Prima pagină » Dermaplaning, o tehnică mai puțin obișnuită pentru un ten perfect

Dermaplaning, o tehnică mai puțin obișnuită pentru un ten perfect

Autor: admin
0 comentarii
Dermaplaning, o tehnică mai puțin obișnuită pentru un ten perfect

Dar înainte să pui mâna pe aparatul de ras, iată noua tehnică de îngrijire a feței pe care at trebui să o știi:

Ai auzit de dermaplaning?

Dermaplaning este un tratament facial care îndepărtează celulele moarte și puful de pe suprafața feței folosind o lamă foarte subțire. Gândește-te la acest proces ca la o exfoliere, ca la o metodă de a avea pielea delicată și curată, fără impurități. În urma acestui tratament, produsele de întreținere vor intra mult mai bine în piele fiind mai eficiente, iar machiajul se va întinde mai bine, oferindu-ți posibilitatea să folosești mai puțin fond de ten.

Cum se procedează?

Un estetician experimentat va utliza o lamă subțire, sterilă și chirurgicală peste pielea uscată a obrajilor, a nasului și a frunții. Procedura durează în jur de 30-40 de minute și costă în jur de 300-600 de roni. Majoritatea tratamentelor îți vor oferi și un exfoliant facial.

O să-mi crească o barbă?

În ciuda zvonurilor, cum că îndepărtarea părului va face ca acesta să crească și mai des și mai închis la culoare, nu este cazul în urma tratamentului dermaplaning. Pentru că lama îndepărtează doar firele de păr foarte fine, folciulii nu vor fi în niciun fel afectați.

Sunt și efecte negative?

Aproape zero. Pentru că procedura este practic un micro peeling, ai putea să te înroșești ușor sau să te iriți. Ar putea de asemenea să te usture și să-ți simți fața încărcată, dar în mod normal orice inconfort va dispărea în câteva ore.

Cum va influența aspectul machiajului?

Având în vedere că prin intermediul acestei proceduri toate firele de păr dispar, fondul de ten și pudra vor arăta perfect pe tenul tău. Astfel, este puțin probabil să pară că trasezi linii fine pe față când folosești aceste produse.

Cât timp va rezista procedura?

De obicei, rezultatele rezistă pentru aproape patru săptămâni. Procedura îndepărtează straturi de celule moarte, așadar tenul tău va străluci pentru aproape o lună. Dacă vrei ca aceste rezultate să se vadă cât mai mult timp, asigură-te că faci această procedură lunar.

Citește și:
Cum să scapi de punctele negre

Text: Smaranda Olariu
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/dermaplaning-o-tehnica-mai-putin-obisnuita-pentru-un-ten-perfect-603697/

S-ar putea sa te intereseze si