Cei mai mulți plănuiesc, odată cu jumătatea lunii mai, și o reluare a recrutărilor, în condițiile în care tot pentru aceeași perioadă este așteptată și reîntoarcerea treptată a angajaților la birouri, dar și o relaxare a măsurilor de distanțare socială.
„Ultima lună a marcat o încetinire sau, în unele cazuri, chiar o blocare a activităților multor companii. Sigur că au fost și industrii care au explodat în această perioadă și aici mă refer la curierat, retail sau farma, care au înregistrat creșteri ale vânzărilor, însă, la nivel general, s-a resimțit un punct de recul. Cu toate acestea, primim zilnic de la clienți semnale că revenirea se apropie și încep să-și pregătească terenul de pe acum. Alături de ei, depunem eforturi în aceeași direcție, astfel încât să repornim împreună piața muncii cât mai rapid”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
În acest context, eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare online de pe piața locală, pune la dispoziția clienților Restart Ad, un anunț gratuit în ediție limitată, menit să vină în sprijinul companiilor care au acum nevoie să își extindă echipele sau care plănuiesc să facă acest lucru în perioada imediat următoare. „Până pe 15 mai, companiile au acces nelimitat la acest anunț care este complet gratuit. Cu alte cuvinte, pot publica oricâte joburi își doresc până își găsesc candidații potriviți. Este un anunț care se adresează atât companiilor mari, cât celor mici și mijlocii, inclusiv startup-urilor care nu erau familiarizaet cu platforma noastră”, explică Bogdan Badea.
Cele mai citite articole
Noul anunț vine în completarea unei serii de măsuri lansate de la jumătatea lunii martie, care fac parte dintr-un efort mai amplu de revenire a pieței muncii. „În ceea ce-i privește pe angajatori, le-am pus la dispoziție video interviul – un mijloc sigur, atât pentru ei, cât și pentru candidați, de organiza interviuri de angajare fără a avea contact direct. Totodată, organizăm în mod regulat webinarii cu specialiști care răspund celor mai fierbinți subiecte ale momentului, de la gestionarea echipelor, de la distanță, până la cum putem avea grijă de sănătatea emoțională a angajaților noștri, în această perioadă dificilă”, mai spune Bogdan Badea.
Pe de altă parte, pentru candidați și în special pentru aceia care au rămas fără job, eJobs oferă consiliere profesională gratuită prin intermediul liniei telefonice scurte – 021.9124. Zilnic, sute de candidați apelează acest număr și sunt ajutați să găsească o alternativă profesională, să își creeze CV-ul sau chiar să aplice.
„Ca lider de piață, avem o obligație să facem un pas în față și să depunem toate eforturile pentru a restarta business-urile. Nu putem aștepta ca lucrurile să se întâmple de la sine, de aceea toate demersurile noastre din perioada imediat următoare se vor concentra în această direcție – este ceea ce așteaptă de la noi atât candidații, cât și angajatorii”, declară CEO-ul eJobs România.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro