Prima pagină » Tot ce trebuie să știi despre înlocuirea cremei hidratante cu uleiul de cocos

Tot ce trebuie să știi despre înlocuirea cremei hidratante cu uleiul de cocos

Autor: admin
0 comentarii
Tot ce trebuie să știi despre înlocuirea cremei hidratante cu uleiul de cocos

Uleiul de cocos este unul dintre cele mai populare produse folosite atât pentru înfrumusețare, cât și pentru gătit. Vrei prăjituri delicioase și sănătoase, folosește ulei de cocos. Un păr hidratat și mătăsos? – răspunsul este tot uleiul de cocos. Având atât de multe întrebuințări, multe persoane au ajuns să îl folosească și în locul cremei hidratante folosite zilnic, însă este acesta un lucru bun?

Uleiul de cocos este perfect pentru pielea noastră, mai ales în diferite măști homemade, însă este bun ca produs pe care îl lăsăm toată ziua pe față? În general, atunci când folosim diferite uleiuri acestea urmează să fie curățate (atunci când sunt aplicate pe ten), așadar de ce ar trebui să aplicăm ulei de cocos?

De ce ar trebui să aplici ulei de cocos?

Mai mulți specialiști consideră că este un lucru benefic pentru ten să aplicăm ulei de cocos în locul cremei hidratante. În primul rând are o mulțime de beneficii și un preț rezonabil. Totodată, uleiul de cocos se absoarbe imediat în piele și o hidratează mult mai repede. Folosindu-l în fiecare zi, înainte de aplicarea unei alte creme hidratante și a celei cu SPF, pielea ta va avea o strălucire naturală care dura întreaga zi. În plus, acest ulei are vitamina E, ceea ce înseamnă că pielea ta va fi protejată de factorii care ar putea să o afecteze (poluare, vreme nefavorabilă etc.), precum și de îmbătrânirea prematură.

Uleiul de cocos este un produs hidratant natural, perfect pentru persoanele care suferă de diverse afecțiuni ale pielii, de exemplu eczeme sau pszorias, deoarece atinge și straturile cele mai adânci, nu doar țesutul de la suprafață.

Un alt motiv pentru care ai putea folosi uleiul de cocos pentru hidratare este faptul că el are și proprietăți reparatorii. Datorită conținutului bogat de acid lauric, el luptă împotriva microbilor. Este și antiinflamator, așadar îl poți folosi după expunerea la soare sau în cazul mușcăturilor de țantari.

De ce nu ar trebui să aplici ulei de cocos?

Cele mai citite articole

La fel ca în cazul oricărui alt produs, există și păreri contra. Uleiul de cocos nu este un ulei miraculos care rezolvă orice problemă, așadar trebuie să ții cont de câteva lucruri. Dacă pielea ta este grasă, cu tendință acneică, este bine să îl eviți. Acesta formează o barieră și poate bloca porii, ceea ce înseamnă că vei provoca mici erupții pe care sigur nu ți le dorești.

Totodată, acesta nu este cel mai bun produs pentru ten. Deși pentru corp este minunat, pentru față unii specialiști consideră că este mai bun uleiul de baobab sau măceșe. În plus, deși are câteva vitamine foarte bune, creme hidratante conțin numeroase alte ingrediente, mai benefice.

Practic, dacă tenul tău este perfect și are nevoie doar de hidratare, atunci îl poți folosi, însă pentru tenul mixt și gras, cea mai bună idee este să rămâi la o cremă hidrantantă recomandată de specialist.

Citește și:
Uleiul de cocos, periculos pentru sanatatea ta?

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-inlocuirea-cremei-hidratante-cu-uleiul-de-cocos-597979/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si