Prima pagină » Cele mai proaste filme din 2019

Cele mai proaste filme din 2019

Autor: admin
0 comentarii

Fie că vorbim de interpretare îndoielnică, numeroase controverse, povești neverosimile sau pur și simplu eșecuri răsunătoare la box-office, acestea sunt cele mai proaste filme din 2019. Dacă le-ai văzut, ne pare rău să îți spunem dar ți-ai irosit câteva ore bune din viață. Dacă, însă, nu ai apucat să le vizionezi, sfatul nostru să faci orice altceva în loc. Chiar nu merită nici timpul tău, și nici banii tăi.

Deși lista cu cele mai proaste filme din 2019 ar putea fi mult mai lungă, noi am ales doar 15, pe care ți le prezentăm în ordine alfabetică:

Charlie’s Angels

Distribuție: Kristen Stewart, Naomi Scott, Ella Balinska, Elizabeth Banks, Djimon Hounsou, Sam Claflin, Noah Centineo, Patrick Stewart

Deși filmul nu este o dezamăgire totală, de ce ai readuce pe ecrane personaje care s-au bucurat de succes în alți ani? Poate că lipsa de inspirație și creativitate este acum la modă în Hollywood. Apreciem faptul că pelicula este regizată de o femeie, Elizabeth Banks, încă celebrul trio este condus de Kristen Stewart (meritam totuși trei actrițe consacrate și nu doar una). Și cum putem vorbi de girl-power când toate protagonistele se încadrează perfect în tiparul atât de passé: tinere, frumoase, slabe, perfect coafate și machiate, indiferent de situație?

Men in Black: International

Distribuție: Chris Hemsworth, Tessa Thompson, Emma Thompson, Rebecca Ferguson, Kumail Nanjiani, Liam Neeson

La șapte ani de la precedentul film al francizei și fără starurile Will Smith și Tommy Lee Jones, pelicula a fost un pariu riscant încă de la bun început, însă producătorii au mizat în special pe chimia dintre cei doi actori din rolurile principale. Chris Hemsworth și Tessa Thompson au dovedit în Thor: Ragnarok că fac o echipă excelentă, însă de această dată lucrurile au stat exact opus, dovedind că este nevoie de mult mai mut decât actori cunoscuți pentru ca rezultatul să fie un film de succes.

Gemini Man

Distribuție: Will Smith, Mary Elizabeth Winstead, Clive Owen

Regizat de celebrul Ang Lee, acest film a fost una dintre marile dezamăgiri a anului, asta dacă luăm în considerare numele importante implicate în proiect. Deși din punct de vedere tehnic nu sunt multe lucruri de reproșat, intriga și personajele nu aduc nimic nou. Este un simplu thriller, cu Will Smith oferind două dintre cele mai proaste interpretări din viața sa, ambele în același film.

Hellboy

Distribuție: David Harbour, Milla Jovovich, Ian McShane, Sasha Lane, Daniel Dae Kim, Thomas Haden Church

Peliculele din 2004 și 2008 care l-au avut în centrul atenției pe Hellboy s-au bucurat de mare succes, fiind apreciate de fanii benzilor animale pentru modul în care personajul – jumătate om, jumătate demon cu superputeri – a fost reprezentat pe ecrane. Reboot-ul din 2019 a fost însă departe de ceea ce am văzut în anii trecuți, deși premisele erau promițătoare. David Harbour nu a făcut un rol prost, însă scenariul, imaginea, efectele speciale sunt cele care au dus la clasarea peliculei în topul nostru, o altă dovadă fiind și eșecul răsunător de la box-office.

Cele mai proaste filme din 2019: Miss Bala

Distribuție: Gina Rodriguez, Aislinn Derbez, Anthony Mackie, Barbarella Pardo, Cristina Rodlo

Gina Rodriguez este cunoscută ca protagonista serialului de comedie Jane the Virgin, așa că este puțin inexplicabil de ce a ales ca primul ei rol principal de pe marile ecrane să fie unul dintr-un film de acțiune. Deși criticii au apreciat într-o anumită măsură interpretarea ei, orice altceva despre acest film – scenariul mult prea complicat și haotic, interpretările secundare, efectele speciale care au lăsat de dorit – este ceea ce a dus la eșecul răsunător.

Playing with Fire

Distribuție: John Cena, Keegan-Michael Key, John Leguizamo, Brianna Hildebrand, Dennis Haysbert, Judy Greer

O comedie ciudată, deloc amuzantă cu John Cera în rolul unui pompier care devine, neintenționat, babysitter pentru trei minori. Cel mai deranjant lucru la acest film este modul în care se tratează – cu umor penibil – incendiile care au afectat California în 2019 și care au luat numeroase vieți omenești și au făcut pagube greu de cuantificat. Să încerci să transformi o tragedie într-o comedie este probabil o idee bună doar la Hollywood, căci cinefilii au preferat orice alt film în locul acestuia. Să mai spunem că glumele nu sunt deloc amuzante? Sau că finalul este previzibil din primele 10 minute?

Rambo: Last Blood

Distribuție: Sylvester Stallone, Paz Vega, Sergio Peris-Mencheta, Adriana Barraza, Yvette Monreal

De ce oare a ales Sylvester Stallone să revină la rolul Rambo nu vom înțelege prea curând. Rambo este cu siguranță un erou de acțiune emblematic, însă de această dată John Rambo este complet depășit, nejustificat de violent și la fel este și franciza. Nu aduce nimic nou, pur și simplu Rambo trebuie să se confrunte cu unii demoni din trecutul lui, iar acest lucru înseamnă o nouă misiune sângeroasă. Singurul motiv pentru a vedea acest film: doar dacă ești cel mai mare fan din lume al lui Stallone!

Replicas

Cele mai citite articole

Distribuție: Keanu Reeves, Alice Eve, and Thomas Middleditch, John Ortiz

Keanu Reeves se bucură în prezent de o popularitate de necontestat, în special datorită seriei John Wick și de-a lungul anilor a jucat în numeroase filme SF devenite cult (Matrix este doar un exemplu). Însă nici măcar prezența lui pe afișul acestui film nu a fost suficientă pentru a-i determina pe fani să îl vizioneze și nici pe critici să fie mai îngăduitori. Pelicula este o dezamăgire pentru pasionații SF, scenariul este absurd, scenele de acțiune sunt aproape inexistente iar firul poveștii este plin de inconsistențe și greșeli. Mai mult o comedie absurdă decât un SF plin de suspans!

Serenity

Distribuție: Matthew McConaughey, Anne Hathaway, Diane Lane, Djimon Hounsou, Jason Clarke, Jeremy Strong

Serenity, cu Matthew McConaughey în rolul unui căpitan de vas și Anne Hathaway interpretând-o pe fosta lui soție care speră ca acesta să o apere de actualul soț abuziv, se vrea a fi un film thriller. Din păcate, doar se vrea pentru că nimic nu este thriller la acest film, iar deznodământul intrigii este pur și simplu ridicol. Nu vom da mai multe detalii, în cazul în care vrei să te convingi singură, însă va fi o pierdere de timp și cu siguranță un film de care actorii și regizorul nu își vor dori să îți aducă aminte. Niciodată!

The Fanatic

Distribuție: John Travolta, Devon Sawa, Ana Golja

Un nou an, un nou eșec cinematigrafic cu John Travolta în rol principal. În The Fanatic jocul lui Travolta este pe cât de ofensator, pe atât de penibil și neverosimil. El îl interpretează pe un bărbat care suferă de autism și care face o obsesie din a-și întâlni actorul preferat. Deși scenariul ar cere un plus de senbilitate, căci vorbim despre o afecțiune care afectează milioane de oameni, lucrurile nu stau deloc așa. Este un film inutil, ireal de prost realizat, dar care îi dă ocazia lui Travolta să își exprime toate pornirile și frustrările acumulate probabil de-a lungul carierei. Pur și simplu, un film imposibil de vizionat!

The Haunting of Sharon Tate

Distribuție: Hilary Duff, Jonathan Bennett, Lydia Hearst, Pawel Szajda, Ryan Cargill

Categoric unul dintre cele mai proaste filme ale anului, dacă nu chiar ocupantul primului loc din acest clasament. 2019 a fost anul în care numeroase filme au prezentat, sub o formă sau alta, asasinarea actriței Sharon Tate de membri ai sectei lui Charles Manson, însă niciunul nu este atât de ofensator, lipsit de bun gust și îngrozitor precum acesta. Violența sadică și secvențele gratuite de tortură sunt prezente pe tot parcursul filmului care s-a vrut a fi un horror supranatural, însă a devenit o peliculă numai bună de aruncat la gunoi.

Cele mai proaste filme din 2019: The Hustle

Distribuție: Anne Hathaway, Rebel Wilson, Tim Blake Nelson, Timothy Simons

La prima vedere, filmul se dorea un fel de remake al celebrei comedii clasice Dirty Rotten Scoundrels, dar de această dată rolurile principale fiind interpretate de două actrițe foarte populare: Anne Hathaway și Rebel Wilson. Cu toate acestea ideea și modul în care a fost transpusă pe ecrane au fost incredibil de neinspirate și de previzibile, glumele răsuflate iar criticii și cinefilii nu au găsit chiar niciun cuvânt de laudă la adresa acestei pelicule. Și pe bună dreptate!

The Kitchen

Distribuție: Melissa McCarthy, Tiffany Haddish, Elisabeth Moss

Pe hârtie, The Kitchen – o adaptare a romanului cu același nume – părea destul de palpitant. Avea o premisă interesantă (trei casnice care preiau afacerile familiei după ce soții lor mafioți ajung la închisoare) iar din distribuție fac parte trei actrițe cunoscute, apreciate și talentate. Și totuși, filmul a ajuns în topul celor mai proaste pelicule ale anului. Căci asta se întâmplă când acțiunea nu este consecventă, chimia dintre protagoniste lipsește cu desăvârșire, iar regia lasă mult de dorit.

What Men Want

Distribuție: Taraji P. Henson, Aldis Hodge, Richard Roundtree, Wendi McLendon-Covey. Tracy Morgan

S-a vrut un remake al filmului What Women Want, însă rolul principal fiind interpretat de o femeie. Era clar de la bun început că va fi un eșec, iar vizionarea lui nu ne-a determinat să râdem copios așa cum era de așteptat de la o comedie. Filmul este abundent în glume sexiste și de prost gust, personajele nu sunt deloc credibile, iar interpretarea lui Henson lasă mult de dorit.

X-Men: Dark Phoenix

Distribuție: Sophie Turner, James McAvoy, Jennifer Lawrence, Jessica Chastain, Michael Fassbender, Nicholas Hoult, Evan Peters, Olivia Munn

Dark Phoenix ar fi trebuit, în teorie, să fie multe: o adaptare spectaculoasă a uneia dintre cele mai de succes benzi animate Marvel, un final inspirat al francizei X-Men pe care fanii îl meritau și îl așteptau, pe scurt, un film de succes. Însă, din cauza numeroaselor modificări făcute la scenariu (din cauza asemănărilor cu Captain Marvel) și a inexperienței regizorului Simon Kinberg, filmul a fost departe de ceea ce se dorea și a dezamăgit pe bună dreptate.

Citește și:
10 filme romantice pe care merită să le vizionezi într-o seară petrecută acasă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cele-mai-proaste-filme-din-2019-694555/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si