Prima pagină » Am întrebat 10 bărbați ce cred despre Valentine’s Day, iar răspunsurile lor te vor surprinde

Am întrebat 10 bărbați ce cred despre Valentine’s Day, iar răspunsurile lor te vor surprinde

Autor: admin
0 comentarii

Am întrebat 10 bărbați ce cred despre Valentine’s Day, iar răspunsurile lor te vor surprinde

A găsi 10 bărbați care să ne spună cu sinceritate ce cred despre aceste două sărbători dedicate dragostei nu a fost deloc ușor. Am apelat la colegi de muncă, prieteni, iubit (măcar așa știu la ce să mă aștept), fost iubit (iar răspunsul lui explică multe), chiar și simple cunoștințe de pe Facebook sau Instagram cu care nu interacționasem decât la cel mai mic nivel. Și a urmat o lungă perioadă de insistențe, de reamintiri, de încercări de convingere că este doar o întrebare la care așteptăm un răspuns simplu, dar justificat.

Să nu ne înțelegi greșit, articolul nostru nu se vrea a fi o dovadă științifică legată de Valentines Day și despre cum văd bărbații această zi, ci doar o încercare de a intra un pic în mintea lor. Am abordat bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, căsătoriți, logodiți, implicați în relații de lungă durată sau, din contră, singuri și în căutarea unei partenere.

Și trebuie să recunoaștem că răspunsurile ne-au surprins într-o anumită măsură, deși, așa cum vei citi mai jos, există o părere majoritară și care va dezamăgi cu siguranță pe cele dintre voi care așteptați aceste două zile ale iubirii.

Toader este căsătorit de foarte mulți ani, are o fetiță superbă de trei ani și recunosc că rar am întâlnit un bărbat atât de îndrăgostit de soția lui. Cu toate acestea, părerea lui despre Valentines Day este vehementă: „Orice sărbătoare care aduce fericire este bine-venită. Dar Valentines Day este o sărbătoare care nu are nicio legatură cu România, fiind pur comercială, iar Dragobete, pentru cea mai mare parte a românilor, nu există pentru că nu a fost promovat. Așa că pentru mine niciuna nu înseamnă nimic. Dacă până la acea dată nu ai zis te iubesc sau nu ai adus o floare soției sau iubitei, atunci ești penibil să vii în acea zi cu ceva”.

Părerea lui este împărtășită parțial și de colegul lui de birou, Sebastian. „Două sărbători fără rost, care pun presiune pe ambii membri ai unui cuplu ca să facă ceva deosebit și să cumpere cadouri la suprapreț. De Dragobete n-am auzit până acum 15 ani, iar de Valentine’s Day m-am săturat să aud. Nu îl sărbătorim, dar tot îi cumpăr flori și poate și bomboane.”

Mezinul grupului nostru de intervievați este Adrian, în vârstă de 23 de ani, care are o relație de doi ani, adoră să facă gesturi romantice, însă nu la anumite date prestabilite. „Îmi iubesc prietena, îmi place să fac cadouri, uneori extravagante, alteori din suflet și mereu cele din ultima categorie sunt mult mai apreciate. Nu văd de ce ar trebui să îmi arăt sentimentele doar într-o singură zi – sau două – doar pentru a demonstra că iubesc pe cineva”.

Trecem și la „decanul de vârstă”, Ovidiu, 45 de ani, divorțat recent. „Atunci când a început nebunia cu Valentine’s Day în România m-am lăsat dus de val, la fel ca mulți alți bărbați. Credeam că dacă îmi copleșesc iubita, devenită ulterior soție, acum fostă soție, cu cadouri, ea va fi impresionată și mă va iubi și mai mult. M-am înșelat amarnic. Nici măcar cadoul de anul trecut, un city break la Paris, nu s-a dovedit a fi un cadou apreciat”.

George, 28 de ani, este mai pragmatic și crede că totul se reduce la marketing, însă pare mai deschis la ideea de a sărbători de Dragobete: „Ca să-ți răspund direct la întrebare, fără ocolișuri. Nu, nu mi place Valentine’s Day. Nu e sărbătoarea noastră, e importată în scop comercial. Dacă în alte țări se fac bani buni din asta, mai ales în State, probabil și la noi tot de asta și-a făcut loc. E păcat că de Dragobete parcă lumea nu mai are reacție, se consumă total de V-Day. Nu te gândi că nu mi place să fac cadouri, mai ales când vine vorba de persoană iubită, dar jur că simt marketing și nu altceva. E în aceeași categorie cu Halloween-ul”.

Și Robert, 32 de ani, vede Valentine’s Day ca pe o zi construită în jurul campaniilor de publicitate. „Chiar dacă, printr-o minune, aș uita că se apropie 14 februarie, cu minim o săptămână înainte, încep să fiu bombardat de reclame, newsletter-e, postări de Facebook care țin să îmi reamintească de fapul că trebuie să arăt în acea zi că iubesc. Serios? De când iubirea înseamnă o zi? Sau două? Eu prefer să iubesc atunci când simt, nu să mă iau după calendar”.

Dan, 36 de ani, nu este deloc de acord cu această sărbătoare și recunoaște că egoismul este principalul motiv. „Ne-am obișnuit să luăm de la alții totul. Mă enervează la culme când văd reclame de genul ‘De Valentine’s Day, răsfaț-o cu un inel cu diamant’. De ce? De ce numai eu să cumpăr? Niciodată nu am primit nimic cadou de această zi deși în alți ani obișnuiam să fac cadouri. Așa sunt eu, mai egoist, dar cred ca dacă un cuplu decide să petreacă de această zi, eforturi ar trebui să fie reciproce”.

Pe Tavi, 31 de ani, întrebarea mea l-a luat prin surprindere, probabil și din acest motiv a avut nevoie de o săptămână ca să îmi răspundă. „Ce cred eu sincer despre Valentine’s Day? Nu mi-am pus niciodată problema. M-am obișnuit cu gândul că trebuie să mă duc la iubită cu flori și ceva cadouri, să îi spun că o iubesc și să văd că ea este fericită. Cred că a devenit o rutină. Și o să mă opresc cu declațiile aici din simplul motiv pentru că sunt convins că va citi articolul și nu aș vrea să o dezamăgesc”.

Raul nu are o părere atât de negativă despre Valentine’s Day și dintr-un simplu motiv. „Îmi place să răsfăț persoana de lângă mine. Cu cadouri, gesturi romantice, chiar sunt genul de bărbat care arată ce simte cu adevărat. Atât de Valentine’s Day, cât și de Dragobete, sau orice alte ocazii. Singura parte nefericită este că în ziua de azi puține sunt femeile care apreciază sentimentele și nu cadourile scumpe, poate că acesta este și motivul pentru care anul acesta sunt singur de Valentine’s Day”.

Am lăsat la final și singura părere 100% pro Valentine’s Day. Este cea a lui Alexandru, 33 de ani, care s-a logodit recent și s-a mutat cu iubita în Roma. „Mie mi-a plăcut mereu ideea de a sărbători dragostea. Nu mă rezum la o zi sau două, însă îmi place întreaga atmosferă romantică pe care o văd în jurul meu în luna februarie. Nu are legătură cu a face cadouri sau a-i cumpăra flori. Gesturile romantice contează în orice altă zi, însă în ultimii ani chiar am așteptat Valentine’s Day cu nerăbdare și mereu am pregătit persoanei iubite o surpriză romantică.”

Nu ar fi greu să tragem o concluzie dacă ne luăm după aceste păreri. Suntem însă convinse că există mult mai mulți bărbați care preferă să sărbătorească Valentine’s Day și Dragobete decât cei pe care i-am luat noi la întrebări. Așa cum știm cu și mai multă convingere că numărul celor care văd în aceste sărbători doar marketing și publicitate este copleșitor.

Citește și:
Cadouri extravagante făcute și primite de vedete de Valentines Day

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/am-intrebat-10-barbati-ce-cred-despre-valentines-day-iar-raspunsurile-lor-te-vor-surprinde-645257/

S-ar putea sa te intereseze si