Dragul meu vecin… O scrisoare de la Roxana Voloșeniuc

Dragul meu vecin… O scrisoare de la Roxana Voloșeniuc

Dragul meu vecin,

Mă numesc Roxana Voloșeniuc și locuim la aceeași scară. Nu ne cunoaștem, ne-am mai văzut întâmplător la lift sau atunci când mai ieșeam în parc cu copiii (rar, pentru că plec dimineața și mă întorc seara târziu), iar în weekend nu prea stau în țară.

Știu că sunteți singur (de fapt, nu știam, mi-a spus acum Ivan, băiatul meu de 9 ani, eu nu băgasem de seama, sunt ocupată, v-am zis), și probabil în aceste zile îngrozitoare pe care le trăim sunteți speriat. Și e de înțeles. Și noi suntem speriați. Noi, ăștia tineri și puternici, îmbuibați deja cu vitamina C. Tocmai ce „ne-am asigurat”, am devalizat magazinele, am cumpărat mii de cutii de paste, pungi de făină, hârtie igienică… Iar acum stăm în case, ne uităm la televizor sau pe Instagram și bombănim: ba că ministrul X nu și-a făcut treaba, ba că autoritățile sunt, iar, depășite…

Asta în timp ce alții, „mai curajoși” (a se citi idioți) dintre noi sunt încă la terase. Deh, sunt tineri și lor nu li se întâmplă nimic, e doar o răceală.

Ne cerem scuze pentru ei, pentru că știm că pentru dumneavoastră, ca pentru orice om mai vulnerabil, „doar o răceală” poate fi fatală.

Tocmai pentru că nu avem soluții la inconștiența lor, vă rog pe dumneavoastră în schimb. Stați în casă și spuneți-mi de ce aveți nevoie. Vă aducem noi, vom sta noi la cozi pentru dumneavoastră.

Sunați-mă ori de câte ori aveți nevoie. Pentru că nu mai sunt ocupată, acum am probleme mai importante de rezolvat.

Cu drag,
Roxana

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/dragul-meu-vecin-o-scrisoare-de-la-roxana-voloseniuc-714264/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania