Așa că scriu aici, cu mintea limpede și inima deschisă: muzica anilor ’80 e beton! Extravaganța, “prea-plinul”, coregrafiile, sound-ul, experimentele vizuale și fashion de pe scenele lumii, toate, zic eu, fac din decada cu pricina punct de reper pentru cultura pop și, nu întâmplător, aproape 40 de ani mai târziu, inspiră mulți artiști.
Și dacă argumentele mele vi se par subțiri și deloc clare, las aici o listă de 8 motive pentru care nu aveți cum să mă contraziceți că 80’s really ruled.
1. Computerele fac muzica
E prima perioadă din istorie în care computerele cu soundul lor electro intră în istoria de mainstream. E drept că sunt artiști (Pink Floyd, de exemplu) care făceau experimente electronice din anii ’70, dar în 80’s trendul urcă tare de tot și așa apar sound-uri cu mult synth, pe care dansăm și la party-urile de azi: Depeche Mode, ZZ Top, New Order, Culture Club ring a bell?
2. MTV
A fost prima dată în istorie când, cu ajutorul MTV, artiștii erau în dormitoarele sau sufrageriile fanilor, 24 din 24. E epoca în care apar iconicii, o lume în care nu e nimeni care să nu știe cine sunt Madonna, Prince sau Michael Jackson (aceeași generatie, how cool is that?) iar imaginea artiștilor devine la fel de importantă (uneori mai importantă) decât muzica și talentul lor. Acum, avem media socială. Atunci, era MTV.
3. Fanii
E perioada în care fanii își pun nume absolut cool și aduc în lume trenduri fashion, subculturi care derivă din versul și mesajul trupelor preferate. Ce spuneți de: New Romantics, Goths, Soulboys, Ravers, Casuals, Psychobillies, Durannies, metal kids? Tare, nu?
4. “Thriller”
E considerat cel mai bun clip al tuturor timpurilor și a schimbat tot în cultura pop, provocându-i de atunci și până azi, pe toți artiștii și producătorii să se ridice la înălțimea produsului lui MJ. Inegalabil, deocamdată.
5. Britanicii se intorc
Cele mai citite articole
E decada în care muzica pop britanică e punct de referință cool (dupa o absență de vreo 20 de ani) și de atunci tot așa a ramas. Pet Shop Boys, Police/Sting, the Cocteaus, Madness, Boy George, Eurythmics, Peter Gabriel, Elvis Costello, Siouxsie, Kate Bush, toți au fost sus-sus-sus în 80’s.
6. My personal fav: Cyndi Lauper
Înnebunesc dupa stilul ei super-cartoon, dupa detaliile prea girlie și vocea ei cu accente de soprană. Cindy a fost Madonna înainte de Madonna și “Girls Just Want to Fun” e de vis!
7. Duetul perfect
1986: Run DMC cu Aerosmith, Walk This Way. Perfect match, perfect style. Și azi toata lumea e obsedată de ei (Vetements, vă spune ceva?)
8. Living Colour – Cult of Personality” Prince- “Purple Rain”, Michael Jackson- “Beat It”, Bon Jovi- “Livin’ On A Prayer,” Survivor- “Eye of the Tiger”, Journey- “Don’t Stop Believin” …Ajunge?
Citește și:
Excitat și hedonistic: Troye Sivan, ultima mea dragoste (de Corina Bud)
Foto: Instagram (@corinabud)
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/de-ce-decada-in-care-m-am-nascut-e-really-cool-de-corina-bud-616282/