Prima pagină » Top 11 cele mai bune filme cu și despre nunți

Top 11 cele mai bune filme cu și despre nunți

Autor: admin
0 comentarii

După cum prea bine știi, vara au loc cele mai multe nunți din an, și cum probabil ai fost deja invitată la cel puțin una, ți-am pregătit câteva sugestii de filme care au abordat tema nunților din mai multe perspective. Iată 12 filme cu și despre nunți pe care le-am ales în ordinea preferințelor noastre:

11. Monster in Law (2005)

Viața amoroasă a lui Charlotte (interpretată de Jennifer Lopez) nu este tocmai așa cum și-a imaginat-o dintotdeauna, relațiile sale sfârșindu-se în mod nefericit. Totul se schimbă în momentul în care îl întâlnește pe Kevin (Michael Vartan), bărbatul visurilor sale, însă mama lui (Jane Fonda) va face tot posibilul ca cei doi să nu rămână împreună. O situația cu care, din păcate, încă ne confruntăm și în prezent.

10. Fools Rush In (1997)

După ce petrece o seară romantică alături de Alex (Matthew Perry), Isabel (Salma Hayek) află că este însărcinată, iar cei doi decid să se căsătorească. Având în vedere că Alex și Isabel nu au aceleași credințe, diferențele culturale le vor crea probleme. Un film cu o prestație impecabilă din partea actorilor, cu replici amuzante și fir narativ care-ți va stârni curiozitatea.

9. 27 Dresses (2008)

Sigur îți amintești de Katherine Heigl în rolul principal și cele 27 de rochii pe care le-a purtat de-a lungul vieții, în postura de domnișoară de onoare. De data aceasta, Jane trebuie să fie prezentă la nunta surorii sale și să privească neputincioasă cum se căsătorește cu bărbatul de care încă este îndrăgostită. Filmul ne arată că destinul este plin de surprize.

8. The Wedding Planner (2001)

Mary Fiore (Jennifer Lopez) este cea mai bună organizatoare de nunți din San Francisco. Știe exact ce-și dorește fiecare cuplu și cum să le îndeplinească dorințele chiar și acelora mai pretențioși. Deși este complet stăpână pe propria viață și cunoaște îndeaproape regulile job-ului său, Mary Fiore o încalcă pe cea mai importantă: se îndrăgostește de viitorul soț al unei alte femei. Am precizat că acel soț este interpretat de Matthew McConaughy?

7. Mamma Mia (2008)

Mamma Mia nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar dacă l-ai urmărit deja, așa cum presupun că ai făcut-o, trebuie să-l revezi din nou pentru a retrăi acele momente speciale de pe insula grecească. Acțiunea ne poartă printr-o poveste autentică de dragoste, pe notele muzicale ale formației ABBA. Ce poate descrie mai bine o nuntă?

6. Sex and the City: The Movie (2008)

Dacă te numeri printre fanii SATC serialul, cu siguranță ai găsit cu adevărat spectaculos și filmul, care continuă povestea de dragoste a lui Carrie Bradshaw și a lui Mr. Big. Deși aproximativ întreaga acțiune ne lasă cu un gol în stomac, sfârșitul ne aduce în prim-plan basmul, ideea că dragostea învinge chiar și atunci când lucrurile par să nu aibă o rezolvare.

5. Sweet Home Alabama (2002)

Reese Witherspoon ne face cunoștință cu Melanie Smooter, un designer renumit în New York City, cu o carieră și o relație demne de invidiat. În momentul în care iubitul ei o cere în căsătorie, Melanie își dă seama că trebuie să se întoarcă în Alabama pentru a rezolva un lucru important: să divorțeze de soțul ei, căruia i-a trimis actele în urmă cu șapte ani. Ajunsă înapoi acasă, Melanie începe să vadă complet diferit situația, realizând că ceea ce are aici o face mult mai fericită decât viața din New York City.

4. Wedding Crashers (2005)

John Beckwith și Jeremy Grey reușesc să se strecoare la diferite nunți pentru a profita de aerul romantic și a întâlni femei, până când John se îndrăgostește de Claire Cleary, iar viața lui începe să se schimbe radical.

3. My Bestfriend’s Wedding (1997)

După ce Julianne Potter (Julia Roberts) află că prietenul ei cel mai bun urmează să se căsătorească, își dă seama că a fost îndrăgostită de el dintotdeauna. Acum, încearcă să-i spună ceea ce simte cu doar câteva zile înainte de nuntă.

2. Bridesmaides (2011)

Annie nu trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Patiseria sa este închisă, a fost părăsită de iubit, iar colegii de apartament nu sunt visul oricui. Cu toate acestea, o are pe Lillian, prietena ei cea mai bună încă din copilărie. Când Lillian se logodește, decide ca Annie să fie domnisoară de onoare alături de celelalte prietene ale sale. Încă de când se întâlnesc, între Annie și Helen, prietena bogată a lui Lillian, se naște o competiție acerbă ce dezvăluie consecințe semnificative. Vor mai rămâne acestea, în final, prietene?

1. Father of the Bride (1991)

În acest remake realizat după clasicul lui Spencer Tracy, George și Nina Banks sunt părinții lui Annie, o tânără ce urmează să se căsătorească. George nu este pregătit să-și vadă fiica cea mică începându-și viața alături de un bărbat, așa că, de aici, se ivesc nenumărate situații comice în care avem protagonist un tată grijuliu ce nu poate accepta faptul că Annie este acum o femeie.

Citește și:
8 comedii foarte bune pe care, probabil, nu le-ai văzut până acum

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/top-11-cele-mai-bune-filme-cu-si-despre-nunti-665402/

S-ar putea sa te intereseze si