Filmele Disney pot fi o adevărată sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi, fie că vorbim de cei mici sau chiar de adulți. Chiar dacă ele nu sunt atât de mult apreciate, în mod cert sunt o mulțime de motive pentru care ar trebui să le urmărim, iar unul dintre acestea are legătură cu peisajele superbe și locurile care apar în filme.
Iar dacă tot nu ești convinsă, iată care sunt filmele Disney în care au apărut unele dintre cele mai cunoscute locuri din lume:
1. Palatul Imperial Chinezesc – Mulan
Mulan rămâne unul dintre cele mai frumoase filme Disney deoarece spune povestea unei fete care pleacă într-o misiune importantă. Misiunea ei se încheie cu o luptă care are loc chiar în fața Palatului Imperial Chinezesc, fiind unul dintre locurile protejate de UNESCO.
2. Samoa – Moana
Dacă nu ai văzut filmul Moana și totuși îți dorești, trebuie să știi de dinainte faptul că vei vedea în film unele dintre cele mai frumoase insule ale Oceanului Pacific. Regizorii filmului au vrut să reproducă tot mai mult acele locuri, iar ei chiar au făcut o călătorie pentru a vedea cât de minunate sunt acele locuri, alegând ca în film să apară Samoa, o țară insulară din Oceanul Pacific.
3. Muntele Saint-Michel – Tangled
Referința principală a filmului Tangled o reprezintă muntele Saint-Michel din Normandia, dar și castelele sale renascentiste impresionante. Pe lângă o poveste interesantă dintre Rapunzel și un bandit, care devine rapid complicele ei pentru a găsi o soluție de a scăpa din turnul în care sunt captivi, putem vedea o legătură interesantă între arhitectura antică și cea modernă.
4. Castelul Eilean Donan – Brave
Cele mai citite articole
Cu siguranță Scoția este una dintre țările pe care trebuie să le incluzi în lista ta. Castelul Eilean Donan, din Scoția a ajuns rapid unul dintre cele mai frumoase și impunătoare castele din întreaga lume. Înainte de a se filma Brave, echipa de creație a cercetat destul de mult până să decică că Eilean Donan este castelul care se potrivește cu povestea filmului.
5. Castelul Chillon – The Little Mermaid
Castelul Chillon din Elveția este o destinație recunoscută și căutată de cei mai mulți turiști. Castelul are o însemnătate foarte puternică și a reprezentat o sursă de inspirație pentru poeziile lui George Gordon Byron.
6. Catedrala Notre Dame – The Hunchback of Notre Dame
Filmul The Hunchback of Notre Dame este o adaptare a cărții cu același nume scrisă de Victor Hugo. Iar cum producătorii au vrut să inducă cât mai mult atmosfera din carte, au inclus în film câteva imagini cu celebra și impresionanta catedrală.
7. Castelul Neuschwanstein – Sleeping Beauty
Dacă destinația ta preferată este Disneyland, atunci în mod cert vei aprecia și filmul Sleeping Beauty deoarece vei avea ocazia de a vedea imagini în care apare Castelul Neuschwanstein, care seamănă izbitor cu cel de la Disneyland. Însuși Walt Disney s-a inspirat pentru filmele sale din călătoriile pe care le avea prin Europa.
8. Taj Mahal – Aladdin
O sursă de inspirație pentru filmul Aladdin în ceea ce privește peisajul a reprezentat-o Taj Mahal. Monumentul are o poveste interesantă în spate, mai exact el a fost construit de către împăratul Shah Jahan, în semn de omagiu pentru soția sa. În acest sens, există și o asemănare cu Aladdin, deoarece și el este văduv.
Citește și:
10 destinații însorite pe care să le vizitezi în sezonul rece
Foto: Instagram
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro