Pentru că tot mai multă lume lucrează zilele astea de-acasă, UE a făcut un apel zilele trecute la serviciile de streaming pentru a limita calitatea serviciilor, astfel încât să rețeaua să nu cedeze pentru că am ajuns să stăm pe net mai mult ca niciodată. Unele s-au conformat deja, dar stai liniștit, nu e o tragedie că acum vei vedea filmele sau serialele preferate în format standard în loc de HD. Și pentru că începe weekend-ul, ți-am pregătit o listă de seriale tocmai bune de binge-uit într-un timp cât mai scurt.
Ozark
Familia Byrde face un pact cu diavolul atunci când acceptă să spele bani pentru un cartel mexican de droguri într-un orășel de munte. Aceștia au ajuns scufundați în datorii, iar sfârșitul sezonului doi ne-a lăsat într-un moment de maxim suspans. Cu atât mai bine că sezonul numărul trei tocmai și-a făcut apariția pe Netflix. Atât povestea care te ține cu sufletul la gură, cât și interpretările puternice ale lui Jason Bateman, Laura Linney și Julia Garner sunt un motiv serios pentru a binge-ui Ozark, în caz că l-ai ratat până acum.
Black Mirror
O memă care circula zilele astea zicea că în această perioadă trăim ca într-un episod prost din Black Mirror. Iar cine a văzut măcar un episod din serialul SF, știe foarte bine la ce se referă. Cele 19 episoade ale acestuia nu au legătură unul cu celălalt și imaginează de fiecare dată un viitor distopic, dar care este legat de prezent mai mult decât am vrea să recunoaștem. Impactul pe care evoluția tehnologică îl are asupra societății moderne este o temă recurentă.
Fleabag
Creat și scris de Phoebe Waller-Bridge, Fleabag spune povestea unei londoneze lipsită de inhibiții sexuale, dar cu probleme emoționale care nu se pot rezolva doar cu o vizită la terapeut. De altfel, Waller-Bridge este și cea care o joacă pe protagonistă, aruncându-se fără plasă de siguranță asupra unui rol care nu duce lipsă de emoții negative, care ies la iveală atunci când umorul (negru) ia o pauză. Serialul a plecat cu cele mai importante premii (la categoria lui) de la ultima gală a premiilor Emmy, iar faptul că episoadele durează doar 20 de minute îl face perfect pentru a fi văzut dintr-o suflare.
Maniac
Emma Stone și Jonah Hill sunt protagoniștii acestei producții Netflix bazate pe serialul norvegian cu același nume. Annie și Owen sunt doi pacienți cu probleme mintale care se întâlnesc din întâmplare și descoperă că au o legătură foarte puternică. Lăudat pentru narațiunea complexă, imaginea superbă și actorii de excepție, Maniac a fost considerat unul dintre cele mai originale seriale din 2018.
Sharp Objects
Atmosfera sumbră a miniseriei HBO Sharp Objects va rămâne cu tine mult după ce vei fi terminat ultimul episod. Camille (Amy Adams) se întoarce în orașul natal pentru a afla mai multe despre crima oribilă care a destabilizat comunitatea și dispariția unei adolescente. Încercând să deslușească misterul, aceasta va trebui să se confrunte cu propriile traume și amintiri din copilărie.
Enlightened
Laura Dern, care ar merita un Oscar și atunci când iese din casă, este protagonista acestui serial de comedie subevaluat, pe care merită să arunci un ochi weekend-ul ăsta. După ce cariera lui Amy se duce naibii, aceasta are parte de o serie de revelații filosofice cu care înceaercă să se auto-iluzioneze și să treacă peste un moment extrem de dificil al vieții ei.
Citește și:
10 filme pe care merită să le vezi deoarece vei râde copios
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cele-mai-bune-seriale-pe-care-sa-le-vezi-intr-un-weekend-713983/