După trei ani jumate de discuții, certuri și amânări, Marea Britanie va deveni astăzi prima țară care va părăsi Uniunea Europeană. Cu toate astea, va exista o perioadă de tranziție până pe 31 decembrie 2020, în care vor fi respectate reglementările europene, timp în care vor avea loc negocieri cu privire la viitoarele relații bilaterale. Ce înseamnă asta pentru românii care vor să călătorească în UK?
Până la sfârșitul anului, condițiile de Marea Britanie nu se schimbă, deci nu va fi nevoie de vize sau pașapoarte. De asemenea, tarifele de roaming vor rămâne neschimbate. Dar pentru că negocierile privind viitoarea colaborare nu pot începe mai devreme de februarie, ce se va întâmpla după 1 ianuarie 2021 este însă neclar. „Orice s-ar întâmpla, libertatea de mișcare și abilitatea de a lucra în Marea Britanie fără permis de muncă, se va încheia’, a declarat Priti Patel, Secretar de Stat la Ministerul de Interne al Marii Britanii.
Fran Downton, director executiv al Tourism South East spune că „în perioada inițială de tranziție, cei care vor vizita Marea Britanie nu vor observa probabil mari schimbări. Zborurile vor avea loc la fel ca până acum, iar cetățenii europeni vor putea să călătorească doar cu buletinul’. Cu toate astea, chiar și în cazul în care negocierile dinter Marea Britanie și Uniunea Europeană se vor încheia cu succes, există posibilitatea instituirii unor ghișee separate la vamă în aeroporturi și la terminalele pentru feriboturi.
Cele mai citite articole
Acest lucru ar putea duce la întârzieri foarte mari, mai ales în aeroporturi deja foarte aglomerate, cum e Heathrow sau în porturi cum sunt Dover sau Calais (Franța). „Dificultatea stă în faptul că țările din UE au obligația de a trata diferit cetățenii non-UE. Asta va duce la întârzieri la granițe, pentru că nicio țară nu are o capacitate de primi imigranți atât de mare cât ar fi necesar’, a declarat Tom Jenkins de la Asociația pentru Turism European.
Oficiali ai guvernului britanic au spus și că este posibil ca cei care vor dori să conducă în Marea Britanie să aibă nevoie de un carnet de conducere internațional, un „green card’ special de la compania de asigurări și un stiker cu GB pe bara de protecție. De asemenea, asigurările de sănătate europene nu vor mai fi valabile în Regatul Unit, așa că o vizită aici va deveni mult mai scumpă. Nu se știe încă cât va costa viza, cert este că un turist va putea sta aici timp de 3 luni, după care va trebui să se întoarcă în țara de origine.
Citește și:
Regina Elisabeta a II-a încalcă o regulă importantă vorbind despre Brexit
Foto: Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro