Prima pagină » Topul Vogue al celor mai cool accesorii pentru sezonul toamnă/iarnă 2018

Topul Vogue al celor mai cool accesorii pentru sezonul toamnă/iarnă 2018

Autor: admin
0 comentarii

Am intrat pe ultima sută de metri a acestui an, iar designerii deja au organizat celebrele show-uri Fashion Week, pentru a-și promova colecțiile de primăvară/vară. Însă până când vom studia noile trenduri ale sezoanelor calde, ne uităm la ce au propus creatorii de modă în materie de accesorii pentru această toamnă și iarna care va urma.

Este un lucru bine știut că accesoriile pot schimba aspectul oricărui outfit. Iar tendințele pentru următoarele sezoane promit să facă pe plac oricărui gust în materie de bijuterii și accesorii. Iată care sunt cele mai populare, conform revistei Vogue, pe care ar trebui să te asiguri și tu că le ai în garderobă:

Colierele cu aspect prețios, un „must have” al sezonului

Se poartă foarte mult anul acesta colierele cu un aspect deosebit, decorate cu pandantive colorate, în formă de lacrimă sau cele dreptunghiulare, cu pietre semiprețioase. Noi am găsit aceste modele de coliere cu adevărat speciale, din argint, care cu siguranță te vor scoate din anonimat și vor atrage numai laude. După cum observi, au un preț redus cu aproape 80%, ceea ce le face accesibile pentru oricine. Nouă ne-a atras atenția în special cel cu pandantiv albastru, care s-ar potrivi de minune unei ținute all-black.

Bijuteriile cu monogramă sunt din nou la modă

Accesoriile cu inițialele tale inscripționate sunt din nou în trend, iar designerii nu le-au omis în colecțiile lor. Cele mai populare sunt inelele cu monogramă, însă am văzut și perechi de cercei sau coliere cu pandantive în formă de litere. Un astfel de accesoriu este ușor de personalizat, așa că îți poți transforma inclusiv o bijuterie mai veche, dintr-un metal prețios, dacă apelezi la ajutorul unui bijutier profesionist. De asemenea, ține cont și de faptul că se poartă mai ales accesoriile aurii cu monogramă, care sunt asortate atât ținutelor elegante, cât și celor office.

Accesoriile inspirate din cultura punk, pentru femeile rebele

Accesoriile de inspirație punk au revenit ușor în trenduri, prima dată sub forma chockerelor, pe care le-am văzut prin magazine în această vară. Acum se poartă din nou piercingurile, brățările negre din piele, cu ținte, dar și accesoriile mari, metalice, toate asortate unui look îndrăzneț, cu un machiaj puternic și o coafură nonconformistă. Dacă te simți confortabil purtând astfel de ținute inspirate din garderoba starurilor rock, atunci acesta este cel mai bun moment pentru a-ți testa creativitatea în alegerea outfit-urilor.

Perlele supradimensionate și accesoriile de tip statement

Este drept că un șirag clasic din perle autentice nu se va demoda niciodată, însă pentru sezonul toamnă/iarnă 2018, designerii au mizat pe accesorii supradimensionate, din perle, indiferent că vorbim despre cercei, brățări sau coliere. Pe podiumurile de modă, modelele au defilat cu multe șiraguri de perle suprapuse peste paltoanele de iarnă, însă dacă nu ești adepta unui look atât de extravagant, le poți purta cu ținute cât mai simple și mai elegante.

Accesoriile de inspirație mistică, un simbol al misterului

Se pare că serialele de tip fantasy au influențat și trendurile acestui an. Astfel, designerii au readus în tendințe accesorii cu aspect mistic: cercei lungi, talismane, pandantive piramidale, precum și medalioane cu filigran, care se pot deschide. Aceste accesorii au un aer misterios și sunt potrivite mai ales pentru obiectele vestimentare fabricate din materiale prețioase, precum mătasea sau catifeaua.

Care sunt accesoriile tale preferate din acest sezon? Câte dintre cele de mai sus deții deja?

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: taniavolobueva

Sursa: http://www.glamour.ro/fashion/topul-vogue-al-celor-mai-cool-accesorii-pentru-sezonul-toamnaiarna-2018-13470770

S-ar putea sa te intereseze si