Prima pagină » 8 semne sigure care îți arată că el este îndrăgostit de tine

8 semne sigure care îți arată că el este îndrăgostit de tine

Autor: admin
0 comentarii

8 semne sigure care îți arată că el este îndrăgostit de tine

Cu toții suntem imperfecți, așa că, dacă partenerul tău nu îndeplinește unul dintre criteriile de mai jos, asta nu înseamnă că relația voastră s-a terminat. Comunicarea este cea mai bună soluție prin care puteți rezolva orice fel de neînțelegeri.

Totuși, potrivit experților în relații, cel de lângă tine trebuie să bifeze majoritatea punctelor de mai jos, dacă își dorește cu adevărat o relație serioasă. Iată care sunt cele opt semne care îți demonstrează că este îndrăgostit de tine:

1. Își face planuri să te revadă – repede

Cel mai bun indicator că un bărbat este interesat de tine se referă la cât de repede plănuiește următoarea întâlnire. Bărbații cărora le-ai făcut o impresie foarte bună vor să te revadă cât mai curând după sfârșitul primei întâlniri. Există și excepții, bineînțeles, dar în majoritatea timpului, această regulă ar trebui să se aplice imediat.

2. Îți dă mesaje sau te sună în fiecare zi

Cei care nu vor să păstreze legătura cu tine vor întrerupe orice formă de comunicare posibilă. Așa că un semn că vă îndreptați pe drumul cel bun este acela că încearcă să vorbească și să te vadă cât mai des. Chiar dacă aveți zile pline și poate nu vă este prea ușor să organizați o întâlnire după serviciu, un mesaj sau un apel telefonic sunt foarte necesare dacă vreți ca legătura dintre voi să se transforme într-o relație.

3. Te include în planurile lui din fiecare weekend

Chiar dacă este ocupat, reprezinți o prioritate pentru el și te face să te simți specială. Ceea ce înseamnă că își verifică planurile și are grijă să petreceți măcar o noapte și o zi din weekend împreună. Este important pentru el să te facă să te simți dorită, vrând să petreceți cât mai mult timp unul alături de celălalt.

4. Vrea să se asigure că nu te întâlnești cu o altă persoană

Când te întâlnești cu un bărbat care își dorește să aveți o relație pe termen lung, este în interesul lui să încerce să te convingă că este partenerul ideal pentru tine, unul exclusiv. Bineînțeles, există o diferență între a te vrea doar pentru el și o posesivitate exagerată, chiar de la prima întâlnire. Acordă atenție acestor aspecte care îți pot defini posibila relație.

5. Se prezintă drept iubitul tău

Cele mai citite articole

Nu contează ce vârstă ai sau dacă te gândești că termenul este specific anilor de liceu, dar titlul de „iubit” chiar contează. Acordă atenție modului în care te prezintă prietenilor sau familiei. Un expert în relație a detaliat povestea unei cliente care i s-a confesat în urmă cu câțiva ani, spunând că prietenul ei de la acea vreme nu voia să fie catalogat drept „iubitul ei”, iar aceasta nu îl confruntase pentru că nu voia să creeze presiune asupra lui.

La sfatul expertului, tânăra a purtat o discuție cu partenerul ei, în urma căreia acesta s-a despărțit de ea. Concluzia a fost că femeia își pierdea timpul alături de bărbatul nepotrivit, acesta nefiind pregătit pentru o relație serioasă.

6. Doarme alături de tine, de multe ori

Contrar opiniilor multora, bărbații care vor cu adevărat o relație serioasă nu se gândesc doar la partea sexuală, ci caută să-și îndeplinească și nevoile emoționale. Însă, ne putem regăsi și în situația ca cel pe care ni-l dorim aproape să aibă nevoie, de fapt, doar de o persoană care să-l asculte. Deci, lipsa activității sexuale, în acest caz, poate fi un indicator că te privește doar ca pe o confidentă.

7. Vorbește despre viitorul vostru împreună

Întâlnirile, chiar și frecvente, nu îți garantează că veți avea un viitor împreună. Cea mai bună metodă prin care poți vedea dacă un bărbat se gândește la un viitor alături de tine este destul de evident – te va include cu siguranță în planurile lui. Nu trebuie să-l interoghezi sau să te aștepți să vorbească non-stop despre acest aspect, dacă ești într-o relație cu persoana potrivită, el va face aceste lucruri fără să insiști asupra lor.

8. Îți spune că te iubește

În timp ce „te iubesc” nu vine la pachet cu o promisiune pentru viitor, nerostirea celor două cuvinte este un semn problematic. Vei întâlni persoane diferite; mulți bărbați nu sunt atât de deschiși, iar unora le este teamă să-și împartă sentimentele, alții vor să treacă mai mult timp pentru a fi siguri că ceea ce spun exprimă exact ceea ce simt. Acordă atenție acestui lucru și încearcă să-ți dai seama care ar putea fi cauza ce îl determină să nu îți spună cele două cuvinte.

Citește și:
Dacă aceste 6 caracteristici îți descriu relația, atunci aceasta va dura cu siguranță

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/8-semne-sigure-care-iti-arata-ca-este-indragostit-de-tine-637880/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si