Echipa „Suits” a anunțat care va fi ultimul sezon al serialului

Echipa „Suits” a anunțat care va fi ultimul sezon al serialului

„Suits”, serialul american care ne-a făcut cunoștință cu Meghan Markle, Ducesa de Sussex, ajunge la final. O declarație a USA Network și SYFY a confirmat că următorul sezon, cel de-al nouălea, va fi și ultimul.

Meghan Markle, care a interpretat rolul lui Rachel Zane în serial, a părăsit show-ul în sezonul al șaptelea (având că în vedere că urma să se căsătorească cu Prințul Harry) alături de partenerul său din serial, Mike Ross, jucat de Patrick J. Adams. Cei doi au fost personaje cheie încă de la începutul poveștii, atrăgând în scurt timp admirația unui număr impresionant de fani din întreaga lume.

Deși motivul încheierii show-ului nu a fost dezvăluit, zvonurile spun că echipei „Suits” i-a fost greu să continue acțiunea fără cei doi actori principali. Se pare că sezonul opt a numărat 1.2 milioane de vizualizări, cunoscând o scădere de 100.000, față de sezonul șapte.

„Suits” a jucat un rol principal în ADN-ul rețelei noastre pentru aproximativ un deceniu. Atât eu, cât și echipa USA Network îi mulțumim lui Aaron Korsh, partenerilor noștri de la UCP și întregii familii „Suits” pentru creativitatea lor fantastică, devotamentul și spijinul pe tot parcursul acestei curse incredibile”, a spus Chris McCumber, președintele USA Network și SYFY.

În urma plecării din serial, Meghan Markle a rămas în relații foarte bune cu foștii ei colegi, mulți dintre ei numărându-se printre invitații la nunta regală din luna mai a anului trecut. A doua jumătate a noului sezon din serialul „Suits” a debutat ieri seară, în timp ce următorul și ultimul sezon va avea premiera anul viitor.

Citește și:
Ce crede cu adevărat Anna Wintour despre rochia de mireasă purtată de Meghan Markle

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/suits-anuntat-care-va-fi-ultimul-sau-sezon-644568/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2571