Apar frustrări și nesiguranțe din partea ta și te întrebi cu ce anume ai greșit și de ce v-ați despărțit. Chiar după despărțire, cu siguranță vei avea tendința de a-l căuta din nou, fie că o faci doar dintr-o obișnuință sau pentru că îți dorești să verifici ceea ce face.
Fiecare dintre noi are propriul mod prin care reușește să treacă printr-o despărțire, fie că decide să facă o pauză și să nu mai intre în nicio relație, fie că atunci consideră că este momentul prieltnic să experimenteze și să cunoască oameni noi.
Însă, dacă într-adevăr decizi să îl contactezi pe fostul iubit, ar trebui să ai în vedere faptul că trebuie să fii extrem de sigură înainte să faci asta și să nu acționezi din impuls. Probabil că îți dorești să îi spui mult mai multe precum faptul că îl iubești sau că îți dorești să fiți din nou împreună, însă, chiar și în acest caz, dozează-ți cu încredere cuvintele pe care i le spui.
Oare chiar ar trebui să-i dai mesaj? Oare chiar ar trebui să apeși pe trimitere’ mesajului care se află în notițele telefonului tău? Sunt întrebări pe care ar trebui să ți le pui înainte de a face acest pas.
Și totuși, de ce simți nevoia să îi dai mesaj fostului iubit?
Atunci când trec printr-o despărțire, femeile au impresia că vor rămâne mereu singure și că nu vor mai găsi niciodată pe cineva. De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece se simt atașate mult prea mult de fostul iubit și își doresc cu ardoare să îl aibă înapoi, deși este posibil ca sentimentele dintre ei să nu mai fie aceleași.
Un lucru pe care l-ai putea face este să începi să ieși din nou și să nu te mai gândești obsesiv la fostul iubit. Bucură-te din nou de acele mici lucruri care se întâmplă atunci când începi să cunoști o persoană nouă și de cât de stângaci puteți fi amândoi. Acestea sunt lucrurile care ar trebui să te facă să îți dorești să nu îi mai dai mesaj fostului iubit.
În momentul în care te gândești în mod obsesiv la el, este clar că va exista un moment în care vei ceda și îi vei da mesaj. Este important să îți păstrezi mintea liberă și să nu te limitezi doar la el. Fie că ai avut parte de o despărțire dureroasă sau nu, important este să te simți din nou bine și să nu te gândești la ceea ce a fost. Primul pas după o despărțire este să îți recapeți încredere în propria persoană.
Când ar trebui să îi dai mesaj fostului iubit?
Ar trebui să îl contactezi pe fostul iubit doar în momentul în care simți că există vreo șansă de împăcare și că ar fi momentul ca amândoi să vă mai acordați o șansă, oricât de mică ar fi ea. Atunci când cineva își propune să se schimbe pentru o persoană, o va face, indiferent de scopul pe care îl are. O schimbare este mai mult decât bine-venită, fie că este vorba de o schimbare comportamentală sau de perspective în felul în care vezi viața.
Cel mai important este să nu ai așteptări și să nu crezi că totul se va schimba peste noapte. Dacă îți dorești foarte mult să te împaci cu el, ar trebui să iei lucrurile pas cu pas și să nu te grăbești.
Când nu ar trebui să îi dai mesaj fostului iubit?
În mod clar, nu ar trebui să îl contactezi pe fostul iubit în momentul în care el se află deja într-o altă relație. Fie că este o relație pasageră, sfatul nostru este să nu îi dai mesaj deoarece în momentul acela ar trebui să fii conștientă că nu mai există șanse de împăcare și că fiecare ar trebui să își vadă de viața lui. Dacă fostul tău iubit este într-o nouă relație, este momentul să te gândești că ar trebui să mergi mai departe și să nu îl mai cauți.
Un moment în care nu ar mai trebui să îl cauți este acela când te simți extrem de vinovată pentru anumite greșeli din relație, iar acele gânduri nu te lasă să mergi mai departe. Cei mai mulți oameni se simt singuri, anxioși, poate chiar depresivi după o despărțire, lucru care este și normal. Însă, există și persoane care se simt eliberate și consideră că au luat cea mai bună decizie despărțindu-se de partenerul lor.
Trebuie să te gândești foarte bine la diferența dintre impulsivitate și nevoia reală de a-l contacta pe fostul iubit. În primul caz, este mai mult o nevoie de moment, pe care ulterior o poți regreta. În astfel de cazuri, autocunoașterea este importantă, dar și felul în care reușești să îți gestionezi sentimentele.
Citește și:
Text: Iulia Brăslașu
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cand-este-momentul-potrivit-care-sa-dai-mesaj-fostului-iubit-668939/