Prima pagină » 15 filme perfecte pentru a le vedea singură

15 filme perfecte pentru a le vedea singură

Autor: admin
0 comentarii

E momentul perfect pentru o poveste de dragoste emoționantă la care să plângi, să râzi cu poftă ca atunci când nu te vede nimeni sau să cânți la unison cu personajele preferate. E, de asemenea, ocazia perfectă pentru a revedea pentru a nu știu câta oară orice plăcere vinovată, pentru că nu e nimeni care să te judece. Pentru a te bucura cum se cuvine de seara ta de film, ți-am ales 15 filme perfecte pentru a le vedea singură: comedii, filme romantice, musical-uri, chiar și un horror.

Big Fish

Filmul lui Tim Burton e un mix perfect de emoție și de aventură, într-o poveste pe care o urmărești cu sufletul la gură. E tot ce ți-ai putea dori într-o seară liniștită petrecută acasă.

Bridesmaids

S-ar putea să te întrebi dacă nu ar fi poate mai fun să vezi filmul ăsta la cinema împreună cu grupul tău de prietene, dar poți să stai liniștită: singură poți să râzi zgomotos, fără să te gândești că ai putea să-i deranjezi pe cei din jurul tău.

Practical Magic

Sandra Bullock și Nicole Kidman sunt două surori vrăjitoare, blestemate să nu găsească niciodată dragostea adevărată în această comedie romantică savuroasă.

Diabolique

Un alt film cu un duo feminin – de data asta e vorba este despre Isabelle Adjani și Sharon Stone care le interpretează pe soția, respectiv amanta unui bărbat abuziv, pe care plănuiesc să îl omoare.

Grease

Când ești singură, nimeni nu poate să te judece pentru că vei cânta tot timpul filmului. Fă-ți de cap!

Armageddon

Ia câteva șervețele cu tine și pregătește-te să plângi în timp ce Bruce Willis salvează lumea, iar Aerosmith cântă pe coloana sonoră „I don’t want to miss a thing”.

Meet Joe Black

Nu poți rata unul dintre filmele de tinerețe ale lui Brad Pitt, unde interpretează moartea însăși, venită în vacanță pe Pământ.

Bridget Jones’s Diary

Indiferent dacă și tu ești sau nu în căutarea dragostei ideale, precum eroina acestui film, devenit deja clasic, nu strică niciodată să îl (re)vizionezi.

A Walk to Remember

Ți-au mai rămas șervețele de la Armaggedon? E bine, pentru că vei avea nevoie de ele în timp ce vei urmări una dintre cele mai triste povești de dragoste.

Speed

Un film în care Keanu Reeves reușește să salveze un autobuz plin de oameni și să dezamorseze bomba? Desigur, de ce nu?

Scream

Dacă ești o fană a filmelor de groază, a vedea unul de una singură ar putea fi o experiență interesantă. Nu uita, însă, să verifici toate ușile înainte!

Casablanca

Sunt unele filme clasice care nu își vor pierde farmecul niciodată, iar Casablanca este unul dintre ele. Play it again, Sam!

Breakfast at Tiffany’s

Și dacă tot vorbim de filme clasice, nu puteam uita nici de Breakfast at Tiffany’s, al cărui farmec nu va îmbătrâni niciodată. Iar stilul lui Audrey Hepburn va fi în continuare o inspirație pentru generații întregi.

Bend it like Beckham

Dacă după vizionarea acestui film nu te vei înscrie imediat într-o echipă de fotbal, atunci nu știm ce altceva ar putea să te convingă să faci asta.

Crazy, Stupid, Love

Crazy, Stupid, Love are tot ce ți-ai putea dori de la o comedie romantică, inclusiv pe Ryan Gosling, Steve Carell și Julianne Moore.

Citește și:
Cernobîl: serialul care ne arată cum se poate repeta istoria

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/15-filme-perfecte-pentru-a-le-vedea-singura-661667/

S-ar putea sa te intereseze si