Prima pagină » De ce ne machiem mereu la fel?

De ce ne machiem mereu la fel?

Autor: admin
0 comentarii
De ce ne machiem mereu la fel?

Dacă vrei vreodată să știi care a fost highlight-ul vieții unui om, întreabă-l care-i muzica lui preferată. Majoritatea îți vor enumera zeii muzicali din timpul liceului/facultății, și poate alte câteva nume, gusturi deprinse exclusiv în a doua decadă a vieții, dacă au depășit acel prag. Câteva mici excepții vor exista, unii vor menționa formații/cântăreți ascultați de părinți sau frați mai mari și rar, dar foarte rar, vei vedea adulți în toată firea ascultând intenționat și în intimitate Ariana Grande, Billie Eilish, Taylor Swift sau, mă rog, ceva actual.

E oare muzica de azi mai bună, mai slabă? Depinde pe cine întrebi. Nu putem să criticăm arta obiectiv, dar știm cu certitudine că e natural să glorificăm momentele în care ne-am simțit bine, victoriile trecute și, de fapt, trecutul. Ne dăm seama că ne-am maturizat abia în momentul în care nu mai suntem deschiși la nou și nu înțelegem de ce copiii din ziua de azi nu știu ce e muzica adevărată’. Indiferent cum ar fi aceasta, adevărul e că, odată cu înaintarea în vârstă, devenim din ce în ce mai sceptici.

Același lucru se întâmplă și cu machiajul. Probabil de multe ori ai remarcat femei ce poartă machiaje demodate (smokey eyes, extensii de gene exagerate, gloss sidefat, machiaj cu multiple umbre, de tip telenovelă, countouring Kardashian style etc.), sau persoane care au un același machiaj-semnătură de când le știi și de la care nu se abat (poate chiar tu?). În funcție de stilul în care au rămas la un moment dat blocate, îți poți da seama cu precizie și de intervalul în care persoana respectivă avea până în 20 de ani. De ce se întâmplă acest fenomen?

Pentru că pentru multe dintre noi, produsele cosmetice au fost fructul interzis, iar odată ce am primit permisiune de la societate să ne machiem în public, pentru că am atins o vârstă potrivită (iar această vârstă diferă de la un oraș/școală/familie la alta) începem să experimentăm. Încercăm cu aviditate culorile, sclipiciul, ne jucăm cu texturile, facem greșeli, ne perfecționăm stilul, ne îmbunătățim tehnica, învățăm să estompăm conturul, să aplicăm fondul de ten, să ne conturăm sprâncenele, ochii… De fapt, până ajungem să învățăm care-i treaba cu fardurile, fără să ne dăm seama, ni se conturează chiar și viața. Într-o zi deschidem ochii și realizăm că machiajul nu mai este un act de seducție, de rebeliune sau de răsfăț, ci doar o rutină pe care o repetăm în fiecare dimineață (cu exces de zel la ocazii) pentru a nu fi întrebate dacă suntem bolnave sau pentru a ascunde oboseala. Însă această preocupare pierde în mod cert teren, și pe bună dreptate, că doar mai avem și alte priorități în viață. Însă dacă scopul machiajului la început era de a ascunde coșurile și de a trezi admirație, în timp realizăm că acele motivații s-au pierdut pe drum. Și ajungem să dăm aproape zilnic copy/paste la același machiaj. Asta dacă ne mai deranjăm măcar în acest sens.

Desigur, unul dintre motivele pentru care tindem să rămânem blocate în același tip de make-up e că, după sute de experimente, poate am aflat, în sfârșit, cum și cu ce ne stă bine. Dar această rețetă nu poate fi valabilă pentru totdeauna. În primul rând, pentru că trăsăturile noastre sunt în perpetuă schimbare: pleoapele își pierd suplețea, se instalează riduri fine, porii se măresc, tenul își perde fermitatea. Astfel, un highlighter aplicat în același loc poate într-o bună zi să evidențieze un rid, și nu rotunjimea pometelui, niște gene care-ți făceau ochii galeși acum 5 ani, azi pot părea ridicole, iar un gloss holografic pune în evidență tot ce vrei și ce nu vrei.

Cele mai citite articole

Apoi, cum atunci când folosești același parfum o bucată bună de vreme, ajungi să nu-l mai simți, poți să te obișnuiești și cu trenduri de machiaj apuse, care ar fi trebuit să rămână în stadiul de experiment pentru că nu te-au avantajat niciodată. De aceea trebuie să ne adaptăm tehnicile de machiaj și produsele alese în funcție de trendurile actuale, dar și de felul în care arătăm. Examinează-te în oglindă cu franchețe și identifică modurile în care te poate ajuta machiajul atât din punct de vedere estetic (camuflarea defectelor, punerea în valoare a calităților), cât și ca modalitate de exprimare: înainte să te repezi somnoroasă la măsuța de toaletă și să aplici aceeași culoare din paletă (singura care e pe terminate) cu aceleași mișcări sau când mergi la cumpărături și cauți o nuanță identică a unui ruj care se consumă, întreabă-te dacă look-ul și produsele respective mai vorbesc despre femeia care ești în prezent. O cunosc măcar?

În plus, trebuie să recunoaștem că e foarte trist să admiți că cele mai bune zile, cele mai frumoase melodii și cele mai exuberante machiaje… pe toate le-ai cunoscut cândva în trecut, când aveai mai mult timp și inima deschisă.

Experimentatul cu modalități de aplicare a rujului, cu culori, glitter, blush-uri și texturi e un statement de entuziasm, de tinerețe și de speranță în viitor. Nu ai de ce să te oprești acum. Iar partea cea mai bună e că, spre deosebire de tatuaje, culorile se spală seara. Iar mâine e o nouă zi.

Citește și:
8 greșeli de machiaj și hairstyling care te pot îmbătrâni fără să îți dai seama

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/de-ce-ne-machiem-mereu-la-fel-659384/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si