu toate dietele au aceleași rezultate, în masă, așa că, dacă vrei să îți ajuți corpul, nu te bloca în aceeași rutină și testează ceva nou; există o soluție pentru fiecare!

Un mod excelent pentru a te detașa psihic și remonta fizic ar fi un yoga retreat – o experiență care te dezvoltă personal, te relaxează, îți îndreaptă atenția spre propriile nevoi, un loc unde faci yoga, meditezi și ai mese sănătoase, și un prilej de a te autocunoaște și a te armoniza.

Vergeturile, celulita și alți demoni

Cele mai citite articole

Pot să îți spun că cea mai sexy femeie pe care am văzut-o în viața asta avea și vergeturi, și ceva celulită, însă atitudinea ei, din vârful hamacului de Aerial Fitness, o făcea sexy atât pe ea, cât și pe noi, cele care existam în jurul ei. Important este să fii mulțumită cu tine și cu deciziile pe care le iei pentru a trăi într-un corp sănătos, activ, reactiv. Și dacă te îngrijorează că vergeturile se înmulțesc sau celulita devine o problemă deranjantă, există soluții non-invazive eficiente și medici dermatologi care să te îndrume.

Cel mai nou tratament, Biodermogeneza, ajută la recuperarea completă a pielii cu vergeturi, oricât de vechi ar fi ele. Pentru prima oară în cosmetică, metoda are rezultate invincibile prin încurajarea neomelanogenezei (bronzarea vergeturilor). „Biopsiile au demonstrat cum celulele vergeturilor au ajuns la starea similară cu cea de dinaintea instalării imperfecțiunii, prin creșterea colagenului, a elastinei și a producției de noi melanocite“, ne spune dr. Andreea Iftimie, manager medical la Clinica Fazzada. Atenuarea vergeturilor este treptată, iar rezultatele devin vizibile după a cincea ședință, fără efecte secundare și fără limitări, adică această metodă permite expunerea la soare, băile fierbinți și exercițiile fizice. }i-am spus, orice problemă are o soluție!

Pentru celulită, în 2018, specialiștii propun abordări noi, prin personalizarea planului de tratamente și combinarea a două sau mai multe tehnologii, care funcționează în sinergie, livrând astfel rezultate mai rapid. Sunt multe variante de tratament, mai noi: protocolul X-Wave & Exilis, de la Avra Aesthetic Institute, care combină ultrasunetele cu radiofrecvența monopolară, sau Vela Shape III, de la Elos Skin & Laser Center, care îmbină masajul mecanic cu vacuum, infraroșu și radiofrecvență bipolară.

Pentru zonele dificile, ca abdomenul, coapsele sau brațele, încearcă câteva ședințe de criolipoliză, în tandem cu ședințe de LPG Alliance. Criolipoliza este una dintre cele mai populare metode non-invazive de remodelare din acest sezon, prin criogenarea zonei țintițe la o temperatură de -8 grade Celsius, diminuându-se stratul de grăsime în doar trei ședințe (la Noblezza Beauty Clinique, Clinica AS sau Atelierul de Slăbit), și care, în sinergie cu câteva ședințe de LPG Alliance, sculptează chiar și zonele cel mai greu de modelat. OK, aceste tratamente te ajută, dar nu uita să fii prietena corpului tău printr-un mod echilibrat de alimentație, în primul rând, și să te implici într-o formă de mișcare care să te fidelizeze, fără să te chinui sau să te învinovățești.

Citește și:
Cum îți este pielea afectată de hormoni, în funcție de vârsta ta

Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/practici-bune-pentru-un-corp-armonios-si-frumos-605436/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si