Prima pagină » Simona Halep versus Bianca Andreescu: prima confruntare

Simona Halep versus Bianca Andreescu: prima confruntare

Autor: admin
0 comentarii

Simona Halep versus Bianca Andreescu: prima confruntare

Dar dacă Andreescu se poate lăuda cu un titlu la US Open, nici Simona nu are performanțe mai puțin impresionante. Iar pentru noi, admiratorii sportului din România, este clar că avea să fie dificil să decidem cu cine ținem în acest meci.

Jocul a început spectaculos la Shenzhen, în China, cu Bianca Andreescu la primire. Andreescu a obținut un break încă din al treilea game al partidei, amenințând cu lovituri în forță echilibrul fragil al Simonei Halep. Românca a jucat puțin anul acesta, acuzând, printre altele, și dureri – însă a fost, fără îndoială, anul ei. Simona a câștigat titlul de la Wimbledon, poate cel mai prestigios al sportului alb.

Simona a replicat dur, și a egalat la 2 în game-ul următor. Însă un lucru a devenit cert încă din debutul partidei – că acesta nu este un meci oarecare, ci o confruntare între două adversare care nu s-au mai întâlnit, dar care cu siguranță s-au urmărit reciproc, și nu doar datorită felului în care arată clasamentul WTA astăzi, ci și grație originii lor comune.

În cel de-al cincilea game al confruntării Simona Halep versus Bianca Andreescu, Simona a revenit la conducere, după ce fusese condusă cu 40-0. Însă Andreescu a reușit să spargă încă o dată serviciul Simonei în game-ul al șaptelea, fapt ce a și determinat o primă sesiune de on court coaching cu Darren Cahill, antrenorul Simonei, care a făcut o pauză de aproape un an de la antrenorat pentru a fi alături de familia sa. Însă Bianca a reușit să își conserve avantajul și să câștige primul set foarte încrezătoare, cu scorul de 6-3.

Setul al doilea a început cu Bianca la serviciu, cu aceeași agresivitate care i-a adus succesul în toate meciurile de până acum, mai ales în cele jucate împotriva adversarelor redutabile din top 10.

În debutul setului al doilea, însă, jocul Simonei a crescut, astfel încât a reușit să obțină un break la 2-1. Dar meciul a continuat spectaculos, în viteză, cu lovituri grele, iar Simona s-a văzut din nou la 0-40. Nu a reușit să revină, iar Bianca și-a recuperat imediat break-ul, punând presiune asupra serviciului Simonei.

Cele mai citite articole

Simona și-a regăsit, însă, ritmul și a jucat mai riscant, producându-și în cele din urmă un avantaj semnificativ – în ciuda retururilor decisive primite din partea Biancăi, dar și a frustrării exprimate fățiș, Simona a adus setul al doilea la scorul de 4-2. A urmat apoi un game în care Andreescu și-a făcut serviciul, iar apoi a continuat cu încredere și a reușit să egaleze, 4-4.

Încrederea a devenit curând problema Simonei – care a părut să nu mai găsească soluții în fața agresivității crescânde a canadiencei. Încă un game excelent de serviciu, și Bianca Andreescu a ajuns să conducă cu 5-4, dar a fost egalată imediat. La fel de simplu și-a făcut, apoi, serviciul. Nu a fost la fel de ușor pentru Simona să își execute serviciile (de fapt, acestea nu au funcționat în cei mai buni parametri pe parcursul întregului meci), însă a reușit să aducă setul în tie break și să și câștige lejer primele trei puncte ale acestuia. Situația s-a echilibrat curând, iar cele două au continuat să se egaleze până la 6-6 în tie break. Apoi Simona s-a desprins și a împins meciul în set decisiv, cu 8-6.

Simona a început setul al treilea cu dreptul, câștigându-și serviciul, și a fost egalată curând de Andreescu, care s-a menținut, deși dădea semne de oboseală. Meciul a ajuns în a treia oră deja, iar Andreescu a reușit să îi smulgă un break adversarei. Simona a chemat încă o dată antrenorul pentru o sesiune de coaching, într-o scenă pe care am mai văzut-o, parcă, de o sută de ori. Românca – nervoasă, iar australianul – înțelegător și dispus să o ghideze cu răbdare, așa cum a arătat dinamica loc pe tot parcursul parteneriatului lor. Apoi, Simona a egalat și a revenit curând la conducere, cu 3-2, iar Bianca Andreescu a primit un masaj scurt, acuzând dureri în zona lombară.

Cel de-al șaselea game al setului 3 a însemnat și un break pentru Simona Halep, care conducea cu 4-2, parcă pentru prima oară în partidă într-o poziție cu adevărat favorabilă. Doar pentru scurt timp, însă, pentru că Andreescu și-a recuperat imediat break-ul. Însă Simona a luptat cu îndârjire și s-a adus, parcă cu ultimele puteri, încă o dată în situația de a conduce. 5-3 în decisiv, și Simona servește pentru meci, pe care și-l adjudecă cu siguranța care pare să îi fi lipsit pe întreg parcursul partidei.

Dar, dincolo de acest prim meci atât de dramatic între Simona Halep și Bianca Andreescu, ne rămâne bucuria de a fi văzut o confruntare epică, la cel mai înalt nivel al sportului, între două femei – una din România, una cu origini românești. Să stăm o clipă să ne gândim ce lucru mare e acesta.

Citește și:
Au început filmările pentru Asia Express – Drumul Comorilor. Primele imagini din Filipine

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/simona-halep-versus-bianca-andreescu-prima-confruntare-680461/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si