Prima pagină » Cele 5 reguli pe care trebuie să le respecți dacă vrei să te desparți amiabil de partener

Cele 5 reguli pe care trebuie să le respecți dacă vrei să te desparți amiabil de partener

Autor: admin
0 comentarii

Cele 5 reguli pe care trebuie să le respecți dacă vrei să te desparți amiabil de partener

Atunci când nu te mai simți apreciată în relația în care ești, nu mai ai încredere în partener, nu mai ai aceleași sentimente ca la început, sau mai mult, intervine chiar și infidelitatea din partea lui, atunci în mod cert te gândești să te desparți de el. 

Despărțirile sunt unul dintre cele mai grele momente dintr-o relație, mai cu seamă când nu îți dorești asta deoarece te-ai implicat emoțional și ai depus efort pentru a face relația să funcționeze. Iar tocmai de asta, indiferent de sentimentele pe care le ai față de partener, dacă simți că relația nu mai funcționează, alege să te desparți de el și să îți cauți fericirea în altă parte.

De cele mai multe ori, nu conștientizăm faptul că ne facem extrem de mult rău atunci când acceptăm să fim într-o relație cu un bărbat care nu ne iubește sau nu ne apreciază la adevărata valoare. Acest lucru are un puternic impact asupra noastră și ne poate face să nu mai avem atât de multă încredere față de noi.

Astfel, iată care sunt cele 5 reguli pe care trebuie să le respecți dacă vrei să te desparți de partener într-un mod amiabil:

1. Gândește-te bine înainte de a-i spune că vrei să vă despărțiți

Înainte de a lua orice decizie care te poate afecta, încearcă să cântărești foarte bine situația și să vezi ce anume ar fi în avantajul tău. Dacă decizi că este momentul să vă despărțiți, atunci trebuie să găsești modalitatea potrivită prin care să îi spui acest lucru și să nu îl rănești. Însă, nu ar trebui să îi ascunzi acest lucru deoarece el va observa din partea ta o atitudine din care poate înțelege altceva. 

2. Nu posta pe rețelele de socializare detalii despre depărțire

Cele mai citite articole

Avem tendința de a ne expune toate momentele pe rețelele de socializare, însă este o mare greșeală deoarece prin acest mod nu faci decât să amplifici situația și să vă simțiți amândoi inconfortabil. Alege să păstrezi aceste detalii doar între voi și să îți găsești puterea să treci peste și să nu cauți validarea prin intermediul diferitelor platforme de socializare. 

3. Nu vorbi despre despărțire cu prietenii comuni

Știm că despărțirile sunt grele, iar în acele momente avem nevoie de sprijinul prietenilor și a familiei. Însă, în același timp este o greșeală să vorbești cu prietenii pe care îi aveți în comun despre detalii cu privire la motivele despărțirii sau anumite aspecte intime dintre voi. Astfel că nu oferi foarte multe detalii și păstrează-le doar pentru tine. 

4. Păstrează-ți respectul față de el

Când ne gândim la o despărțire, vrem să nu mai auzim niciodată în viața noastră, dacă se poate, de fostul partener. Dar, știm și noi că nu se poate acest lucru, iar din acest motiv trebuie să îți tratezi cu respect foștii parteneri, chiar dacă poate părea greu. Important este să ai în minte faptul că, la un moment dat al vieții, reprezenta pentru tine cea mai importantă persoană. Chiar dacă relația nu a funcționat, amintește-ți cu bucurie de momentele frumoase petrecute alături de el. 

5. Nu te implica într-o altă relație până nu ești pregătită

După ce trecem printr-o despărțire, putem avea tendința de a ne implica imediat într-o altă relație deoarece credem că prin acest mod ne putem reface. Însă, realitatea ne demonstrează faptul că este mult mai bine dacă îți acorzi timp și petreci o perioadă singură, pentru a-ți da seama cu adevărat de ceea ce îți dorești de la o relație și care sunt așteptările tale de la un partener, dacă le ai desigur. 

Citește și:
Crezi că partenerul te iubește? Iată 7 semne care îți vor demonstra acest lucru

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cele-5-reguli-pe-care-trebuie-sa-le-respecti-daca-vrei-sa-te-desparti-amiabil-fata-de-partener-684990/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si