Sezonul tenului sărutat de razele soarelui a sosit în sfârșit. Așa cum ne adaptăm garderoba de la sezon la sezon, același lucru ar trebui să facem și când vine vorba de machiaj. Așa că, makeup-ul mat (al tenului sau al buzelor) va fi înlocuit acum de unul plin de strălucire. Elementul cheie al sezonului îl reprezintă luminozitatea, așa că vara asta un bronzer și un iluminator nu trebuie să lipsească din trusa ta.
Cristian Bucă, National Makeup Artist Yves Saint Laurent, ne arată exact care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgem pentru a realiza un machiaj estival.
Pregătirea tenului înainte de a începe aplicarea makeup-ului este esențială. Astfel, tenul tău va arăta mai hidratat și mai sănătos. Chiar dacă îți aplici machiajul dimineața, asta nu înseamnă că trebuie să sari peste demachierea tenului. În timpul nopții, cantitatea de sebum secretată de piele crește, iar riscul apariției coșurilor sau a punctelor negre este mai mare. Nu numai că vei evita problema acneei, dar vei reda luminozitatea pielii tale și vei ține departe primele semne ale îmbătrânirii. Apoi, pentru ca machiajul să poată fi aplicat ușor, nu uita să folosești o loțiune tonică și o cremă hidratantă.
De-abia după ce pielea a fost pregătită, poți începe aplicarea propriu zisă a machiajului. Produsele pe care le folosești sunt extrem de importante și pot dicta calitatea rezultatului final. Pentru acest machiaj de vară, alege un fond de ten hidratant, cu o textură fluidă, și care are o acoperire medie. Sunt convinsă că ultimul lucru pe care ți-l dorești într-o zi însorită și călduroasă este senzația unui ten încărcat. Așa că, nu aplica o cantitate mare de produs, fiindcă, așa cum ne spune și Cristian, un machiaj se construiește’, nu este indicat să adaugi încă de la inceput prea mult fond de ten. Apoi, pentru a ascunde micile imperfecțiuni și cearcănele, folosește un corector care să fie în ton cu nuanța pe care ai ales-o pentru fondul de ten. Regula de bază se aplică și aici: nu folosi prea mult produs, fiindcă va căpăta un aspect nenatural și încărcat.
Pentru a evidenția volumele feței, alege un iluminator pe care să îl aplici doar în zonele cheie: pe vârful pomeților, pe podul nasului și deasupra buzei superioare, pe Arcul lui Cupidon. Spre deosebire de un iluminator sub formă de pudră, unul sub formă de stick îți va aduce o strălucire mai naturală.
În ceea ce privește machiajul ochilor, alege o nuanță de auriu. Nu numai că este vedeta sezonului, dar îți va accentua look-ul glowy. Pentru sprâncene, păstrează un aspect natural, și evidențiază-le doar cu ajutorul unui mascara special. Ne plac sprâncenele dezordonate, așa că dacă conturarea lor nu ți-a ieșit perfect, cu atât mai bine.
Ca final touch, folosește un ruj lichid, cu o textură glossy. Mizează pe o nuanță fresh, în ton cu vara.
Citește și:
Cum să îți protejezi pielea în timpul verii
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro