Cine înșală? De ce o fac? Când se întâmplă? Cum sunt prinși cei care înșală? Cum scăpa fără să fie descoperiți? De ce ne obsedează acest subiect? Poate pentru că am trăit o astfel de experiență sau poate că este cea mai mare temere a noastră. Dar deși credem că le știm pe toate cu privire la acest subiect, veți vedea că sunt câteva mituri pe care doar cei care au fost înșelați știu că nu sunt sunt tocmai reale.
1. Nu este întotdeauna vina bărbatului
Când vine vorba despre o relație, mulți cred că bărbații sunt cei care înșală, însă și femeile pot greși. Nu contează ce fel de relație este oricare dintre parteneri poate înșela. Motivele pe care le invocă unii sau ceilalți atunci când înșală pot fi diverse , însă nu există nici o parte inocenta.
2. Nu trebuie să se încheie relația
Înșelatul este unul din motivele principale de despărțire fie într-o căsnicie fie într-o relație la început, dar nu trebuie să fie mereu acesta deznodământul dacă cei doi parteneri sunt dispuși să lucreze la problemele de cuplu și să le rezolve. Mulți pot ierta, uita și să meargă mai departe într-o relație, dar depinde de fiecare om în parte, nu toți reacționează la fel. Regretă cu adevărat că te-a înșelat? Sunt dispuși să recunoască? Oare cel care a înșelat vrea să o ia de la capăt? Oare cel înșelat vrea să îi mai acorde o șansa? Acestea sunt întrebările la care ar trebui să răspundeți dacă vreți să mergeți mai departe împreună.
3. Nu este doar vina celeilalte persoane
Deși primul instinct când afli că ești înșelat este să dai vina pe amant, trebuie să recunoaștem că nu este doar vina acelei persoane ci și a partenerului tău. Deși, din punct de vedere moral, nimeni nu ar trebui să fie dornic să se implice într-o relație cu cineva care are deja un angajament față de o altă persoană, pană la urmă persoana care se lasă pradă ispitei este de fapt de vina. Pană la urmă sunt adulți și își iau singuri deciziile.
4. Nu înseamnă că cel care înșală este sigur pe el
Cele mai citite articole
De obicei cineva este dispus să înșele dacă nu are parte de anumite lucruri în relația în care se află, dacă are nevoi și acestea nu îi sunt satisfăcute în cuplu. Deși se spune că dacă înșeli ești o persoană foarte sigură pe tine, de fapt infidelitățile apar atunci când respectiva persoană este nesigură și are nevoie de validare din exterior.
5. Nu înseamnă că amantul/amanta este rău/rea
Probabil persoana cu care ai fost înșelată este groaznică, însă cu siguranță are nevoie de aceeași validare și este o persoană foarte nesigură. Are nevoie de iubire la fel că și tine, însă pentru că nu sunt puternici și fericiți pe interior, iau decizii nepotrivite din frustrare și din dorință de a fi apreciați. Nu trebuie să îi ierți neaparat ci mai degrabă să înțelegi că poate nu sunt atât de răi precum par la prima vedere. Până la urmă este vorba despre fericirea ta mai presus de orice, de aceea ar trebui să renunți la ranchiună pentru că nu te va ajuta pe viitor, doar te va consuma mai mult.
Citește și:
Cum sa va reconstruiti relatia dupa o infidelitate
Text: Andreea Pacioras
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/5-mituri-demontate-despre-infidelitate-591135/