Prima pagină » 7 activități pe care le poți face în izolare alături de partenerul tău

7 activități pe care le poți face în izolare alături de partenerul tău

Autor: admin
0 comentarii

7 activități pe care le poți face în izolare alături de partenerul tău

Această perioadă de izolare pe care o petreci alături de partenerul tău ar trebui să fie precum un moment de respiro, în care să vă bucurați mai mult unul de celălalt. 

Chiar dacă tânjim după stilul de viață activ pe care îl aveam înainte, întâlnirile romantice, cinele de la restaurant ori surprizele pe care ni le pregătea partenerul, acest lucru nu înseamnă că acum în izolare nu mai avem parte deloc de ele, ci mai degrabă ar trebui ca atât tu, cât și el să vă adaptați situației și să continuați să fiți romantici unul cu celălalt.

În ciuda faptului că este o situație de criză și extrem de copleșitoare, gândește-te că, fiind alături de partenerul tău, te poate ajuta să îți găsești echilibrul și să ai o stare emoțională mult mai bună.

Iată care sunt recomandările noastre pe care le poți pune în practică în izolare alături de partenerul tău:

1. Gătiți împreună

Dacă înainte tu și partenerul tău nu aveați timp de gătit, nu vă plăcea sau erați obișnuiți să comandați mâncare, iată că acum aveți ocazia de a experimenta asta. Fie că încercați rețete noi sau preferați să gătiți unele dintre mâncărurile voastre favorite, gândește-te la faptul că e o ocazie și de a învăța lucruri noi unul desprecelălalt. În plus, ce poate fi mai romantic decât o cină pregătită chiar de partenerul tău?

2. Cântați

Trebuie să recunoaștem că sesiunile de karaoke sunt extrem de amuzante. În acest caz, ce ar fi dacă ți-ai provoca partenerul la karaoke? Este o activitate care vă poate scoate din zona de confort și care îți va da o stare de bine instantă. În plus, din punct de vedere psihologic, vă poate îmbunătăți comunicarea și vă poate face să vă exprimați mult mai bine emoțiile. 

3. Faceți un puzzle

Cele mai citite articole

Probabil că nu te aștepți să îți recomandăm să faci un puzzle cu iubitul tău, dar iată că poate fi o variantă pe care o puteți lua în considerare. Este o activitate care vă ține mintea ocupată, vă poate elibera de stres și, în plus, alături de o sticlă de vin, este rețeta ideală pentru o seară perfectă. 

4. Pictați

În această perioadă, cu toții căutăm diverse modalități prin care să ne manifestăm creativitatea, iar pictura poate fi una dintre ele. Este o variantă excelentă prin care să vă dați frâu emoțiilor, iar dacă nu aveți inspirație, ei bine, ea poate veni din filme, seriale, cărți, muzică sau chiar de la cei din jurul tău. 

5. Relaxați-vă

Aproape toți ne recomandă ca, în izolare, să ne relaxăm și să facem acele lucruri pe care le-am tot amânat. Ei bine, cum ar fi dacă tu și partenerul tău v-ați transforma casa într-un spa? Și nu te gândi că este foarte greu, ai nevoie de câteva lumânări, măști de față, produse de îngrijire a pielii care să aibă un miros deosebit și, să nu uităm, haine extrem de confortabile. 

6. Încercați yoga

Yoga este una dintre modalitățile care ne eliberează de gândurile negative și ne ajută să avem un echilibru între minte, corp și suflet. Una dintre principalele acțiuni pe care yoga le are este de a reduce stresul deoarece îmbină atât meditație, cât și exerciții de respirație profundă. Iar dacă nici tu nici partenerul nu ați încercat până acum, ei bine, puteți găsi pe YouTube o mulțime de exemple de exerciții de yoga dedicate cuplurilor. 

7. Jucați-vă board games

Dacă tu și iubitul tău erați obișnuiți cu jocurile de societate, atunci nu ar trebui să le abandonați în izolare. Este o ocazie prin care să renunțați la serialele de pe Netflix și crede-ne, nu vei regreta deoarece în mod cert vă veți distra pe cinste. Ba mai mult decât atât, acum există posibilitatea de a vă juca și online alături de alți prieteni,

Citește și:
Nu ești sigură de ce simte pentru tine? De ce pandemia de coronavirus ar putea fi un avantaj pentru noile cupluri

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/7-activitati-pe-care-le-poti-face-in-izolare-alaturi-de-partenerul-tau-717398/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si