În dimineața în care am pornit spre Ostravar Arena, mijloacele de transport în comun din Ostrava erau presărate de pâlcuri cu suporteri români – majoritatea veniseră special din România pentru meci, dar pe stadion am întâlnit și multe cunostințe stabilite în Cehia, care lucrează în multinaționalele din zonă, ca și mine. Am încercat să ajungem din timp, pentru că regulile de intrare în arenă sunt destul de stricte, în special pentru meciurile de tenis. Spațiul găzduiește în mod normal meciuri de hochei – sportul cel mai iubit de cehi.
Pe lângă galeria oficială (în frunte cu Emil Boc, care bătea la tobă neobosit, după fiecare minge jucată) se găseau grupuri de români dispersați prin toată sala, în locurile pentru publicul general, care deveneau ecoul galeriei principale, oferind astfel, în anumite momente-cheie, senzația că toata sala susține de fapt România. În ciuda reputației negative a suporterilor din Ostrava (care sunt faimoși pentru fanatismul echipei de fotbal Banik) cehii din sală erau foarte toleranți si civilizați, de fapt, toată lumea era, neexistând scandări ofensive de nici o parte. Atmosfera era liniștită și poate un pic prea calmă.
Bănuiesc că cehii, având o istorie impresionantă în Fed Cup și numărându-se printre favoriți, nici nu se așteptau la o replică atât de dură din partea jucătoarelor noastre. În ciuda faptului că ne încurajam sportivele din mijlocul cehilor și ne manifestam mult mai energic decât ei (practic, doar gura noastră se auzea în toată sala), cehii erau extrem de cordiali și amabili. Unii dintre ei chiar euforici (de exemplu un cuplu de femei gay care s-au sărutat foarte des pe parcursul meciului).
În joc, cred că absența starului ceh Petra Kvitova (numărul 2 WTA) s-a simțit în economia duelului, ea neputând participa deoarece înainte cu două zile a trebuit să fie martoră în Brno, la Curtea Supremă, pentru procesul penal legat de jaful care s-a întâmplat cu ceva timp înainte (când a trebuit să identifice atacatorul care a rănit-o la mână cu un cuțit). Cehii din sală murmurau deseori nemulțumiți de prestația Katerinei Siniakova și întrebându-se între ei de ce lipsește Barbora Strycova, care a participat decisiv la întâlnirea precedentă dintre cele două țări, la Cluj, unde Cehia ne-a învins.
Atmosfera între suporterii români a fost foarte jovială, ziua doi debutând cu meciul dintre Simona Halep și Katerina Pliskova. Sportiva cehă are o talie impresionantă fața de Simona, ca Goliat față de David. Iar acest lucru oferă mereu senzația unui duel inegal între cele doua, dar Simona întotdeauna suplinește asta cu suflet, dedicare și talent. Din tribune era evident că jocul a fost câștigat de ea și la nivel psihologic. Însă pe parcursul jocului, ambele sportive au făcut multe greșeli care ar fi putut descuraja pe oricine. Dar cred că acelea au fost momentele-cheie în care s-a simțit aportul unei galerii entuziaste – prin energia și pasiunea noastră, am încurajat-o pe Simona spre încă o victorie importantă, iar spre finalul meciului ea domina triumfal arena din Ostrava.
La ultimul meci de la Ostrava, cel de dublu dintre Niculescu și Begu și Siniakova&Krejcova, ne-am strâns toți spectatorii români de peste tot din sală și ne-am adunat pe lângă galeria oficială, împânzind treptele, trăind cu sufletul la gură fiecare minge jucată. Lânga mine era un suporter de vreo zece
ani, pe care nu l-aș fi bănuit atât de înfocat (credeam că poate e acolo doar pentru că sunt părinții pasionați de tenis). Dar când serveau româncele și
se făcea liniște în sală, doar vocea lui angelică se auzea șoptindu-le la fiecare minge, plin de speranță: „hai Monica, așa Irina, încet,
calm!’. De fapt, de la un punct încolo, jocul româncelor a redus suporterii cehi la tăcere. Nu se mai auzeau decât vocile noastre în arena din Ostrava. Au mai avut o mică tresărire doar în game-ul al optulea, când cuplul Siniakova/Krejcova ne-a egalat la patru, trezind speranțele cehilor către victorie. Atunci toți ne-am simțit motivați să încurajăm fetele noastre până în ultimul moment, până la ultima minge și până la ultimul strop de energie. Iar victoria echipei României ne-a adus o explozie de fericire printre rândurile noastre.
Victorie la Ostrava
La final, am sărbatorit cu toții, indiferent de vârstă, sex sau opțiuni politice – eram uniti, eram împreună, învingători. Monica Niculescu și Irina Begu au rămas cu noi să semneze autografe pe mingi și steaguri, au făcut zeci de selfie-uri și ne-au mulțumit pentru aportul nostru la victorie. Și eu sunt acum mândru că am tricolorul, pe care îl port adesea la proteste, semnat de Monica Niculescu! Sportul feminin ne-a adus încă o mare satisfacție!
Am pornit alături de prieteni spre casă, eram înfrigurați dar fericiți, comentând fiecare detaliu al meciului, dar și întâmplări diverse (un amic recunoscuse una dintre suporterele cehoaice ca actriță de filme pentru adulți). Eu mă gândeam la Sofie, fiica mea care nu are nici doi ani. Ea are mama cehoaică, iar eu sunt român. Oare ea cu cine va ține peste ani, când România va întâlni iar Cehia pe terenul de tenis?! A doua zi la birou, colegii cehi m-au felicitat pentru victorie – un pic deprimați de lecția de tenis primită de la sportivele românce. Îmi aminteam cum plângea Katerina Krejcikova la finalul meciului. I-am încurajat, pentru că Cehia are o echipa de Fed Cup care a făcut istorie. Nici presa cehă nu a digerat foarte bine victoria noastră: „Înfrângere amară – mergem la baraj în timp ce românii merg mai departe’, era titul titlul principal de pe idnes.cz, una dintre cele mai importante publicații de știri.
Text de Narcis Gogu
Citește și:
8 filme pe care merită să le vezi în luna februarie la cinema
Foto: Hepta
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
