Când vine vorba de modă, trebuie să recunoaștem faptul că filmele reprezintă o reală sursă de inspirație pentru oricine.
Iar dacă și tu ai această pasiune pentru modă și te interesează acest domeniu, află că următoarele filme sunt cu adevărat fascinante și trebuie să le vezi. De la prezentări de modă, imagini inedite din culise sau interviuri în premieră cu designeri, pe toate acestea le poți vedea în aceste filme.
1. Dior and I (2014)
În anul 2014 a apărut documentarul Dior and I, regizat de către Frédéric Tcheng. Acest documentar ne poartă în minunata lume din spatele casei de modă Dior și ne arată modul în care directorul de creație din acea perioadă, Raf Simons, și-a pus amprenta și a reușit să pregătească o colecție haute couture în opt săptămâni.
2. McQueen (2018)
Unul dintre cele mai puternice și semnificative documentare despre lumea modei este McQueen, lansat în anul 2018. Dacă ești o fană a faimosului designer Alexander McQueen, care a fost supranumit și „copilul teribil” al modei și îți dorești să îi descoperi povestea, dar și momentele dramatice pe care le-a întâmpinat în această industrie, îți recomandăm acest documentar.
3. Crazy About Tiffany’s (2016)
Documentarul Crazy About Tiffany’s te poartă în lumea neștiută a celebrului magazin de bijuterii Tiffany din New York. Acesta a fost fondat de către Charles Lewis Tiffany și inițial a fost un magazin de tip boutique, iar ulterior a ajuns un adevărat fenomen, a cărui poveste trebuie să o cunoști.
4. 7 Days Out: Chanel Haute Couture Fashion Show (2018)
O colecție de modă presupune extrem de multă muncă, iar asta îți va prezenta și seria de pe Netflix 7 Days Out: Chanel Haute Couture Fashion Show. Vei descoperi cum a fost creată colecția de primăvară-vară 2018 a casei de modă Chanel și cum au fost făcute pregătirile pentru show-ul care a avut ca sursă de inspirație Grădinile de la Versailles.
5. Westwood: Punk, Icon, Activist (2018)
Westwood: Punk, Icon, Activist este un documentar excelent despre celebra Vivienne Westwood, care este considerată un adevărat reper și exemplu de urmat în industria modei. Pe lângă talentul său, în acest documentar vei avea ocazia de a descoperi stilul ei nonconformist, pasiunea pentru punk, dar și implicarea în diferite cauze sociale.
6. L’Amour Fou (2010)
L’Amour Fou îți prezintă tumultoasa viață personală a lui Yves Saint Laurent și povestea de dragoste pe care a trăit-o alături de partenerul său, Pierre Bergé. Merită să te uiți la acest documentar deoarece vei descoperi imagini și detalii neștiute până atunci despre cei doi.
7. The Director: An Evolution in Three Acts (2013)
The Director: An Evolution in Three Acts este un film excelent care îl are în prim-plan fostul director creativ al casei de modă Gucci, Frida Giannini. Filmul prezintă toate detaliile necunoscute despre celebra casă de modă și cum o tânără precum Frida nu se aștepta să aibă parte în viața ei de o asemenea schimbare.
8. We Margiela (2017)
Martin Margiela este un designer care a reușit cu succes să transforme maniera în care moda este privită astăzi. Documentarul We Margiela spune povestea neștiută a casei de modă Maison Martin Margiela. Vei descoperi interviuri inedite cu Jenny Meirens, cea alături de care celebrul designer a fondat casa de modă.
9. Lagerfeld Confidential (2007)
Viața celebrului Karl Lagerfeld este una pe care merită să o explorezi. Și spunem asta deoarece filmul Lagerfeld Confidential, în regia lui Rodolphe Marconi te va ajuta să înțelegi mult mai bine cine a fost Karl Lagerfeld și de ce acesta va rămâne un fenomen.
10. Mademoiselle C (2013)
Carine Roitfeld este unul dintre cei mai cunoscuți fashion editori. Documentarul Mademoiselle C explorează parcursul ei ca redactor șef la Vogue Paris. În anul 2010, ea a decis să își dea demisia și a pus bazele propriei sale publicații de modă, și anume CR Fashion Book.
Citește și:
10 filme în care actrițele au interpretat roluri memorabile
Foto: PR, Instagram
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro