Prima pagină » Tipul de bărbat de care trebuie să fugi, fără să te uiți în urmă! 5 caracteristici la care să fii atentă

Tipul de bărbat de care trebuie să fugi, fără să te uiți în urmă! 5 caracteristici la care să fii atentă

Autor: admin
0 comentarii

Tipul de bărbat de care trebuie să fugi, fără să te uiți în urmă! 5 caracteristici la care să fii atentă

Tipul de bărbat de care trebuie să fugi… aproape că vrei desenat un portret robot, pe care să-l ții lipit pe frigider. Să îl vezi zilnic, să ți se imprime în creier, iar șansa de a greși să fie minimă. Există un astfel de portret robot, însă el include elemente comportamentale, emoționale la care tu trebuie să fii atentă.

Ba tu ești așa!

Ai descoperit niște lucruri care nu îți plac la el, poate chiar a avut diverse manifestări care au lăsat mult de dorit. Pentru a continua relația discuți direct despre ce nu a fost ok pentru tine, și ce ai tu nevoie în cuplu. Pur și simplu încerci să pui niște limite sănătoase. Iar aici începe circul.

Tipul de bărbat de care trebuie să fugi trece la atac și pune în act ceea ce se numește fenomenul de proiecție. Adică suprapune peste tine caracteristicile lui. Tu ești așa, nu el. Tu ai greșit, nu el. Tu ai avut comportamente deplasate, nu el. El este atent, drăguț, sincer, un om de calitate, iar tu minți, manipulezi, ești egoistă. Poate va avea chiar un discurs foarte bine pus la punct, repetat evident în nenumărate alte povești amoroase. Pentru că el nu acceptă realitatea și nu va face nimic pentru a deveni o persoană mai bună.

Tipul de bărbat de care trebuie să fugi face des pe victima

Ce contează pentru el? Să iasă întotdeauna basma curată. Cei din jur să îl considere bun și valoros, chiar dacă e o validare complet falsă. Așa nu mai simte rușine, stima de sine se duce din nou la cele mai înalte cote și se simte bine. Prin urmare chiar dacă el te-a rănit, va țipa în gura mare că tu ai fost personajul negativ. Mai mult, poate apela la diverse strategii care să te provoace, să te aperi și așa va arăta lumii cât de rea ești tu, iar el o victimă neajutorată.

Sigur, nu va transmite tabloul complet. Că poate te-a jignit, a fost agresiv cu tine, a spart diverse lucruri la tine în casă, ți-a făcut scene la serviciu… Ci tu ești cea care are un comportament de neacceptat și ai fost agresorul. Ca să își gestioneze el emoțiile, să se regleze emoțional va face și spune orice. Nu este de mirare că ceilalți chiar iau de bună toate povestea, pe care o zice atât de convingător.

Blamează constant

Cele mai citite articole

Dacă arătăm continuu pe toată lumea cu degetul pe cine ne concentrăm? Pe oricine, dar nu pe mine! Comentând, criticând, concentrându-se pe toate defectele pe care le au alți oameni, tipul de bărbat de care trebuie să fugi se pune pe sine într-o lumină bună. Când reflectorul este poziționat pe defectele și greșelile altora, automat el va părea minunat!

Consideră că trebuie să fii mereu la dispoziția lui

Nu doar ca timp trebuie să fii mereu acolo pentru el. Ci efectiv tot ceea ce ai tu trebuie să fie pentru folosul lui personal. Inclusiv bani, obiecte, casa ta, disponibilitatea ta emoțională, energia ta etc. Este un sentiment de îndreptățire, care dacă nu e satisfăcut consideră că a primit o declarație de război.

Pentru el este în mod direct o agresiune la care răspunde în cel mai fin dar manipulativ mod, ori extrem de brutal. Abuz verbal, critică, se ia de tine din orice motiv mărunt, te provoacă, îți induce vinovăția. Îți terfelește imaginea în fața cunoscuților, râde pe seama ta, te transformă pe tine în țapul ispășitor. Aduce în relație o a treia persoană (chiar și o prietenă, la nivel platonic) pentru a te face geloasă și a te controla.

Tipul de bărbat de care trebuie să fugi intră în competiție cu tine

Deși se consideră fabulos, tipul de bărbat de care trebuie să fugi de fapt e foarte nesigur și asta îl face să intre în competiție cu oricine. Inclusiv cu tine! Și nu are o problemă să mintă, să exagereze, să rănească. Ce mai face el? Din invidie și din dorința de a-și exagera propria importanță și putere ajunge să-și însușească diferite trăsături de caracter sau realizări ale celuilalt. După ce și le asumă, pur și simplu îți distruge credibilitatea, ca să pară el mai competent. Să zicem că ești jurnalist. Ei bine, el scrie mult mai bine ca tine, e mult mai creativ și ar avea succes imens, comparativ cu tine care abia reușești să legi două propoziții. După ce și-a atribuit calitățile tale va proiecta pe tine toate elementele negative care îi aparțin și de care dorește să scape.

Citește și:
Tu îți asculți intuiția? Când e folositoare și când te induce în eroare

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/tipul-de-barbat-de-care-trebuie-sa-fugi-fara-sa-te-uiti-in-urma-5-caracteristici-la-care-sa-fii-atenta-702456/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si