Câinii salvatori din România caută victimele cutremurului din Albania

Câinii salvatori din România caută victimele cutremurului din Albania

Câinii participă la misiune alături de stăpânii lor, Vlad Popescu și Romică Chințoi, ambii voluntari la Clubul Câinilor Utilitari (CCU) din București. Aceștia au decolat marți seară cu două aeronave Hercules de la Baza aeriană 90 cu destinația Tirana.

Echipele române intervin de miercuri dimineață, în sprijinul autorităților din Albania, în urma cutremurului în care peste 40 de persoane au decedat. Echipele de intervenție au reușit alături de câinii special antrenați să recupereze de sub dărâmături mai multe persoane decedate, printre care și un cuplu, pe care salvatorii i-au găsit îmbrățișați.

Este o misiune grea pentru noi, fiind practic prima intervenție reală a clubului în caz de cutremur. De asemenea, au fost numeroase replici care ne-au pus în dificultate, deoarece sunt mult cladiri grav avariate și care riscă să se prabușească în orice moment. Sperăm să se încheie curând căutările și să ne întoarcem acasă cu bine, atât noi, cât și cățeii’, a declarat de la fața locului Vlad Popescu,  fondator al Clubului Câinior Utilitari.

Un câine salvator are eficiență sporită în detecția persoanelor surprinse în astfel de situații. Acesta se deplasează rapid prin dărâmături și poate pătrunde în zone periculoase și spații înguste, fiind astfel esențiali în localizarea victimelor. Pregătirea unui astfel de câine însumează aproximativ 1000 de ore de antrenament și simulari de cutremur în diferite condiții meteo și în zone greu accesibile pentru oameni’, a declarat Romica Chintoi, voluntar la Clubul Câinilor Utilitari.

Cele două echipele om-câine ale CCU prezente în Albania sunt atestate în cadrul programelor organizate de Ministerul Afacerilor Interne la Centrul Chinologic „Aurel Greblea” – Sibiu, iar intervenția din Albania are loc în cadrul protocolului semnat de CCU cu Departamentul pentru Situații de Urgență.

*Clubul Câinilor Utilitari este o organizație non-profit ce are ca scop formarea de echipe om-câine, pentru activități de căutare și salvare în mediu urban și natural, pentru a localiza persoane dispărute sau supraviețuitori prinși sub dărâmături în urma unor evenimente precum cutremure sau alunecări de teren. În cadru ONG-ului sunt 10 câini atestați  dintre care: 4 cu dublă atestare pentru căutare în mediu urban (dărâmătură, cutremur) și natural (pădure, câmpie), 4 cu atestat pentru căutarea în mediu natural și 2 pentru căutarea în mediu urban. Pe lângă aceștia, alți 10 câini sunt în curs de pregătire și atestare.

**Clubul Câinilor Utilitari își desfășoară activitatea exclusiv pe baza de voluntariat, iar pentru a susține pregatirea câinilor pentru intervenții puteți dona aici: https://doneaza.pago.ro/caini-de-utilitate-sociala/

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cainii-salvatori-din-romania-cauta-victimele-cutremurului-din-albania-687547/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania