Prima pagină » 7 mituri despre vopsirea părului pe care ar trebui să le uiți

7 mituri despre vopsirea părului pe care ar trebui să le uiți

Autor: admin
0 comentarii
7 mituri despre vopsirea părului pe care ar trebui să le uiți

Atunci când vrei o schimbare, cel mai ușor este să îți faci o nouă coafură, schimbând și culoarea părului. Deși este o procedură foarte simplă, multe dintre noi o evităm din mai multe motive: distrugerea părului, nevoia unor produse speciale etc.

În cazul în care îți dorești această schimbare sau pur și simplu vrei să acoperi firele albe, ti-am pregătit o listă de mituri și adevărul despre ele.

1. După vopsire părul își pierde din volum

Dacă te-ai vopsit chiar și o singură dată, știi că acest lucru este complet fals. Agenții de colorare folosiți pentru păr fac ca firul să crească în volum, iar podoaba ta capilară va părea mai bogată. Practic, această umflare este perfectă pentru părul tău și va crea efectul de volum. Dacă acesta era motivul pentru care nu îți schimbai culoarea părului, poți uita de el.

2. Trebuie să îți vopsești și sprâncenele

Totul depinde de gusturile tale și de cât de drastică este schimbarea. Deși în ultimii ani foarte multe femei preferau să își vopsească și sprâncenele, acum cu atât este mai puternic contrastul, cu atât este mai bine încadrat chipul tău. Desigur, dacă ai sprancele brunete și îți dorești să devii blondă, atunci este în regulă să schimbi și culoarea acestora, însă nu exagera! Două-trei tonuri sunt suficiente!

3. Poți aplica oricând vopseaua

Acest lucru este incorect. Părul tău ar trebui să fie curat, însă nu proaspăt spălat, deoarece uleiurile vor ajuta ca scalpul să nu se irite din cauza compușilor chimici din vopsea. Cel mai bine ar fi ca părul să fie vopsit înainte cu 24-48 înainte de vopsire, însă asigură-te că nu folosești produse de hairstyling între timp.

4. Vopsirea părului îl poate distruge

În momentul în care aplici vopsea pe păr, cuticulele acestuia se deschid și, în mod evident, acest lucru poate afecta structura firului de păr. Din fericire, există numeroase produse care te pot ajuta să îl protejezi și, de regulă, hairstylist-ul tău îți va aplica și un tratament pentru ca acesta să își păstreze vitalitatea.

5. Îți poți spăla părul imediat după vopsire

Cele mai citite articole

Adevărul este că ar trebui să aștepți cel puțin 72 de ore înainte să speli părul. De atât timp este nevoie ca firul de păr, mai exact cuticulele să se închidă, păstrând și culoarea. La spălare încearcă să folosești apă călduță, nu fierbinte. În plus, nu te gândi să mergi la piscină pentru cel puțin două săptămâni, deoarece clorul afectează culoarea pe care te-ai străduit să o obții.

6. Este foarte greu să te vopsești acasă

Depinde din nou despre ceea ce îți dorești să obții. Dacă trebuie să îți vopsești rădăcinile, atunci acest lucru nu ar trebui să fie foarte dificil, mai ales dacă ai o culoare destul de ușor de obținut. Toate kiturile din ziua de azi vin cu instrucțiuni foarte ușor de urmat, așadar poți încerca măcar o dată. În plus, nu va trebui să petreci 3 ore la salon, ci te vei putea relaxa în confortul propriei locuințe.

7. Produsele mai scumpe de îngrijire sunt supraevaluate

Când vine vorba de îngrijirea părului vopsit este o idee foarte bună să investești în produse de calitate. Deși pot fi costisitoare, gândește-te că tratamentele sau șamponul special te vor ajuta să păstrezi o culoare perfectă a părului pentru cât mai mult timp.

Citește și:
Cea mai nouă tendință în frumusețe pe Instagram: părul holografic (GALERIE FOTO)

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/7-mituri-despre-vopsirea-parului-pe-care-ar-trebui-sa-le-uiti-602059/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si