Prima pagină » Cele mai vehiculate 10 mituri despre infidelitate și cum stau lucrurile de fapt în realitate

Cele mai vehiculate 10 mituri despre infidelitate și cum stau lucrurile de fapt în realitate

Autor: admin
0 comentarii

Cele mai vehiculate 10 mituri despre infidelitate și cum stau lucrurile de fapt în realitate

Când oamenii află despre infidelitate obișnuiesc să se lanseze în tot felul de presupuneri și își dau cu părerea de ce X a înșelat pe Y. Adevărul e, însă, că resorturile infidelității sunt uneori greu de detectat și că nu există motive sau circumstanțe universal valabile. Chiar dacă la rândul tău ai fost înșelată s-ar putea să nu-i înțelegi niciodată pe cei care o fac sau pe cei care decid să rămână într-o relație, chiar și după ce partenerul tău a avut o aventură (dovedită, recunoscută și asumată).

Trăim într-o cultură care pune la colț infidelii (dar uneori chiar și pe cei care sunt înșelați) și care vehiculează multe păreri în legătură cu acest păcat. Cele mai multe dintre aceste opinii sunt, de fapt, niște mituri.

De aceea, noi am alcătuit o listă cu cele mai vehiculate 10 mituri despre infidelitate și le-am demontat pe fiecare în parte, arătându-ți cum stau lucrurile, de fapt, în realitate:

1. Cei mai mulți dintre cei care înșală chiar căutau o aventură în momentul în care (li) s-a întâmplat

De fapt, în majoritatea situațiilor, o aventură apare în viața cuiva exact atunci când se așteaptă cel mai puțin. Mai ales în cazul în care partenerul care a înșelat a făcut asta cu o singură persoană. Cele mai multe aventuri încep ca o prietenie, care devine din ce în ce mai intimă, și care se poate transforma treptat într-o relație amoroasă în toată regula.

2. Majoritatea celor care înșală o fac cu persoane mai tinere și mai atractive

Gândește-te la toți acei actori care își înșală soțiile la fel de celebre și de superbe cu menajere, bone, dansatoare, deloc mai tinere sau mai sexy. Poate că în filme oamenii de afaceri plini de succes au o aventură cu tânăra secretară, dar în realitate amantele aproape niciodată nu sunt mai tinere, mai frumoase sau mai bogate decât soțiile.

3. Aproape întotdeauna aventurile duc la destrămarea relațiilor

Mai mult de jumătate din căsnicii supraviețuiesc infidelității. Chiar dacă relația se va destrăma din alte cauze în viitor, multe cupluri descoperă (cu surprindere) că pot rămâne împreună chiar și după aventura unuia dintre parteneri.

4. O aventură va fi întotdeauna urmată de o alta

Poate că este valabil în cazul unora (care au multiple aventuri cu multiple persoane), dar în cele mai multe cazuri infidelitatea este un episod singular. Ceea ce se întâmplă după o aventură poate să reconfigureze sensul unei relații: fie să o facă mai stabilă, fie să o destrame cu totul. După consumarea unei aventuri, infidelul poate fi foarte decis să-și îndrepte greșeala și să se străduiască să facă relația să funcționeze mult mai bine decât înainte.

5. Infidelitatea apare în cuplurile în care ceva merge prost

Cele mai citite articole

Hai să-ți împărtășesc ceva: în toate cuplurile există ceva care merge prost! Poate că o aventură reflectă faptul că cei doi parteneri nu știu cum să-și comunice problemele din relație sau cum să și le rezolve. Existența problemelor într-o relație nu justifică infidelitatea.

6. Aventurile se reduc la sex

În realitate, multe aventuri apar din nevoia unuia dintre parteneri de afecțiune și conexiune emoțională. Uneori, aventura nici măcar nu se traduce prin sex. Este evident că apropierea emoțională duce, de multe ori, la intimitate fizică, dar nu sexul este (întotdeauna) intenția originară.

7. Dacă nu e sex nu putem vorbi de o aventură

Dacă încerci să te consolezi cu asta, eu zic să nu te îmbeți cu apă rece. Multe aventuri nici măcar nu implică contactul fizic. Dacă partenerul tău stă treaz jumătate de noapte și îi trimite în secret mesaje unei foste colege de liceu, regăsită pe Facebook, împărtășindu-i cele mai intime gânduri, eu cred că asta e chiar mai grav decât o partidă de sex. Atunci când iubitul tău dezvoltă o conexiune puternică cu cineva care reprezintă un potențial partener pentru o aventură este și asta o formă de infidelitate.

8. Înșelatul nu are legătură cu sexul, ci cu alte probleme din relație

Așa cum este un mit cel conform căruia cauza tuturor aventurilor este o viață de cuplu plictisitoare (sau, cu alte cuvinte, sex nesatisfăcător în relația oficială), tot astfel este un mit și cel care spune că infidelitatea este determinată de nevoi emoționale neîmplinite. Pentru unele persoane – nu pentru toate, evident – o aventură este doar o partidă de sex cu cineva cunoscut într-un bar, al cărui nume îl uiți a doua zi de dimineață și cu care nu mai păstrezi legătura.

9. Cei mai mulți infideli au parte de o căsnicie nefericită

Cei mai mulți dintre cei care „calcă strâmb” nu au de gând să-și părăsească partenerul și nici nu se consideră neapărat nefericți în relație. Deci, iată, un alt mit despre infidelitate demontat!

10. De îndată ce iese la iveală o aventură, chiar dacă cei doi rămân împreună, nu vor mai fi niciodată fericiți!

Oamenii nu obișnuiesc să vorbească despre infidelitățile din cuplul lor cu prietenii de familie și cu vecinii (poate doar cu cei mai intimi prieteni). De asta nici nu auzi de povești de succes! Dar multe cupluri reușesc să-și reconstruiască relațiile după consumarea unei aventuri. Un episod de infidelitate nu înseamnă neapărat sfârșitul unei relații, ci poate însemna un punct de cotitură. Unul de la care relația va deveni mult mai puternică.

Citește și:
Cum știi că relația ta s-a sfârșit și că e timpul să mergi mai departe

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cele-mai-vehiculate-10-mituri-despre-infidelitate-si-cum-stau-lucrurile-de-fapt-realitate-603587/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si