Dacă ar fi să găsim o definiție monotoniei, cred că aceasta ar fi lipsa varietății și a interesului în viața de cuplu. Mai devreme sau mai târziu, vine un moment în viață când existența noastră devine o rutină, și ni se pare că nu mai avem parte de nimic incitant sau amuzant. Atunci când te întâlnești cu cineva cunoscut, care te întreabă care mai e viața ta, răspunsul tău este invariabil același: „Nimic nou, aceeași rutină!”.
Uneori, când te trezești de dimineață, ți se pare că nu te mai animă nimic, pentru că știi exact cum va decurge ziua ta, din momentul în care te dai jos din pat și până seara, când mergi la culcare. Iar atunci știi sigur că s-a instalat monotonia. Noi îți spunem din capul locului că nu e nimic rău să ai o viață stabilă, predictibilă și disciplinată. Însă, e la fel de adevărat că uneori e nevoie să (mai) ieși din zona de confort și să faci ceva care să te trezească un pic și să aducă un pic de aventură în viața ta. Pentru că știi cum se spune: poate că aventura te zdruncină nițel, dar monotonia te ucide (încet și sigur). Iar cel mai toxic tip de monotonie (cel despre care simțim că ne ucide treptat pe dinăuntru) este cel care se instalează în relația noastră de cuplu.
De cele mai multe ori este greu să-i venim de hac, dar întotdeauna putem încerca. Iar noi am identificat 10 metode prin care poți alunga monotonia din viața de cuplu:
1. Comunicați!
Deși poate părea ciudat, uneori monotonia este resimțită doar de unul dintre cei doi parteneri, celălalt fiind prea absorbit de propria rutină pentru a remarca cum se simte celălalt. De aceea, este important să-i comunici mereu celuilalt care este starea ta de spirit și, mai ales, că simți că viața voastră de cuplu este înghițită de monotonie. Doar așa puteți îmbunătăți lucrurile între voi!
2. Petreceți timp împreună!
Poate părea o chestie de bun simț, dar de cele mai multe ori uităm să petrecem timp cu partenerul nostru și chiar cu noi înșine! Iar timpul de calitate petrecut împreună poate fi un antidot eficient împotriva monotoniei. De aceea, este important să spargi rutina și să petreci timp cu iubitul tău, fără să fiți distrași de alți stimuli (telefon, mail-ul de la birou, copii).
3. Ieșiți din zona de confort!
Suntem atât de prinși în vârtejul activităților noastre zilnice, încât uneori nici nu ne imaginăm cum ar fi dacă am ieși din zona noastră de confort și dacă am face ceva diferit. Nu vă sugerăm neapărat să faceți bungee jumping (deși ar fi o idee și asta!), dar ați putea să încercați ceva care să vă pompeze niște adrenalină și să vă facă să vă doriți mai mult.
4. Încercați o activitate nouă împreună!
Lumea este plină de alegeri și posibilități, unele mai scumpe, altele mai accesibile, unele mai îndrăznețe, altele mai puțin riscante. Așa că, decât să vă pierdeți vremea vegetând pe canapeaua din living, ieșiți din casă și explorați aceste posibilități. Ar putea fi un sport, un curs sau un hobby. Orice ar fi, o activitate care vă implică pe amândoi este mereu binevenită și vă scoate din monotonie.
5. Călătoriți împreună!
Cele mai citite articole
Este foarte important pentru viața de cuplu ca să călătoriți și să descoperiți locuri noi împreună. De la planificarea călătoriei până la explorarea unor locuri noi, călătoriile vă vor apropia mai mult și, mai important de atât, vă vor ajuta să vă cunoașteți mai bine: ce vă place și ce nu vă place, cum reacționați în fața necunoscutului și a unor situații noi.
6. Surprinde-ți partenerul!
Cred că ești de acord cu mine că este un sentiment minunat atunci când ai parte de o surpriză. Nu trebuie să fie un gest ieșit din comun sau un obiect cu un preț exorbitant, contează intenția. În locul frazelor standard: „Facem cum zici tu!”, „Mergem unde vrei tu!”, „Mi-e indiferent, cum crezi tu că e mai bine!”, planifică ceva de la A la Z și fă-i o surpriză partenerului tău. Cu siguranță, asta va sparge rutina din relația voastră.
7. Petreceți timp separat!
O relație fericită și armonioasă nu înseamnă că cei doi parteneri sunt legați printr-un cordon ombilical, ci din contra. Este important ca fiecare dintre voi să aibă propriile preocupări, propriul cerc de prieteni și propria identitate, pentru ca amândoi să vă simțiți împliniți și ca indivizi, dar și ca parteneri într-un cuplu. Petrecând timp (și) separați, veți aprecia mai mult timpul pe care îl petreceți împreună.
8. Bucurați-vă de amintirile comune din viața de cuplu!
Pe măsură ce trece timpul, doi oameni, aflați de mult timp într-o relație, ajung să aibă prea puține lucruri despre care să vorbească, iar interacțiunea verbală dintre ei se rezumă la dialoguri domestice despre cine ce cumpărături face și cine ia copiii de la școală. O astfel de „tăcere” în doi poate fi extrem de toxică pentru viața de cuplu. Așa că puteți recurge la amintiri: cu siguranță ați petrecut multe momente frumoase împreună și uneori este o experiență frumoasă în sine să le rememorați în doi. Amintirile funcționează mereu ca un liant conversațional și emoțional!
9. Faceți schimbări deliberate!
Oamenii nu sunt niciodată perfecți, și probabil există lucruri care-ți displac la partenerul tău (cu siguranță, și reciproca este valabilă!). Așa că ar fi un semn de maturitate emoțională dacă ați încerca să le corectați (iar ăsta va fi un semn pentru partenerul tău cât de mult îl iubești și îl apreciezi).
10. Explorează!
Și când spun asta, mă refer la a căuta acele lucruri care îți aduc bucurie ție, dar și partenerului tău, în egală măsură. Încercați ceva nou în fiecare săptămână! Nu trebuie să fie ceva wow, ci lucruri mărunte, care vă vor scoate din rutină. Pentru că monotonia înseamnă și complacerea în acest cerc vicios: același program zilnic, pe care ajungeți să-l detestați, dar pe care nu-l abandonați pentru că v-ați obișnuit prea mult cu el. Iar asta duce la apariția frustrării și a resentimentelor față de partener, devenind din ce în ce mai problematic să ieșiți de acolo. Cu cât veți încerca mai repede să faceți schimbări, cu atât vă va fi mai bine pe termen lung. Și, până la urmă, nu e deloc corect ca relația voastră să sufere, pentru că nu mai aveți energia (dar nici voința) de a investi timp și efort în ea. Cel mai grav este atunci când o relație devine plictisitoare, iar cea mai nocivă pentru un cuplu este plictiseala în doi!
Citește și:
10 semne că te afli într-o relație care este pe cale să se termine
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/10-metode-prin-care-sa-alungi-rutina-din-viata-de-cuplu-661123/