Rochia purtată de Sorina Pintea, ministra sănătății, la o vizită/tăiere obligatorie de panglică pe unul dintre șantierele sănătății patriei a devenit ieri subiect de dezbatere pe Facebook. Nu chiar dezbatere, pentru că nu am văzut încă pe nimeni care să spună că Sorina Pintea ar avea dreptul să poarte orice dorește. De fapt, tot ce am văzut a fost că Sorina Pintea, ca și Viorica Dăncilă, sunt judecate pentru alegerile lor vestimentare. Deși cred că ne este tuturor clar că avem suficiente motive cu adevărat serioase pentru care să le judecăm.
Mai întâi au venit ironiile – ținta, Sorina Pintea, a purtat o rochie Red Valentino pe șantierul de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Rochia costă 2.210 dolari, deci cum a îndrăznit? Apoi, au apărut știrile de presă. În știri, ținuta purtată de Sorina Pintea a fost pusă alături de eterna broșă Chanel pe care o afișează de ceva vreme Viorica Dăncilă. Broșă despre care e foarte posibil să fie o încercare de a comunica ceva, asemeni lui Madeleine Allbright, care nu doar că avea o colecție spectaculoasă de broșe, dar le și folosea țintit (astfel că, târziu în viață, a și scris o carte despre ele și semnificațiile lor, atunci când au fost purtate în contexte politice importante). Firește că nimeni nu a ratat țintele aici – sunt foarte ușoare – iar faptul simplu că Viorica Dăncilă și-a afișat broșa Chanel și rochia Fendi într-o vizită în comuna Bogați invită la glume. Dar ce spun aceste glumițe despre felul în care ne raportăm noi la politică?
Nimic nou, de fapt.
În cazul ministrei Sorina Pintea, au fost comentate oportunitatea, prețul și gustul îndoielnic. Și, ce e drept, pare nefiresc ca un politician de stânga să se afișeze în ținute cu prețuri prohibitive pentru majoritatea românilor, pe un șantier al unui spital din care știm de pe acum că vor lipsi medicamente, dezinfectanți sau personal suficient. Nefiresc, deci; poate chiar și de prost gust. Dar sunt acestea criteriile după care judecăm activitatea unui ministru?
În cazul Vioricăi Dăncilă, televiziunile și internetul s-au amuzat de broșa cu pricina și au atras atenția asupra legendarei fondatoare a casei Chanel, într-o comparație între femei ca la carte, așa cum știm toate că se face. Comparație care, firește, a ignorat un mare adevăr: că Gabrielle Chanel a fost o creatoare cu un impact covârșitor asupra felului în care ne îmbrăcăm azi, dar care, politic, nu a fost nicicând de partea bună a istoriei, colaborarea ei cu naziștii fiind de notorietate.
Și nu e vorba doar despre Sorina Pintea și Viorica Dăncilă. După cum bate vântul majorității parlamentare sau al atenției publice, discursuri similare referitoare la haine le vizează pe Gabriela Firea, Raluca Turcan, Alina Gorghiu… ca să nu mai vorbim despre Elena Udrea, al cărei statut de fashionistă a fost atât de comentat încât mulți ani după, arhivele internetului încă mai păstrează mii de urme ale judecăților. Sau de Carmen Iohannis, un personaj feminin care nici măcar nu face politică, dar ale cărei rochii sunt invariabil prea scurte, cu mâneci când nu e cazul, fără mâneci și fără rușine, deasupra genunchiului și fără decență și așa mai departe…
Totul e supus judecății în politică, veți spune. Dar nu e. Pentru că o simplă căutare despre costumele lui Liviu Dragnea nu ne arată decât că acesta s-a îmbrăcat la un moment dat în costum popular. Și că a atras ceva atenție asupra vestimentației proprii la nunta fiului său. Pe prima pagină a acestei căutări, însă, nu lipsește un titlu de tipul: cum arată nora lui Dragnea în costum de baie. Am încercat și cu Traian Băsescu, despre care am aflat doar că, în vremurile în care mai era relevant, purta costume care îi veneau bine. Tot pe prima pagină a acestei căutări, am aflat cum arată Elena Băsescu în costum de baie, după ce a făcut trei copii. Costumele de 5.000 de euro ale lui Călin Popescu Tăriceanu au primit, totuși, o știre între primele afișări. Și despre costumele lui Klaus Iohannis se vorbește un pic mai mult, dar nu mai mult decât despre hainele femeilor. Iar când vine vorba de Adrian Năstase, aflăm, din nou, că și nora lui a fost fotografiată în costum de baie. Dar în acest ultim caz vom avea mereu eșarfa Burberry…
E evident, și nu doar din exemplele pe care le-am pus aici, că femeile din politică sunt mai atent judecate pentru hainele lor decât sunt vreodată bărbații. E un dublu standard care funcționează bine mersi peste tot. Jacheta Armani a lui Hillary Clinton, broșele lui Allbright despre care vorbeam înainte, poșeta lui Margaret Thatcher – toate acestea sunt obiecte vestimentare care au fost folosite politic de posesoarele lor, dar care, în aceeași măsură, au fost folosite împotriva lor de critici și oponenți politici. Și felul în care au fost folosite nu se compară nici pe departe cu felul în care au fost percepute vreodată hainele bărbaților puternici.
Așa încât, a vorbi despre rochia Red Valentino purtată de Sorina Pintea mai mult decât despre lipsa spitalelor regionale promise de partidul pe care îl reprezintă, de lipsa medicamentelor pentru pacienții cu cancer sau HIV, de supraaglomerarea din spitale, infecții sau mită e pur și simplu contraproductiv. Iar a vorbi despre o broșă Chanel când discuția, în fapt, ar trebui să fie despre criza guvernamentală de azi, despre programul de guvernare pe care aceasta și l-a asumat, despre gafele cu răsunet internațional sau numirile cel puțin bizare de miniștri e la fel de irelevant.
Și nu doar irelevant, ci și misogin. Da, poate că Sorina Pintea și Viorica Dăncilă nu sunt femeile pe care ni le-am dori la conducere, mai ales noi, femeile care nu ne simțim reprezentate dar care ne-am dori să fim, la un moment dat. Poate că undeva, acolo, sunt și alte femei, mai bune, mai inteligente politic, mai oneste, mai eficiente. Dar cu fiecare astfel de comentariu ele vor ști că aproape nimic din ceea ce vor face nu va fi mai important decât un coc, o broșă, o rochie… sau un costum de baie.
Citește și:
Sandalele cu șosete – adevăr sau provocare?
Foto: pagina de Facebook a Ministerului Sănătății
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro