O vorbă spune faptul că „prima dragoste nu se uită niciodată” și suntem în totalitate de acord de ea!
Nu contează cât de multe relații și experiențe ai avut până în prezent, însă, în mod cert, prima dragoste nu se va uita niciodată. Emoțiile vor fi mereu acolo in interiorul nostru deoarece marchează un început pentru noi. Chiar dacă finalul nu a fost unul fericit, important este să apreciezi fiecare experiență așa cum este.
Conform specialiștilor, nu putem uita prima dată când ne-am îndrăgostit cu adevărat deoarece în acel moment, se formează o legătură emoțională foarte puternică. Uneori, ne îndrăgostim chiar și atunci când nu suntem pe deplin pregătite pentru asta și suntem luate prin surprindere. Chiar dacă îți poate fi frică la început, face parte din experiențele din viața noastră de care noi trebuie să trăim pentru a ne dezvolta.
Îți amintești involuntar de asta și de experiențele frumoase petrecute alături de fostul iubit
Atunci când ne îndrăgostim, putem deveni ușor iraționale și putem acționa destul de impulsiv. Însă, motivul pentru care se întâmplă asta are în vedere nivelul de dopamină din creier care crește în momentul în care iubim cu adevărat. Dopamina face parte dintre principalii răspunzători de senzațiile noastre. Un alt lucru care se întâmplă în creierul nostru atunci când ne îndrăgostim are legătură cu nivelul de serotonină, cunoscută și sub numele de hormonul fericirii.
Foarte multe dintre noi ne îndrăgostim pentru prima dată încă de la vârsta adolescenței, perioadă când încă nu conștientizăm foarte bine ce impact poate avea dragostea asupra noastră. Pe lângă asta, este și o vârstă la care avem pentru prima dată relații intime, iar acest lucru ne face să ne gândim tot timpul la acel moment.
Prima dragoste va avea un impact și asupra viitoarelor relații
În momentul în care ai avut o relație foarte bună cu primul tău iubit, cu toate că ați decis să vă despărțiți, vei avea tendința de a vrea ca în fiecare relație lucrurile să decurgă la fel. Însă, trebuie să conștientizezi faptul că fiecare experiență este diferită și fiecare individ vine cu propriul său bagaj emoțional. Atunci când sentimentele noastre au fost cu adevărat intense, vom vrea să retrăim acele momente.
Cu toate astea, nu este bine să rămâi conectată în trecut, ci să apreciezi momentele trăite în prezent. Prima dragoste va avea un impact asupra celorlalte relații deoarece te va învăța ce anume a funcționat în acea relație, și ce anume nu. Însă, nu ar trebui să ții cont de asta, ci mai degrabă să te lași ghidată de ceea ce simți. Pe lângă asta, înveți cum anume să treci peste o despărțire, care știm și noi că unele dintre ele pot fi destul de dificile și marcante pentru noi.
Vei învăța cum anume îți dorești să fii tratată într-o relație, ce anume îți dorești de la un partener, care sunt compromisurile pe care ești dispusă să le faci și pe care nu. Însă, chiar dacă pare că nu poți uita niciodată prima dragoste, cu timpul vei avea parte de alte experiențe care te vor marca.
Citește și:
10 motive care te vor convinge că nu este o idee rea să te îndrăgostești de cel mai bun prieten
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro