Cu siguranță toate ne-am dorit cel puțin o dată să ne schimbăm culoarea părului. Fie că am văzut o poză pe Instagram și am fost convinse că vom arăta identic (expectations vs reality), fie că treceam printr-o perioadă mai puțin grozavă și simțeam nevoia unei schimbări, fie că a fost un act de rebeliune în anii adolescenței.
Eu le-am bifat pe toate, iar acum, retrospectiv vorbind, înțeleg de ce părul meu continuă să se răzbune pentru anii de tortură la care a fost supus.
Am aflat prea târziu că nu o să reușesc să ajung printr-o singură colorare de la un șaten închis la blondul lui Charlize Theron și că în loc de părul strălucitor și mătăsos din imaginea de pe cutia vopselei o să mă aleg doar cu multe fire deteriorate.
Dar, poate pentru tine încă nu e prea târziu. Dacă nu te-ai vopsit până acum, însă îți dorești să faci o schimbare, Sorin Stratulat îți dezvăluie toate lucrurile pe care trebuie să le iei în calcul înainte de a ajunge la coafor.
În primul rând, trebuie să ții cont de culoarea ta naturală. Așa cum îți spuneam că am experimentat pe propriul meu păr, nu vei reuși niciodată să deschizi sau să închizi o nuanță cu mai mult de două tonuri printr-o singură colorare. Dacă ai părul închis la culoare, vei avea nevoie de cel puțin patru ședințe (realizate la distanță de cel puțin șase luni) pentru a ajunge la o nuanță de blond. Așa că, odată început procesul colorării, trebuie să fii conștientă că va fi unul de lungă durată și…costisitor.
Trebuie să existe o armonie între culoarea pielii, a ochilor și a părului!‘, spune Sorin. Dacă nu păstrăm un echilibru între cele trei elemente, vom risca ca aspectul general să fie unul nenatural.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro