Ne-am obișnuit ca o carte să fie întotdeauna mai bună decât un film, existând întotdeauna mai multe detalii captivante pentru cititori. Cu toate acestea, unele adaptări sunt cu adevărat spectaculoase, așadar au devenit mult mai apreciate față de cărțile care au servit drept sursă de inspirație.
Iata 10 filme care demonstrează că pot fi mai bune decât romanele după care au fost adaptate:
The Godfather
Lucrarea lui Mario Puzo din 1969 este cu adevărat minunată, însă ceea ce a reușit să facă Francis Ford cu adaptarea sa este cu adevărat spectaculos. Cei doi au colaborat pentru scenariul filmului, așadar nu este deloc surprinzător faptul că această serie de filme s-a bucurat de un asemenea succes.
The Devil Wears Prada
Acest film văzut probabil de orice fashionistă se bazează pe romanul lui Lauren Weisberger, ea folosindu-se de perioada în care a lucrat pentru Anna Wintour drept sursă de inspirație. Meryl Streep și Anne Hathaway au transformat acest film în unul de succes, iar povestea lui Andy Sachs te va face probabil să te întrebi cum ar fi să lucrezi pentru cea mai cunoscută revistă de modă din lume.
No Country for Old Men
Textul lui Cormac McCarthy poate fi destul de greu de urmărit din cauza punctuației, așadar nu este deloc surprinzător că filmul s-a bucurat de mai mult succes. Adaptarea din 2007 a câștigat mai multe premii Oscar, atât pentru Cel mai bun film, cât și pentru Cel mai bun actor în rol principal, trofeul fiind primit de Javier Bardem.
The Little Mermaid
De câte ori nu ai citit în copilărie povestea lui Hans Christian Andersen, Mica Sirenă și ți s-a părut destul de înfricoșătoare? Walt Disney s-a inspirat din acest text, însă a ales să îl facă mult mai potrivit pentru copii, The Little Mermaid fiind în continuare una dintre cele mai frumoase filme de animație.
Forrest Gump
Cele mai citite articole
Textul lui Winston Groom a fost baza perfectă pentru faimosul film apărut în 1994, însă dincolo de numele personajului principal, această ecranizare este complet diferită de carte. Dacă în film vedem cât de multe a trăit Forrest, în carte acesta devine astronaut și se împrietenește cu maimuță numită Sue.
Fight Club
Chiar și Chuck Palahaniuk, cel care a scris Fight Club în 1996, a iubit adaptarea lui David Fincher. Acesta l-a lăudat pe regizor în nenumărate rânduri, spunând că el a reușit să facă conexiuni la care Palahniuk nici nu s-ar fi gândit. Brad Pitt și Edward Norton au reușit să facă un film excepțional.
The Princess Bride
William Goldman a creat o bază perfectă pentru filmul lui Rob Reiner. Acesta a avut și rolul de scenarist pentru ecranizare, asigurându-se astfel că nu vor exista diferențe foarte mari între carte și adaptare.
Jurassic Park
Michael Crichtons 1990 book was a hallmark of our childhood, but in terms of action sequences and actually seeing the dinosaurs come to life (well, sort of), Steven Spielbergs 1993 movie slightly edges out its literary predecessor.
The Graduate
Charles Webb a scris un roman captivant, însă filmul este cel care s-a bucurat de un real succes. Povestea a fost scrisă de Charles după ce a terminat facultatea, iar personajul principal este un tânăr absolvent care nu are un scop bine definit în viață. Acesta este sedus de o femeie mai în vârstă, iar apoi el se îndrăgostește de fiica acesteia.
The Notebook
Este puțin probabil să nu fi văzut până acum The Notebook, însă trebuie să știi că acest film se bazează pe romanul lui Nicholas Spark, scris în 1996. Deși au fost păstrate aproape toate detaliile din carte, filmul este cel care s-a bucurat de o apreciere mai mare din partea publicului, motivul fiind poate și chimia dintre Ryan Gosling și Rachel McAdams.
Citește și:
Top 15 cele mai amuzante filme apărute de-a lungul timpului
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/10-filme-mai-bune-decat-romanele-dupa-care-au-fost-adaptate-693395/