Nu ascund aspecte importante ale vieții lor, doar mici lucruri cu care cred că tu nu ai fi de acord. Însă trebuie să recunoaștem ca și noi avem secrete sau mici omiteri’.
1. Ocazional se uită dupa altă femeie
Nu este ca și cum femeile nu ar admira un bărbat frumos pe stradă pentru că sunt implicate într-o relație sau chiar măritate. Câte femei nu îl adora pe David Beckham? Pe același principiu funcționează și bărbații, admiră si alte femei, se uită după un decolteu frumos sau după niște picioare lungi și o fustă scurtă, dar asta nu înseamnă că fac și ceva în această privință. Tot pe tine te aleg și pentru tine încearcă să fie cât mai buni ca să te vadă fericită.
2. Înainte ca relația să devină serioasă, îți studiază profilul de Facebook
Și credeai că barbații nu acordă prea multă importanță detaliilor? Uite că, atunci când simt că relația se îndreaptă spre ceva serios, îți analizează pagina de Facebook cu mare atenție. Dar îți sună cunoscut, este un lucru pe care și tu îl practici, poate chiar la un nivel mai avansat decât ei.
3. Deși sunt într-o relație, barbații tot se mai uită la filme porno.
Nu la fel de des ca înainte de relație, dar totuși o fac. Și-ar dori ca tu să fii de acord cu acest lucru, dar și mai mult ar vrea să se uite la aceste filme cu tine, însă nu o să-ți propună acest lucru, pentru că nu știu cum o să reacționezi, așa că preferă să aștepte, poate poate o să vii tu cu propunerea.
4. Le place când ieși cu fetele.
Uneori puțină singuratate nu strică, așa are și el șansa să își facă de cap în felul lui, să joace jocuri video toata noaptea, să asculte muzica pe care o știe din liceu sau să se uite la filmele lui preferate.
5. Firele de păr din cada îi sperie.
Uneori și tu te sperii de cât de mult păr îți cade. Gândește-te cum se simt aceștia când găsesc în urma ta o mulțime de fire de păr. Dar totuși încearcă să pară ok cu acest lucru, pentru că sunt siguri că și femeile sunt nevoite să treacă cu vederea peste unele obiceiuri de ale lor.
6. Le place când pornești o conversație despre un subiect important.
Deși ne lasă impresia că subiecte precum copii, căsnicie sau un cățel de poșetă, pare să îi sperie, aceștia respectă inițiativa ta și le face plăcere că tu ești cea care inițiază această conversație. În acel moment totul este despre voi și sentimentele voastre și în final partenerul tău își amintește de ce tu ești femeia potrivită pentru el. Dar dacă tot este vorba de sinceritate, cățelul ăla la care visezi, cel care îți încape în poșetă, niciodată nu îl va încânta.
7. Nu le place rujul roz strident.
Imaginează-ți că, la o oră după un sărut, aceștia încă au impresia poartă rujul tău pe buzele lor. Este normal să nu le placă, nu este un produs destinat bărbaților. Renunță la ruj când mergi la întâlnire, un balsam de buze este destul.
8. Observă când alți bărbați se uită după tine.
Este și normal, cum simt prezența masculină în jurul tău, încep să fie foarte atenți la toate detaliile. Sentimentul care îi încearcă în acel moment este o combinație între orgoliu și gelozie, ceea ce îi face să devină foarte protectivi sau chiar să îți ofere o scenă de gelozie nu prea frumoasă.
9. Le place să primească complimente.
Un bărbat adevărat știe că, atunci când iubita lui arată foarte bine, trebuie să îi spună. Sau dacă a avut parte de o partidă amoroasă foarte reușită, procedează la fel. Dar și bărbații la rândul lor, adoră să primească complimente, să li se spună că sunt atrăgători, că sunt buni la pat și orice alte complimente, cu cât mai grandioase cu atât mai bine. Un exemplu ar fi Esti cel mai frumos bărbat de pe planetă!’. Nu o să te creadă, dar o să îl binedispuna.
10. A avut emoții când ați făcut prima dată sex.
Deși poate părea foarte sigur pe el, în adâncul sufletului era înspăimântat, îi era teamă să nu facă vreo mișcare greșită, să nu se grăbească, să nu aștepte prea mult, să nu facă vreo față ciudată sau să spună ceva nepotrivit.
11. Nu au mereu chef de sex.
Crezi sau nu, dar bărbații nu sunt non-stop excitați. Uneori sunt și ei obosiți, stresați sau pur și simplu nu au chef. Însă majoritatea, deși nu sunt în starea necesară, se sacrifică’ și încearcă să îți facă pe plac, dacă tu ai chef.
Citește și:
10 tipuri de bărbați de care trebuie să te ferești!
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/11-secrete-pe-care-toti-barbatii-le-au-fata-de-femei-624727/