Prima pagină » Alexandru Tomescu la Winchester Cathedral, alături de Royal Philharmonic Orchestra

Alexandru Tomescu la Winchester Cathedral, alături de Royal Philharmonic Orchestra

Autor: admin
0 comentarii

Alexandru Tomescu la Winchester Cathedral, alături de Royal Philharmonic Orchestra

Pe 1 mai 2019 violonistul român Alexandru Tomescu a concertat, pe faimoasa scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra.

Alexandru Tomescu a revenit și vineri, pe 3 mai, în fața englezilor melomani, cu un repertoriu fabulos, potrivit până la perfecțiune pentru scena din spectaculoasa catedrală gotică Winchester.

Alexandru Tomescu a spus că, pentru el, acest concert este „un vis împlinit”: „Primul meu concert împreună cu Royal Philharmonic Orchestra, la Londra, dirijată de Gabriel Bebeşelea, a fost o seară magică, pur şi simplu. Este imposibil de exprimat în cuvinte bucuria pe care am simţit-o cântând alături de aceşti muzicieni minunaţi. Mulţumesc din toată inima ICR şi ICR Londra, pentru că au făcut posibil acest concert pe care îl voi ţine minte toată viaţa.”

Cele două concerte au fost organizate de ICR Londra în parteneriat cu Royal Philharmonic Orchestra, cu sprijinul Ambasadei României în Marea Britanie, şi sunt incluse în programul cultural ce marchează Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.

În programul concertului de pe 1 mai au fost incluse „Suita Nr. 2” de George Enescu şi „Balada pentru vioară şi orchestră” de Ciprian Porumbescu, „Concertul Nr. 3 pentru vioară” al lui Saint-Saëns, şi ultima simfonie a lui Mozart, „Simfonia Nr. 41”.

Winchester Cathedral, unde a avut loc concertul de vineri seară, este una dintre cele mai mari şi spectaculoase catedrale gotice din Europa. Alexandru Tomescu a mai concertat și înainte alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Chris Petrie, promotor neobosit al muzicii româneşti în Marea Britanie. În seara de vineri s-a interpretat „Concertul pentru Vioară Nr. 3” de Saint-Saëns şi „Balada pentru vioară şi orchestră” de Ciprian Porumbescu.

Evenimentul a inclus, ca eveniment special, premiera mondială a „Simfoniei Nr. 2” sau „Simfonia Hampshire”, cea mai recentă compoziţie semnată de Călin Humă, rezident al acestei regiuni britanice care i-a inspirat lucrarea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/alexandru-tomescu-la-winchester-cathedral-alaturi-de-royal-philharmonic-orchestra-659467/

S-ar putea sa te intereseze si