Prima pagină » 6 calități care te vor face remarcată la locul de muncă

6 calități care te vor face remarcată la locul de muncă

Autor: admin
0 comentarii

6 calități care te vor face remarcată la locul de muncă

Nu putem fi cu toții acel coleg dezinvolt care se descurcă în toate situațiile și duce la capăt cu succes toate proiectele, dar ne putem strădui să le urmăm exemplul. În acest sens, există câteva calități pe care le poți aborda și datorită cărora poziția ta la locul de muncă se poate schimba în bine:

Încrederea

Poate fi destul de frustrant ca cineva să promită că-și va îndeplini sarcinile, ca mai apoi să le abandoneze în favoarea altora. Deși ne gândim că obligațiile sunt respectate în totalitate la locul de muncă, acest lucru nu se întâmplă întocmai. De aceea, colegii și superiorii tăi vor aprecia un om care îndeplinește ceea ce i se cere. A fi disponibil atunci când ceilalți au nevoie nu este cea mai grea cerință de îndeplinit, dar pe cât de simplă pare, odată respectată, îți va aduce mai multă atenție pozitivă la serviciu.

Ajutorul

Un anumit procent de competitivitate profesională este necesar în carieră, dar atunci când ajuți un coleg fără să ți se ceară neapărat acest lucru, gestul tău nu va fi uitat. Întreabă-ți un coleg dacă îl poți ajuta în vreun fel, pentru a-i ușura treaba. Demonstrând că ești concentrată pe binele echipei și al companiei, și nu doar pe îndeplinirea propriilor atribuții, îi vei impresiona pe cei din jur.

Perseverența

Este foarte simplu să renunți. Chiar și rușinea sau vinovăția pe care le simți după un eșec sunt mult mai constructive decât abandonarea rezolvării unei probleme. De aceea, perseverența este o calitate atât de căutată de către angajatori. Liderii vor să construiască o echipă formată din oameni capabili să se adapteze și să găsească potențiale soluții, în locul celor care se retrag din momentul în care trebuie rezolvată o situație. Când simți că te-ai blocat, încearcă să reziști. Fiind acea persoană care nu a renunțat în a căuta soluții te va ajuta să câștigi aprecierea celor din jur.

Inițiativa

Dacă îți dorești să fii observată, va trebuie să depășești așteptările tuturor. Inițiativa se poate referi la decizia de a conduce un proiect pe care nimeni nu dorește să-l preia. Poate însemna să pui întrebari atunci când ți se aduce critică constructivă, pentru a demonstra că ești dedicată propriului progres. Persoanele care se fac remarcate la locul de muncă sunt cele care nu sunt mulțumite de status-ul lor prezent. Sunt cele care sunt preocupate de ascensiunea constantă, învățarea cât mai multor lucruri și îmbunătățirea competențelor.

Bunătate

Chiar dacă îți iubești locul de muncă, câteodată poate fi destul de greu să ții piept provocărilor apărute. Ne confruntăm cu termene limită de predare, conflicte și mult stres. Aceste lucruri ne pot pune piedici, însă un aspect foarte important este să ne menținem calmul. Nu te gândi că bunătatea include gesturi colosale, chiar și atunci când acorzi atenție unei probleme cu care se confruntă cel de lângă tine sau îl ajuți cu un sfat, îi vei face, cu siguranță, ziua mai bună.

Entuziasm

Entuziasmul pe care îl arăți în fiecare zi nu va trece neobservat. Nu ai prefera să fii acea persoană care intră în birou, chiar și într-o luni dimineața, cu zâmbetul pe buze? Astfel, îi vei putea binedispune chiar și pe cei care se recuperează mai greu după activitățile din weekend.

Poate fi destul de dificil să te faci remarcată la locul de muncă, mai ales atunci când majoritatea colegilor tăi au cam aceeași calificare. Încearcă să urmezi aceste șase caracteristici, iar reputația ta la serviciu va fi , cu siguranță, una pozitivă.

Citește și:
Cele mai dificile 5 lucruri atunci când ai o relație cu un coleg de serviciu

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/6-calitati-care-te-vor-face-remarcata-la-locul-de-munca-623510/

S-ar putea sa te intereseze si